ACASĂ / ARTICOLE / TINERE SPERANŢE / OLIMPICII NOȘTRI, speranța României la un viitor mai bun

OLIMPICII NOȘTRI, speranța României la un viitor mai bun

Trăim în țara contrastelor, în care, conform unor studii statistice efectuate de către instituții abilitate, 200.000 de elevi români sunt analfabeți funcțional, dar avem și tot atâția copii supradotați, aproape 10% din numărul total de elevi. Aceste minți sclipitoare, ar putea să contribuie la o schimbare în bine, dacă, coeficientul lor de inteligență, peste medie, le-ar fi pus în valoare. Paradoxal însă, în țara noastră, care are un sistem de educație neperformant, elevii supradotați sunt marginalizați fie de colegi, fie de profesori, sunt respinși și neînțeleși, în mediul social, tocmai pentru faptul că au un coeficient de inteligență ridicat. Foarte mulți dintre aceștia se pierd, de la an la an, ajungând în situația de a nu-și găsi locul în societate, ori, în situații mai grave, să devină depresivi și să sufere de anxietate. Studiile arată că 97% dintre tinerii supradotați își pierd potențialul din cauza faptului că nu au parte de o educație pe măsura calităților lor.

Cu toate acestea, Romania poate fi considerată cu succes o pepinieră de olimpici la nivel internațional, în contextul în care, în toate regiunile țării noastre, întâlnim tineri cu strălucite minți, sete de cunoaștere și de afirmare, dornici să contribuie la un viitor mai bun. Pe cât de îmbucurător este acest lucru, pe atât de trist este faptul că, acești tineri supradotați, preferă să aplice la marile universități din lume, pentru a le deveni studenți și în foarte puține cazuri aceștia au în vedere universitățile din România.

De ce aleg să facă astfel? Motivele sunt multiple și variate conform declarațiilor unora dintre acești elevi merituoși. Printre acestea se regăsește inexistența unui real suport educațional potrivit cu aptitudinile lor crescute, peste ştacheta obişnuită, care îi împing să- şi caute viitorul în altă parte și sistemului educaţional deficitar din România. În ciuda acestor aspecte, elevii se pregătesc intens, studiază suplimentar, beneficiind de sprijinul financiar al familiei, iar unii dintre ei, mai norocoși, au privilegiul de a fi sponsorizați de diverse fundații, sau oameni de afaceri care doresc ca aceste minți înzestrate să nu se piardă. Fundația literar-istorică STOIKA, este una dintre instituțiile nonprofit ce investește în tinerii valoroși și deci în viitorul țării, acordând, în aceeași măsură suport și copiilor nevoiași. Din cauza pandemiei, participare în formă fizică, la multe dintre olimpiadele programate anul acesta, nu s-a putut realiza. A existat însă varianta on-line, variantă care nu i-a împiedicat, sub nicio formă, pe tinerii noștrii capabili de performanță, să se situeze pe podiumul premianților.

Am ales să vă aduc în lumină performanțele remarcabile obținute anul acesta de elevii componenți ai loturilor României, participante la a 63-a Olimpiadă Internaţională de Matematică, organizată în format cu prezenţă fizică, la Oslo, Norvegia, la Olimpiada internațională de fizică, (IPhO2022), organizată on-line de Elveţia și la Olimpiada Internaţională de Geografie pentru Europa(EGeo), la juniori şi seniori, aflată la a VII-a ediţie. Întâmpinarea de către Sorin Câmpeanu a elevilor ce au făcut parte din lotul României care a participat la a 63-a Olimpiadă Internaţională de Matematică, desfășurată cu prezenţă fizică, la Oslo, Norvegia, obţinuând două medalii de aur şi patru medalii de argint, l-a determinat pe acesta să declare următoarele:

„Această performanţă deosebită reprezintă pentru noi şi o provocare: având in România copii cu un asemenea potenţial, este o datorie pentru noi să promovăm şi să susţinem un sistem de educaţie în care fiecare elev să fie adus la maximul de potenţial şi avem speranţa că vom reuşi, cu multă muncă şi perseverenţă, fiind susţinuţi şi de către cei care sunt capabili de astfel de rezultate”.

Alți elevi români, au realizat o excepțională performanță, clasânduse pe locul 2 în lume, cu patru medalii de aur și una de argint, la Olimpiada internațională de fizică, (IPhO2022), organizată on-line de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi. Aceștia sunt: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timişoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de argint. Lista performanțelor olimpice continuă cu șapte medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională de Geografie pentru Europa (EGeo), la juniori şi seniori, aflată la a VII-a ediţie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, citat de News.ro, la juniori, s-au impus Andreea Şoie (clasa a IX-a – Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara) & VladLuca Orşa (clasa a X-a – Colegiul Naţional „Constantin D. Loga” din Timişoara) – medalii de aur, Ianis Răzvan Costin Cojocaru (clasa a VIII-a – Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Piteşti) – medalie de argint şi Tudor-Alexandru Minaev (clasa a X-a – Colegiul National „Gh. M. Murgoci” din Brăila) – medalie de bronz. În competiţia seniorilor, Andrei Fedorenciuc (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi) a obţinut o medalie de aur, iar Svenja Alexia Papirowski (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti) şi Andrei Ionescu (clasa a X-a Complexul Educaţional „Lauder-Reut” din Bucureşti) au luat medalii de bronz.

Din echipa de seniori a făcut parte şi Matei Mirea (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti). Olimpiadele, conform Metodologiei – document oficial – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, au scopul de a promova valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală. Olimpicii susțin însă, faptul că, mai înainte de a fi despre competiția cu ceilalți, olimpiadele sunt despre competiția cu tine însuți. În spatele eforturilor acestor tineri merituoși sunt ani de muncă, deoarece, la performanță se ajunge în timp, nu peste noapte.

Informațiile sunt, mai întâi asimilate, apoi fixate, urmând ca în final să construiești pornind de la ceea ce știi, să fii creativ, să fii capabil de o profundă concentrare, focusare pe scop, să înveți despre tine, să- ți testezi limitele. Să simți că oricât de mult ai învățat, tot ar mai fi ceva de învățat. Pentru majoritatea olimpicilor aceste lucruri dau sens vieții. Și câțiva elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, membrii ai echipei „Herotech”, au obținut, în anul 2019, medalii de aur și de argint la Olimpiada Geniilor din SUA, dovedind faptul că pandemia nu a constituit un obstacol.

Elevii Daniel Marpozan, Codrin Muntean, Alexandru Râdac, Sebastian Bleaja, Daniel Vișa, Radu Fleșar, se numără printre puținii elevi din țară care au reușit să-și urmeze visul și în perioada pandemică, plină de restricții, dovedind astfel că pasiunea lor pentru roboți nu are limite. În anul 2021, „Herotech” a fost admisă la „Olimpiada Geniilor” din SUA și la „Summitul Mondial al Roboților” din Japonia. În anul 2020 acești tineri au fost nominalizați cu premiul „Collins Aerospace Imunate Award”, la concursul „First Tech Challange”, faza regională, premiu acordat pentru cel mai inovativ robot.

Elevii sibieni au vorbit despre faptul că aceste competiții la care au participat în cei 4 ani de liceu au contribuit la alegerea unei viitoare cariere. Aceste performanțe, enumerate mai sus, ne demonstrează că România are tineri valoroși, care știu să își pună în valoare inteligența și care ne dau speranță și încredere că viitorul poate fi mai bun, cu condiția ca aceștia să beneficieze de un sistem de educaţie în care, potenţialul lor să fie adus la maximum.

Adriana Apostol

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: