Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în dreapta Mea și a celor șapte sfeșnice de aur este: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici iar sfeșnicele cele șapte sunt șapte Biserici. (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul)
Apocalipsa lui Ioan este ultima carte cuprinsă în canonul Noului Testament și singura care o descrie. De fapt ce ar fi această sintagmă “Apocalipsa”. Din greaca veche ar reprezenta “ridicarea voalului” adică un fel de revelații ale sfârșitului lumii. Semne ale sfârșitului lumii, ca profeții și nu numai, pot fi împărțite pe trepte ori categorii, izvorâte din aceeași extracție biblică. Semne în curs de devenire – se vor arăta proroci mincinoși și falși îndrumători spirituali (Matei); vor fi războaie și foamete, cutremure și epidemii; vor fi vremuri de prigoană; se va înmulți răul, se va răci dragostea, se vor înmulți patimile omenești. Semne care urmează să se împlinească – va fi o mare apostazie (va veni lepădarea de credință); va înceta săvârșirea Sfintei Liturghii; “Puterile cerurilor se vor zgudui”, Soarele și Luna și Stelele nu vor mai străluci (Matei/Luca); va veni Antihristul căutând să amăgească și să înșele cu o falsă evlavie pus conducător peste toată lumea.
Vine la rând mai spre zilele noastre, “Teribila profeție de la Fatima” prin care Rusia va pedepsi lumea. Fatima este un oraș în Portugalia, care a devenit faimos ca urmare a viziunilor religioase ce au avut loc în anul 1917. Cu o populație de 11.600 de locuitori (2011) este situat în districtul Santerem. Miracolul de la Fatima sau Miracolul Soarelui a avut loc pe 13 octombrie 1917 la care au asistat între 30.000 și 100.000 de oameni. La 13 mai 1917 frații Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani) însoțiți de fetița Lucia de Santos (10 ani), ei ar fi văzut un fulger, după care ar fi apărut o lumină puternică, ei, copiii observând conturul unei femei care i-a îndemnat să se roage. “Doamna de lumină” s-a explicitat ulterior ca fiind Sfânta Fecioară Maria.
Cu sau fără legătură, fără a minimaliza acest înalt demers celest, o serie întreagă de “vizionari” îl leagă de evenimente precum Primul ori al Doilea Război Mondial, iar acum de drama care se derulează sub ochii noștri, un Putin autocrat care vrea desființarea unui alt stat, Ucraina pe de o parte, iar pe de alta lupta îndârjită a celui din urmă de a-și apăra teritoriile sale în granițele stabilite încă din anii ’90, după destrămarea Imperiului Sovietic. Sunt scoase la iveală cele trei secrete de la Fatima (!) reprezentând viziuni și profeții care ar fi avut loc în urma apariției Fecioarei Maria. Acestea – potrivit interpretărilor catolice oficiale – implică descrierea iadului, Primul și al Doilea Război Mondial și încercarea de asasinare a papei Ioan Paul al II-lea. Mai sunt și alte profeții apocaliptice despre care acest Pontif a afirmat că omenirea nu este pregătită să le cunoască. Dar profeția sfântului Iona din Odessa spune că “războiul va începe cu o țară mică, mai mică decât Rusia (păi care ar fi ca întindere mai mare? n.a.). Și acesta va fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial”.
În timpul aparițiilor de la Fatima “Fecioara Maria a cerut consacrarea Rusiei către inima sa neprihănită”. În anul 2015 (la un an după anexarea Crimeei de către Federația Rusă) a fost făcut public un text cu cel de – “al Treilea secret de la Fatima”. Mesajul face trimitere la al Treilea Război Mondial. “Acest secret este împărțit în trei părți distincte, iar sora Lucia, cu aprobarea episcopului, a dezvăluit în anul 1941 primele două părți”. O altă profeție vine din zona evreiască, veche de peste 400 de ani care afirma că războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus. Știau ei cu sute de ani în urmă că Rusia pravoslavnică, cu capitala la Kiev va fi peste secole un alt stat, Ucraina?
Fără a minimaliza apariția Sfintei Fecioare, se cade să reflectăm asupra situației actuale nu numai din zona conflictului Rusia/Ucraina, ci pe un plan mai larg care înglobează un fel de presiune mediatică ce se dorește a avea dimensiuni planetare. La rând în pas de drepți vin și profețiile Mucenicului Veaceslav, copilul miracol pentru care nu existau secrete: “Ultimul conducător al Rusiei va avea o voință puternică și va fi nevoit să arate cruzime”. Mucenicul Veaceslav (Otroc Veaceslav) considerat unul din marii profeți provenit din Rusia, a murit la nici unsprezece ani de leucemie. Se spune că în scurta sa viață ar fi făcut profeții care s-ar fi adeverit. Mama lui le-a adunat în trei cărți, ulterior conținutul lor fiind contestat. Copilul minune a profețit un scenariu sumbru pentru viitor, afirmând că Marea Neagră nu va mai exista. Se va produce această Apocalipsă printr-o explozie venită din cer, ulterior arzând întreaga zonă. Alte predicții: Turcia va arde în mare parte, Odessa se va rupe în bucăți imense. Totodată Moscova se va prăbuși, conducerea masonică din Rusia se va muta în Germania la Bonn.
