ACASĂ / ARTICOLE / APARIȚII EDITORIALE / ALEXANDRU MICA – HARRY BRAUNER ÎNTRE FASCINAȚIA FOLCLORULUI ȘI TEROAREA DESTINULUI

ALEXANDRU MICA – HARRY BRAUNER ÎNTRE FASCINAȚIA FOLCLORULUI ȘI TEROAREA DESTINULUI

ALEXANDRU MICA – HARRY BRAUNER ÎNTRE
FASCINAȚIA FOLCLORULUI ȘI TEROAREA DESTINULUI

 

ALEXANDRU MICA

Interpret de o mare valoare, Alexandru Mica, autor al unor lucrări de literatură universală comparată, s-a dedicat cercetării şi valorificării tezaurului folcloric românesc din Muntenia repunând în circulaţie la nivel naţional 662 de cântece populare. Este preşedintele fondator al Fundaţiei Academice Europene „Etnoculturalia”. Membru al USR, muzicianul cercetător Alexandru Mica aduce în prezent cântecele lui Anton Pann prin ineditul interpretării, muzica lui fiind de fapt o contopire de lumi, melodii cu cuvinte ce impresionează până la lacrimi.

DOINA BÂRCĂ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

NICULAE L. STĂNESCU – REALITATEA POST-DECEMBRISTĂ

NICULAE L. STĂNESCU – REALITATEA POST-DECEMBRISTĂ Volumul de față al domnului Niculae Stănescu este o …

ANTOLOGIE LITERARĂ – NĂSCUȚI PENTRU A IUBI

ANTOLOGIE LITERARĂ – NĂSCUȚI PENTRU A IUBI Risipirea petalelor de vers pe scena poeziei întregeşte …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: