Maria Simion-CAPRICII DE TOAMNĂ

Să treci prin viață și să lași ferestre de lumină în urma ta, înseamnă că ai trăit luminând! Luminând anotimpurile de trăire care își fac bilanțul în toamna scrierii, umblând pe poteci neumblate, Maria Simion își strigă durerea pe care o simte când, “frunzele mor în toamne târzii iar copacii cu crengile răsfirate nu mai au nici păsări, nici tril, nici floare pe ram”. Te-ndeamnă la visare cu versuri amețitoare, dorind să plouă din cer cu iubire, vântul tinereții să miroasă a flori de câmp, limpezindu-și ochii cu roua dimineții… un tablou de poveste care îți sădește în suflet doruri și nostalgii.

Privind la marginea sufletului, pătrunzând în interiorul său, simte că s-a rătăcit printre nimicuri, iar acum adună cioburi de iubire zdrobite de toamnele cochete, când fructele se coc în dor, iar florile albastre au gând de nemurire. Buchete de metafore dau o profunzime aparte în complexitatea scrisului său, imaginile fiind demne de un film al naturii, decorurile dând valoarea meritorie. Un volum cu fabule, catrene, poezii de iubire, tinerețe, singurătate, toate fiind capriciile scrisului unui om talentat, care-și pune tot oful trăirilor în valoarea versului bine mânuit de valoarea înțelepciunii.

Doina Bârcă