Țărmurile Mării Baltice vor fi acoperite de un val foarte mare (tocmai acum au explodat conducte cu gaze din Marea Baltică), care va șterge totul în cale. Apele subterane vor invada Sankt Petersburg, Anglia va fi inundată iar populația se va muta în Rusia. Oare în predicțiile relevante până acum de ce sunt puși înainte copiii? Desigur ei au o inimă neprihănită, văd ceva, transpus spre cei care așteaptă un miracol, nu pot concepe că acesta chiar nu se produce. Și atunci dintr-o formă, plămadă a unei fisuri, pe repede înainte cei prezenți concluzionează că acolo a fost fără niciun dubiu Fecioara Maria. Da și la noi, țara pe care deocamdată o păstorim este se spune “Grădina Maicii Domnului”. Ar fi trebuit ca aici să avem nenumărate “obiective”, ale perenității Ei. Dar nu, suntem neglijenți față de Mirul Divin. Se poate observa că mai toate aparițiile Fecioarei se îndreaptă către copii. De ce oare? Inima lor neprihănită face ca viziunile puține la număr, să poată fi receptate doar prin ei, probabil că așa a orânduit Neprihănita Fecioară. Tălmăcirile ori răstălmăcirile ulterioare aparțin celor care țin în spate păcate și vor ca prin acești inocenți să și le spele; așa cred ei. Ori poate “se agață” de acești vizionari mari spre a rămâne în memoria colectivă.
În ce privește mama lui Veaceslav, după publicarea cărților, a fost considerată că și-a pierdut mințile ca urmare a pierderii fiului ei. Dacă ar fi să luăm doar secțiunea rusească, MRSO, a malformat societatea rusă, atunci medievală, pe o perioadă de peste o sută de ani, adică din anul 1917 și până în prezent. Nu poate fi asociat numele Fecioarei, cu asasinarea țarului Nicolae al II-lea, a întregii familii regale, apoi trimiterea la moarte de către regimul stalinist a peste 30 de milioane de oameni, fără a include pe cei căzuți în luptă în a Doua Conflagrație Mondială. Acolo, atunci, ca și acum sunt trimiși pe front cei nepregătiți din punct de vedere militar, că de-a lungul istoriei lor, rușii au trebuit să fie într-o continuă stare fie de decrepitudine morală fie de incultură. Nu mă refer aici la elitele lor făcând parte din toate domeniile culturale ori științifice; este vorba aici de mujicul de rând în care “tăria” a fost și este unicul lui prieten. În această conjunctură, de decretare a mobilizării parțiale a circa 300.000 de oameni (de fapt spre un milion și jumătate) este băgat la înaintare și Nostradamus cu ale lui celebre catrene. Ce ne spun noii profeți despre predicțiile părintelui lor – Nostradamus – că în anul 2022 va apărea Crucea pe Cer.
Că dolarul se va prăbuși (O tâmpenie, este mai viguros ca oricând, de ani buni încoace). Sau că Putin va fi ucis în acest an. Care dintre ei, că fosta lui soție Ludmila afirma că fostul ei soț este mort de ceva timp în urmă, iar ea și fiicele ei au refuzat să joace rolul de a fi familie cu cel care acum este în rolul lui Putin. Ludmila a mai declarat că viața alături de Putin (cel adevărat) a fost un infern: umilințe, bătăi (doar a fost un judoka), narcotice; considerându-se prizonieră. Mulți politicieni dar și prieteni de-ai lui Putin au observat că persoana care s-a prezentat a fi Putin, este diferită față de cel pe care l-au cunoscut. Jurnalista Tania Rahmanova arată că la Kremlin a avut loc o lovitură de stat, după moartea opozantului său Nemțov. Așa că, susține jurnalista, la Kremlin avem de fapt o sosie a lui Putin cel adevărat. Obiceiul este vechi; Stalin apărea rar în public, preferând să-și trimită la diverse întâlniri, numeroasele sosii. Revenind spre zona predicțiilor, este vorba de cei care se ocupă de a ne încălzi mințile și așa făcute zdreanță de alte segmente factuale, apărute tot din zona premonițiilor medievale, același Nostradamus care cică a prevăzut în anul 1555, actuala încălzire globală. I-auzi ia, călare pe cal dalb, rămâne în urmă cel slab.
Ceva ca pentru noi din folclorul maramureșean, poate singurul care deocamdată a mai păstrat seva culturii dacice; deocamdată. Așadar, Nostradamus a prezis actuala încălzire globală sub formula: “Peștii din Marea Neagră (nu a noastră se pare n.a.) vor dispărea, iar un mare uragan va produce inundații. Mierea va costa mai mult ca grâul iar oamenii se vor mânca între ei”. Hai nea Nostre, că în actuala ecuație de putere ai devenit desuet. Cât despre România (habar n-avea el atunci de acest colțișor al Europei) intervine profeția macabră a pustnicului Zosima, un fel de Nostradamus al României, care plusează că inteligența artificială va reprezenta un pericol pentru întreaga Planetă. Și pe final, răposata baba Vanga, care nu avea niciun fel de cunoștințe medicale, vărsa spre omenire pericolul clonării, modalitate de a distruge rasa umană.
Că aceste sinistre predicții nu au fost îndeajuns, vin și altele la rând, că noi cei creduli trebuie neapărat să fim manipulați (urât termen) într-o direcție în care evident având o teamă, neapărat și fără temei să ne apese fel de fel de angoase. Că de fapt noi, cei mulți nu reprezentăm decât o masă de manevră, și ca atare spre noi musai, obligatoriu, trebuie să se abată fel de fel de nenorociri. Cei din zona “înaltă” nu îi freacă grija de aceste, să spunem, anateme.
Ei au alte ținte, îmbogățirea peste noapte, cârdășia spre a prelua sceptrul puterii, colcăiala interpartinică, exportarea valorilor dobândite fraudulos în alte zone sigure ale mapamondului, “trimiterea” copiilor/nepoților în alte puncte cardinale considerate de ei ca fiind benefice dezvoltării lor etc. Sub cupola Vaticanului sunt derulate fel de fel de teme care acum par a nu avea consistență dar la nivel planetar nu pot fi ignorate. Avansează idei spre un anumit auditoriu: “Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicești în ele că va veni vremea împărăției lui Antihrist și el va fi pus împărat”. Și în continuare: “Rugați-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credință, căci vremuri groaznice ne așteaptă”. Cum ar fi o reflectare a acestor prezumate nenorociri într-o prezentare literară.
Apocalipsa
Apocalipsa neîndurătoare iată a sosit.
Dar cei care conduc Planeta
Nu au hodină, că au mirosit
Că ei o omenire-ntreagă o vor fenta.
Dar nu, așază-te-n rând popoare
De la o gâlceavă oarecum inițială
Au constatat că este loc sub soare
Maculând pe cei ce pun libertatea la-ndoială.
De fapt acum Apocalipsa e prezentă
Ca un fenomen permanent terestru
Mai toți se-nghesuie la o detentă
Să fie-n față pozând ca un maestru.
Dar nu, cea care stăpânește-o Coasă
Din totdeauna hotărâtă ca să ne distrugă
Acum avem doar lamentări într-o angoasă
Și nicidecum ierarhi pe frunte să ne ungă.
Cu mirul spovedaniei liniștitor de-a pururi
Ce sufletul mirean îl umple de împliniri
Uitând a câta oară că odată au fost tineri
La actuala confruntare, pozând că-s liberi.
Nenorociri strânse pas cu pas ca obiecte-ntr-un talcioc
Vor revărsa Apocalipsa din tării – de sub Pământ
Menite să distrugă tot și fără echivoc
Mințile să le ia celor fără de discernământ.
Continuând acest fir narativ la rând sunt așezate în poziție de tragere dovezile științifice ale Apocalipsei, unii asociind-o cu Armaghedonul, același drac dar cu altă haină. Majoritatea lor sunt urmate de semnul întrebării, ori de conjuncția sau, cu funcție concluzivă, ba uneori sunt folosite citate trunchiate, în fine argumente care să genereze o instabilitate chiar a Pământului. Câteva exemplificări din ultima categorie. Cercetătorii de la Universitățile Grenoble și Paris ar fi descoperit o mișcare fără explicație a undelor electromagnetice din interiorul Pământului. Titlul îți creează o ușoară teamă: “Ceva se mișcă în interiorul Pământului” (titlul articolului).
Să apăsăm puțin pedala devoalării lor care întrezăresc Apocalipsa și iată că altă nenorocire vine spre noi. “Marele potop devine realitate? Ghețarul Thwaites ar putea aduce sfârșitul omenirii?”. Prin topirea acestui ghețar situat în Vestul Antarcticii, nivelul global al oceanelor ar crește cu trei metri, astfel că sute de milioane de oameni vor avea de suferit. Un alt titlu de data aceasta mai tranșant “Pe urmele dinozaurilor! Omenirea e în pragul unei extincții în masă. Vine sfârșitul lumii?”. De data aceasta, afirmația aparține unui grup de cercetători de la Muzeul de Istorie Naturală din Stockholm. Compară cu marea extincție de pe Terra din Permian, cu 251 milioane de ani în urmă. Iată am stat și ne-am văzut de treburile noastre pământești vreo 250 milioane de ani, o nimica toată și ca să vezi că în anul 2030 adică fix peste opt ani, acesta va aduce sfârșitul lumii, evident tot cu semnul întrebării.
Și nu este totul, asta este n-avem ce face ne băgăm în extincție, dar în perioada 2030-2040 activitatea solară se va diminua cu până la 60%. Aici e beleaua că nu ne vom mai putea bronza ca până acum, ci doar ne părpălim ușor. “Previziuni apocaliptice: Pământul se îndreaptă spre <<al șaselea eveniment de extincție în masă>>”. După ce Pământul în cei 4,5 milioane de ani, a avut cinci extincții (în medie la 900 de milioane de ani o extincție n.a.) acum ne îndreptăm cu pași viguroși spre a șasea. Profesorul David Storch din cadrul Departamentului de Ecologie de la Universitatea Charles din Praga preciza pentru revista Live Science că “rata actuală de extincție este cu aproximativ două ordine de mărime mai mare decât rata normală de extincție”.
Prin sublinierile făcute nu am intenționat sub nicio formă să minimalizez eforturile considerabile ale savanților, cercetătorilor din varii domenii; dar una este să le publici în reviste de strictă specialitate, în cadrul unor congrese ori foruri științifice și alta e ca respectivele descoperiri să cadă sub ochiul neavizatului iar interpretarea celui din urmă poate provoca panică. Aceasta și în contextul actual de război în Ucraina ori tensiuni în alte zone ale Planetei. Putem să ne liniștim o țâră că domnul general Emil Străinu afirma că “Toate crizele actuale sunt artificiale/se pregătește introducerea inteligenței artificiale și contactul cu o altă civilizație”. Îmi face plăcere să îl citez aici pe domnul general, fiind cu ceva timp în urmă, senior editor pentru revista noastră, cu articole deosebit de interesante. Printre multele cărți publicate și articole apărute în diverse periodice acum își îndreaptă atenția spre criza sistemului energetic din România, exporturile masive de cereale când recolta de anul acesta a fost cu 30% mai slabă ca anul trecut.
Continuă cu folosirea pe scară largă a resurselor naturale pe care în principiu le avem. De ce în principiu? Pentru că unele dintre acestea le-am înstrăinat, pe când acum, în alte țări din vestul Europei, se pune problema naționalizării lor. Acest pasaj a fost ca o pată de culoare față de altele care au fost ori vor veni peste omenire. aproape toate inserțiile științifice pe acest domeniu par a avea un impact tautologic asupra receptorilor. Ca să ne liniștim cumva, un alt articol “Dovezi incontestabile arată că pe Terra a existat un război nuclear cu mii de ani în urmă înaintea erei noastre”. În monumentalul poem epic al Indiei străvechi, Mahabharata sunt descrise o serie întreagă de episoade ale unui război nuclear. Zone bântuite de multiple explozii nucleare ar mai fi în Pakistanul actual la Mohenjo-daro. Straturi de cenușă radioactivă au fost extrase din apropierea orașului Rajasthan din India, motiv pentru care au fost suspendate lucrările unui nou cartier.
Încet, încet apare la orizont și “Un război nuclear care ar înfometa miliarde de oameni cu excepția unei singure țări”. Acest război multiplu – adică între țările deținătoare de arme atomice – ar face ca Pământul să tremure sub un strat de funingine și praf, radioactive. Dar nu, pentru că “OZN-urile monitorizează și dezactivează armele nucleare” titlul unui alt comentariu de data aceasta ceva mai liniștitor. După cele două explozii de la Hiroshima și Nagasaki, OZN-urile, spun specialiștii militari, s-ar poziționa ca să inspecteze zonele în care sunt depozitate arme nucleare.
Pe mai departe și pentru a ne “liniști” complet “Astrofizicienii cred în existența lumii de apoi! Când trecem în noua dimensiune”. Francis Yan Cyr-Racine, profesor la departamentul de fizică al Universității New Mexico din Statele Unite, afirmă că această lume invizibilă, sub formă de particule, ar exista alături de noi. Și acum după ce ne-am liniștit complet spre finalul acestui eseu, că oricum pe fiecare dintre locuitorii planetei îi paște “viața veșnică”, se cade sa arcuim măcar o dungă dinspre acest malaxor de umplut mințile noastre de zi cu zi către poezie, cea care oarecum ne-ar putea asigura o oarecare relaxare, cu “Moartea lui Fulger” de George Coșbuc – ultima strofă:
Nu cerceta aceste legi,
Că ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!
Florian Laurențiu Stoika
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro