ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL

ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL

ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI
LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL

EURO 2008 – TRICOLORII N-AU PUTUT PROFITA DE BUNĂVOINȚA ADVERSARULUI

 

euro 2008

Precedenta prezență a echipei naționale de fotbal a României la Campionatul European a avut loc în urmă cu 8 ani. Reprezentativa condusă atunci de Victor Pițurcă a fost repartizată într-o grupă de „foc”, dar, cu toate acestea, a fost aproape de calificarea între primele opt formații ale Europei. Un penalty ratat de Mutu în cel de-al doilea joc și o prestație lamentabilă în partida decisivă i-au privat însă pe tricolori de o performanță notabilă.

CALIFICARE EN-FANFARE

România nu mai ajunsese la un turneu final din 2000, de la Europeanul găzduit de Belgia și Olanda. Și erau destui cei care se îndoiau de calificarea la Euro 2008, în condițiile în care tricolorii urmau să se dueleze în preliminarii cu Olanda, echipa care ne bătea peste tot pe unde ne prindea, Slovenia, care ne-a întrerupt șirul calificărilor la turneele finale în celebrul baraj pentru Mondialul din 2002 și incomoda Bulgarie. Iar startul în campania de calificare părea să le dea dreptate scepticilor, naționala lui Victor Pițurcă remizând, 2-2, la Constanța cu Bulgaria. Au venit însă două victorii, 2-0 la Tirana cu Albania, 3-1 la București cu Belarus și un egal de „aur” (0-0) pe terenul Olandei, iar accederea la turneul continental nu mai părea defel o misiune imposibilă. România a avut în continuare un parcurs de ceas elvețian (3-0 și 2-0 cu Luxemburg, 2-1 și 2-0 cu cu Slovenia, 3-1 în Belarus și, mai ales, 1-0 acasă cu Olanda), astfel că prezența la Campionatul European găzduit de Austria și Elveția era asigurată înainte de disputarea ultimelor două partide din grupa preliminară, în care echipa noastră a cedat 0-1, în Bulgaria, iar apoi a învins la scor, 6-1, Albania. Acesta din urmă a fost ultimul meci găzduit de vechiul stadion „23 August”, care a fost demolat și în locul său a fost construită actuala „Arenă Națională”.

CAMPIOANA ȘI VICECAMPIOANA LUMII, PLUS COȘMARUL BATAV

euro 2008_2

Norocul le-a întors însă spatele românilor la tragerea la sorți pentru Euro 2008. Tricolorii au fost repartizați în Grupa C, alături de Italia (campioana mondială en titre la acea vreme), Franța, vicecampioana mondială, și (din nou) Olanda. Toate trei, echipe cu obiective declarate de a câștiga trofeul continental. România a debutat însă încurajator la Campionatul European. Pe 9 iunie 2008, echipa lui Victor Pițurcă remiza, 0-0, cu Franța.
E adevărat, la capătul unui meci care avea să fie declarat cel mai urât de la turneul final, niciuna dintre echipe neavând ocazii de gol. Scopul scuză, însă, mijloacele… Patru zile mai târziu, a urmat confruntarea cu Italia. Echipă care, în primul joc, cedase net, 0-3, în fața Olandei. După o primă repriză „albă”, tricolorii au reușit să deschidă scorul în minutul 55, prin Adrian Mutu, dar italienii au egalat la faza imediat următoare (gol Panucci). În finalul partidei, ai noştri au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, pe care, însă, Mutu a ratat-o. Dacă ar fi câștigat, România ar fi obținut calificarea în sferturile de finală ale competiției, în condițiile în care, în celălalt joc din grupă, Olanda învinsese cu 4-1 Franța.
Nu era însă nimic pierdut. O victorie în fața batavilor, în ultimul meci din grupă, ar fi dus echipa noastră între primele opt ale Europei. Iar șansa părea să le surâdă tricolorilor, deoarece olandezii, deja calificați în faza următoare, au odihnit mai mulți titulari, iar cei care au jucat în locul lor au dat senzația că nu se omoară prea mult cu firea pe teren.
Din păcate, tricolorii au evoluat lamentabil, nefiind în stare să pună în pericol poarta adversă. Astfel că Olanda a lăsat bunăvoința la o parte și s-a impus până la urmă cu 2-0, grație reușitelor lui Huntelaar (54) și Van Persie (87), iar ai noștri s-au întors acasă cu coada între picioare.

PIȚURCĂ, INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL UNU

piturca

Deși România a avut de înfruntat adversari de calibru la Euro 2008, ratarea calificării în „sferturi” i-a înfuriat la culme pe suporteri. Principalul vinovat a fost considerat selecționerul Victor Pițurcă, iar majoritatea jurnaliștilor de specialitate și a microbiștilor au declanșat o campanie fără precedent împotriva sa. Uneori, criticile s-au transformat chiar în jigniri dure!
Antrenorul a fost făcut în toate felurile, imputându-i-se faptul că a fost fricos și că tricolorii n-au fost în stare să atace la Euro 2008. „Atâta mizerie, nerecunoștință și lipsă de apreciere doar în România pot exista… Când am preluat echipa, eram pe locul 32 în lume, acum suntem pe 12”, s-a apărat Pițurcă.
Deși i se cerea demisia din toate părțile, Victor Pițurcă a rămas la cârma naționalei și a condus-o în primele meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. A fost însă înlocuit pe parcurs cu Răzvan Lucescu, după ce România a pierdut cu Lituania, Serbia și Austria și și-a compromis în mare măsură șansele de a juca la Mondialul sud-african.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro Echipa națională de fotbal …

Ștefan Barbu primul fotbalist arădean, golgheter al României

Ştefan Barbu s-a născut la Arad, în ziua de 2 martie 1908. A jucat la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: