ARTA ȚĂRĂNEASCĂ A LEMNULUI

Muzeul din Câmpulung Moldovenesc prezintă piese cu valoare de unicat, care se înscriu unor arii largi de aplicabilitate și răspund unor anumite cerințe. Arta țărănească pe care doresc să v-o prezint este despre realizarea unor obiecte prin manufactură pentru a fi folosite în gospodărie și care să corespundă nevoilor țăranului. Aceste obiecte nu au valoare de comercializare, numai climatul istoric sau maniera de execuție le conferă valoare de unicat.

Țăranii din Bucovina având un topor, o daltă și câteva unelte rudimentare în mână își construiau singuri casa, mobilierul, obiectele de uz casnic, mijloacele de transport. Construirea unui anumit tip de obiect sunt realizate fără să se apeleze la specialiști, numai necesitatea și utilitatea îi dau creației etnografice valoare de unicat. În timpul când Moldova a fost împărțită în Țara de Jos și Țara de Sus, iar aceasta din urmă a fost anexată Imperuilui Hasburgic primind denumirea de Bucovina. Românii căutau să se opună fenomenului de desnaționalizare impunându-li-se numai valori neromânești, venite din vest. Parterul muzeului ne prezintă elemente de arhitectură și evoluția casei țărănești din secolul al XVIII-lea până în prima jumătate a secolului XX.

Pentru a putea înțelege arta lemnului vom vorbi cu doamna Maria Ulian, muzeograf.

Alexandru Ștefan – Care este cea mai importantă piesă a muzeului?

Maria Ulian – În cea mai mare sală muzeului avem și cel mai important exponat. Unic în țară. Un car vechi, de 400 de ani, folosit în trecut pentru transportul butoaielor cu vin. Suntem într-o zonă de munte, unde viticultura nu este dezvoltată, vinul era asigurat de podgoriile Moldovei de Jos. Străbunii noștri se deplasau sute de kilometri cu acest car pentru a aduce, în această parte de țară, acea„licuoare bahică”de care aveau nevoie de Crăciun și la nunțile organizate în timpul iernii. Carul era încărcat cu material lemnos, scândură, draniță, produse de stâna. Aceste produse erau duse în țara a Moldovei de Jos, și obțineau, prin troc, cu populația de acolo butoaie cu vin sau cerealele. Suntem în zonă de munte și acestea nu sunt cultivate.

Carul are o poveste foarte interesantă. A fost găsit în Câmpulung, la începutul anilor 1900, la o familie formată din trei frați. Fiecare frate a primit moștenire de la tatăl familiei o parte din car. Unul roțile din față, celălalt roțile din spate, iar partea din mijloc, care se mai numește și inima carului, a fost moștenită de fiul cel mic. Carul trebuia tras de două trei perechi de boi, fiecare frate venea cu câte o pereche de boi. Parcurgeau drumul împreună și astfel tatăl a încercat să îi țină uniți, nu puteau pleca unul fără celălalt.

A.Ș.- Fiecare țăran gopodar avea unelte care să-i ajute la activitățile zilnice.

M.U.- Aici sunt expuse o multitudine de unelte rudimentare folosite la tăiatul, cioplitul, găuritul, finisatul, însemnatul și decoratul lemnului. Cu toate aceste unelte străbunii noștri au fost foarte ingenioși, au reușit să își realizeze și instalații tehnice țărănești, folosite pentru prepararea hranei de zi cu zi, care erau acționate de mâna omului, de forța apei, de tracțiune animală. Avem expuse următoarele obiecte: râșnița, folosită la măcinarea boabelor de porumb, zdrobitorul de semințe, oloiul pentru obținerea uleiului, covata pentru frământarea aluatului, buduroiu pentru păstrat cereale și făina, piua folosită la decorticarea grâului sau zdrobitorul de sare etc.

A.Ș. – De ce molid de rezonanță?

M.U. – Pentru că este un molid cu fibra dreaptă. În trecut existau tehnici speciale de recunoaștere a acestui acestei specii de molid de rezonanță. Se spune că se lovea la bază copacul, cu muchia toporului, și dacă sunetul urca până în vârf și se întorcea, copacul respectiv era considerat de rezonanță. Din molid de rezonanță se puteau confecționa instrumentele muzicale, cu acea cutie de rezonanță: viorile, cobzele, mandolinele și buciumele, instrumente specifice zonei noastre.

A.Ș. – Am observat că încă mai există case acoperite cu șindrilă. Care este secretul că au rezistat atât de mult ?

M.U. – În zona noastră de munte casele sunt construite în totalitate din lemn și acoperite cu draniță sau șindrilă. Acestea sunt montate pe acoperiș cu ajutorul unor cuie speciale. Este un lemn special numit „tisă”, care face parte din familia rășinoaselor. Astăzi acest copac este considerat „monument al naturii”, este protejat, este pe cale de dispariție, am putea spune că a dispărut din peisajul bucovinean. Este un lemn foarte tare și cel mai important nu este atacat de dăunători, de carii. A dispărut din peisajul bucovinean din cauza păstoritului, a oilor. Această specie de lemn conține o toxină și dacă oile mănâncă frunzele copacului mor. Oamenii îl foloseau nu numai pentru cuie, ci și pentru săgețile arcurilor de luptă și iconostasele mănăstirilor din zonă ,sunt sculptate în lemn de „tisa”. Un fecior era considerat de însurătoare când avea armata făcută și cel puțin două mii de cuie pentru viitoarea casă.

A.Ș. – Care este punctul de atracție al Muzeului?

M.U. – Ultima aventură a lemnului se petrece când acesta devine operă de artă. În holul muzeului avem expuse piesele de șah sculptate, în anul 1982, de sculporul profesor Mihai Maftei. Piesele sunt personaje din basmele populare. Ele sunt deliciul copiilor care trec pragul muzeului. Acestea sunt: Harap Alb, Ileana Cosânzeana, Regele și Regina. Păcală și Tândală sunt cei doi nebuni, care se recunosc după cușma de pe cap. Calul din povestea cu Harap Alb este o mârțoagă, dar se transformă într-un armăsar cu puteri magice. Vrăjitoarea este tura de pe tablele de șah, care are în brațe o mătură și zboară într-o piuă. Mai sunt și celelalte personaje: Setilă, Flămânzilă, Strâmbă lemne, Sfarmă Piatră, Ochilă, Păsărilă, Barbă Cot etc. Sperăm să avem o cameră dedicată, cu pardoseală construită după modelul tablei de șah, dedicată acestor piese și să putem găzdui partide șah din campionatul național și internațional. Așa că vă invităm la o partidă de șah. Muzeul „Arta tradițională a lemnului” valorifică continuitatea poporului român pe aceste meleaguri și constituie ansamblul apariției, devenirii și existenței noastre ca neam. Este o dovadă că a existat o civilizație a lemnului.

Alexandru Ștefan