Petre Sergescu (Pierre Sergesco)

Propulsor al colaborării internaționale în domeniul istoriei/științelor și culturii (literaturii), printr-un triunghi echilateral, având laturile strălucitoare România – Franța – Polonia

Pe la jumătatea lunii mai 2018, mergând la Biblioteca Academiei, pentru a mai căuta anumite materiale, ce-mi erau necesare definitivării lucrării referitoare la B. P. Hasdeu, găsesc un afiș care anunța “Organizarea unei sesiuni omagiale, consacrate împlinirii a 125 de ani de la nașterea matematicianului Petre Sergescu (1893-1954), membru corespondent al Academiei Române”. Am căutat la fișierul bibliotecii, pentru a cunoaște (cine a fost, ce a realizat, prin ce s-a remarcat etc.). Și iată-mă acum, parcă atras de ceva inexplicabil, de a vi-l prezenta și dumneavoastră cititorilor pe acest, din nefericire aproape necunoscut, Sergescu.

S-a născut la Turnu-Severin în 5/17 decembrie 1893 într-o familie de intelectuali; tatăl său, Constantin Sergescu, a fost medic veterinar, iar mama sa, Angela (născută Popescu), absolventă de liceu, bacalaureată. A avut doi frați și o soră. Începe școala primară de patru clase la Turnu-Severin, dar în urma unei bătăi copilărești cu zăpadă, este accidentat și rămâne fără un ochi, pentru tot restul vieții. Continuă cursurile renumitului liceu “Traian” din Turnu-Severin, unde se remarcă ca un elev eminent fiind apreciat în mod deosebit, mai ales la matematică de către marele matematician Gheorghe Țițeica, profesor la Universitatea din București, originar tot din acest oraș. Participând la diferite concursuri, în fiecare an școlar este în permanență printre premianți.

Ca urmare a accidentului suferit, în tot timpul liceului obosea repede, astfel că mama sa, îi citea lecțiile la toate materiile din programa școlară. Termină în 1912 liceul și în mod cu totul exemplar obține două bacalaureate, de știință și de latină, înscriindu-se la Facultatea de Matematică a Universității din București, unde îi are ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompei, Alexandru Davidoglu, Traian Lalescu, Nicolae Coculescu, David Emmanuel ș.a.

Fiind preocupat încă din perioada liceului de muzică, dovedind calități deosebite vocale și muzicale, a făcut parte din corul liceului Traian, în rolul de tenor și chiar ca violonist. Se înscrie ca student la Conservatorul de Muzică din București, dar și la Filozofie. Astfel, dovedindu-se o personalitate deosebită, obține în 1916 Diploma de licențiat în Matematici, Diploma de licențiat în Filozofie și Diploma de absolvent al Conservatorului de Muzică. Nu putem trece cu vederea activitatea sa deosebită în perioada studenției, atunci când s-a pus problema ieșirii României din neutralitate (1914- 1916), căci el ca președinte al centrului universitar studențesc din București, a fost unul dintre animatorii studențimii, pentru a lupta organizat, în vederea realizării unității tuturor românilor, prin manifestări, întruniri și congrese.

Trebuie precizat că Petre Sergescu, pe lângă cele trei facultăți la care era student, s-a dovedit a fi un personaj public, care se implica în viața social-culturală. În primul an de studenție, este ales președinte al cercului studențesc mehedințean, calitate în care se implică activ, prin scrisori adresate Inspectoratului Școlar, solicitând sprijinul necesar în organizarea de șezători, cu intrare gratuită în comunele județului, prezentând rapoarte minuțios întocmite.

Spre exemplu primul său raport întocmit după doi ani de activitate la centrul studențesc din București, are caracterul unei dări de seamă și precizează: “la început am fost bibliotecar, în primul an, iar în cel de-al doilea an, am fost cenzor. Pe lângă aceste roluri, ținta mea principală a fost timpul dăruit activității cu masele”. Întreaga sa activitate s-a concretizat pe trei direcții de lucru: – Organizarea de șezători gratuite pentru popor, cu scopul să-i infiltreze ideile și sentimentele mari ce ne stăpânesc acum, astfel ca momentul decisiv să ne găsească pe toți uniți sufletește și cu încredere deplină în izbândă (anul 1915). În perioada acestui an, când se ocupa de șezători, va organiza mai multe întâlniri în București, școala Tunari, Buftea și Periș. Din păcate, la aceste evenimente era destul de singur, astfel încât era nevoit să vorbească, să citească și să cânte, mai multe ore, duminica.

După cum mărturisea, avea un regret că prea puțin colegi se implicau pentru a-l sprijini și a-i fi alături. – O a doua direcție urmărită în activitatea cu studenții, a fost prin muzică, încercând să formeze o orchestră. Inițial s-au înscris 40 de membri, pentru ca ulterior să rămână doar 13 și reușește să țină un concert la Ateneul Român, în martie 1914. – Despre cea de-a treia direcție, aceea a excursiilor, vorbește cu entuziasm, căci a reușit să-și viziteze colegii de la școala de Silvicultură. În cel de-al doilea raport, prezintă organizarea vieții universitare și constituie un document foarte important, redactându-l ca urmare a participării sale la Congresul studențesc de la Galați, în august 1915.

A fost cel de-al treilea Congres Național al Studenților Români care militau pentru unire, având ca președinte de onoare, pe părintele Vasile Lucaciu, unul din cei trei care au prezentat congresului american doleanțele românilor ardeleni. De menționat că la acest Congres a participat și Octavian Goga. Ca și azi, se vorbea în raport, despre lipsa necesară a solidarității studenților, dar se propun o serie de soluții clare, dar nu prin presă, căci ar fi prea scump. De aceea se consideră cele mai potrivite șezătorile, seratele, prin muzică, orchestră, sporturi de grup, precum și constituirea unei secții studențești a Societății de Turism din România.

Întreaga activitate a lui Sergescu, nu a rămas necunoscută și nu a fost trecută cu vederea deoarece în perioada ocupației germane (în timpul Primului Război Mondial 1916-1918), fiind profesor de matematică la Liceul Traian (pe care-l absolvise de altfel), este arestat în timpul orei când preda în clasă și închis împreună cu alți profesori ai liceului: N. N. Herăscu, George Oprescu, I. Șt. Paulian, Alexandru Rezmeriță și Vasile Vârcol la mănăstirea Tismana, pentru activitatea patriotică desfășurată în timpul ocupației. Considerându-i poate mai indezirabili (sau chiar periculoși): Petre Sergescu, G. Oprescu, I. Șt. Paulian și Alexandru Rezmeriță au fost deportați în Bulgaria în lagărul Golemo-Konare, unde au rămas până la sfârșitul războiului, timp de 18 luni de închisoare.

Impresionantă atitudinea lui Sergescu, care și aici în lagăr a rămas demn și dârz, refuzând să dezaprobe acțiunile compatrioților săi. Ba mai mult, având tatăl grav bolnav, pe patul de moarte, pentru a i se aproba să-l viziteze, i s-a cerut să semneze o declarație prin care să recunoască faptul că a fost plătit de propaganda rusă, pentru a fi de partea protestatarilor, împotriva ocupanților germani. Fiind supus unei adevărate torturi sufletești și cu tot riscul, el a refuzat să semneze o astfel de declarație mincinoasă. Eliberat din detenție, revine în țară la București și nu după mult timp, în 1919, obține o bursă și pleacă la Paris, pentru a studia în continuare matematicile la Sorbona, obținând o nouă licență tot în matematici. De remarcat faptul că aici la Sorbona, a urmărit și cursurile de filozofie a matematicii, care se predau la College de France de către P. Bontroux.

Revine la București, dar rămâne oarecum nostalgic, după cursurile matematicianului și filozofului în matematică Pierre Léon Bontroux. De această perioadă își amintește cademicianul Octav Onicescu, când întâlnirile lor, „îmbălsămate de puritate intelectuală și morală care au făcut farmecul lui Petre Sergescu de-a lungul întregii sale vieți”. La examenul de capacitate pentru învățământul secundar, specialitatea matematici, obține nota 10 (zece), clasându-se primul. Printr-o muncă perseverentă și continuă, reușește să-și termine teza de doctorat „Sur les noyaux semétrisable”, susținută la 28 noiembrie 1923, în fața unei comisii, din care făceau parte și foștii săi profesori Gheorghe Țițeica și Traian Lalescu, ca membri, președinte David Emmanuel. În anul următor, 1924, este numit profesor suplinitor la Universitatea și Politehnica din București, pentru ca în 1926, să treacă profesor agreat de geometrie analitică la Universitatea din Cluj și din 1930 profesor titular. La Cluj, activitatea sa didactico- științifică este impresionantă. Aici va fonda revista „Mathematica”, în 1929, la care va rămâne și director până în 1948, chiar dacă în 1946 nu mai era în țară.

Trebuie amintit, ca un fapt deosebit, conceperea acestei reviste, realizată după modelul celei a lui Waclaw Sierpinski (1882-1969), din Polonia în 1927 „Fundamenta Mathematica”. Apariția revistei, este un rod al binecunoscutului cuplu mitic dintre Petre Sergescu și Marya Kasterska, apărut după căsătoria lor la Paris în 20 iulie 1922 și venirea lor în România spre sfârșitul anului. La Cluj fiind, a desfășurat o activitate intensă, atât didactică cât și științifică, inițiind primele două Congrese ale Matematicienilor Români, în 1929 și apoi la Turnu-Severin în 1932. Cu un an mai înainte, în 1931, este ales președinte de onoare al celui de-al doilea Congres al Matematicienilor Polonezi la Wilno, unde a ținut o conferință emoționantă în limba poloneză. Referitor la acest eveniment, Nicolae Iorga scria despre Petre Sergescu: „Un om foarte cult și care știe să scrie, un matematician care-și știe cumpăni gândul și rostul. A fost legat prin inima sa, de o țară pe care cu iubire a căutat s-o cunoască. Fără prejudecăți a mers acolo, a cercetat și s-a simțit dator să ne comunice impresiile sale”.

Pentru meritele sale deosebite este ales membru corespondent al societății Scientarum Varsoviensis și membru al Societății Istorice și Literare din Polonia, fiind decorat de autoritățile poloneze cu Ordinul „Polonia Restituta” în gradul de „Cruce a Comandorului”. Ca matematician român, a fost participant la nenumărate congrese naționale sau internaționale de matematici sau de științe. Putem aminti aici, participarea sa în 1930 la Congresul Asociației Franceze pentru înaintarea științelor, care a avut loc la Alger, unde va surprinde prin tonalitatea lirică și chiar patetică, neobișnuită stilului său sobru și cumpătat când spune: „Placés au carrefour des routes entre l’Orient incertain et l’Occident civilisé de l’Europe, les Roumains ont dû lutter durement pendant des siècles pour garder leur indépendance nationale. Avant le dix-neuvième siècle, ils n’ont pas pu, en général, penser aux manifestations plus élevées de l’âme: les sciences, les lettres et les beaux-arts. Or, à part les influences polonaises en Moldavie, ce sont les Français qui ont ouvert aux Roumains les portes du temple de la science”.

Și noi observăm astăzi calitatea premonitorie, căci Franța s-a dovedit a fi după 1946 factorul iubitor-determinant al unei adevărate concilieri, de omul de știință Petre Sergescu și scriitoarea Maria Kasterska, adică între România și Polonia. Pentru lucrările sale de matematici, de istoria matematicii, de filozofie matematică, Petre Sergescu este ales în 1937 membru corespondent al Academiei Române, al Academiei Masaryk din Praga, al Societății de Știință din Liege, la International Council of Scientific Unions, al Societății Matematice Belgiene, al Academiei din Lima, al UNITER – Rio de Janeiro, Luxemburg, Germania, Franța. Pentru Pavilionul Franței de la expoziția mondială de la New York, 1939, i se încredințează întocmirea unei monografii „Some important date in the evolution of French mathematics”, deși nu a fost (și nici nu acceptat niciodată) cetățean francez, pentru care a fost decorat cu titlul de „Cavaler al Legiunii de Onoare Franceze”.

Opera sa științifică este impresionantă, elaborând un număr de peste 160 de lucrări, fiind un demn strănepot al revoluționarului Popa Șapcă. A murit subit în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1954, la Paris și a fost înmormântat la cimitirul polonez din mont Montmorency (Paris-Nord), unde soția sa a scris un epitaf, pe care-l rostea adesea în viața sa „J’ai ce que j’ai donné” (Am ceea ce am dat). Ambii au animat, în propriul apartament „salonul cultural”, unde participau cunoscute personalități culturale pariziene (francezi, polonezi, români – Mircea Eliade, Constantin Brâncuși și mulți alții).

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete