STATU’ PALMĂ BARBĂ-COT

STATU’ PALMĂ BARBĂ-COT

Cine era de fapt acest personaj, un pitic mic de tot, dar care avea o barbă uriaşă. Prin prestaţia lui făcea şi desfăcea de toate. Acum apar fel de fel de anecdote, precum cel cu „statuia”, ce ar însemna oare? „Statul ia tot”, impozite, taxe, jupoaie pe contribuabilul autohton, nu pe cel plecat aiurea care beneficiază, când el consideră, la întoarcerea în ţară, de erorile sistemului nostru legislativ.
Dar piticul din poveste este călare pe un iepure şchiop, asemeni celor care perorează bunăstarea, evident viitoare, a noastră, revărsându-se într-un potop de venituri ori scutiri de taxe ori impozite, care prin valoarea lor suculentă, precum o maree, ne va îneca în bunăstare, vom fi sufocaţi ori chiar înecaţi la propriu de binefacerile sistemului aleator propus.
Ia să vedem, reducerea TVA – într-o sarabandă nebună, la tot ce mişcă economic, va duce (după afirmaţiile iniţiatorilor) la o bunăstare instantanee. Mortală acţiune pe toate planurile.
Pentru orice „pomană” pe care statul o dă, trebuie resuscitate şi elementele ţintă, adică zonele care „beneficiază” de aceste sinecuri. În caz contrar, fiecare îşi vede de treaba lui, iar dacă prostu’ plăteşte, asta e, să o ia şi în barbă. Dar acest pitic, răutăcios, cu statul de o palmă şi barba de un cot, călare pe un iepure şchiop, ce cutreieră lumea în lung şi’n lat, cam ce ar vrea de la noi, unde s-ar poziţiona, cam ce ar putea face (întreprinde) într-o „lume” lipsită de cârmă, cea de fapt pe care o parcurgem în prezent?
Trăim economic şi politic de la o zi la alta, fără nici un fel de perspectivă, pentru bunul motiv că nu avem adevăraţi vectori (nu Victori) economico-politici. Conducătorul celui mai mare SRL din România, apărând zilnic, ades persuasiv, pe mai toate canalele media, nu are capacitatea, prin formaţia sa, de a ne defini vreun viitor. Ci doar zilnice intervenţii, cu propuneri, ce se „topesc” apoi în hăţişul legislativ.

Analizez cu un prieten evreu; îmi spune, la bogăţiile acestei ţări, la valoarea oamenilor, ades foarte bine instruiţi, ar trebui să aveţi o viaţă superprosperă, ce vă împiedică? Este foarte greu să îi explic cum diverşi „barbă cot” au cauţionat prezentul, dar mai ales viitorul copiilor noştri şi chiar al nepoţilor.
Apare, nefast, pe un ecran un discipol al lui Silviu Brucan, fost şef al unui serviciu important, să explice de ce această ţară trebuie să fie în mod fatalmente în această stare. În perfidia lui, nu explică de ce Polonia, căreia o anumită secvenţă i-am studiat-o prin’86 la faţa locului, cu un deficit uriaş (redus ceva după alegerea Papei Ioan Paul al II-lea), iar noi cu un surplus de 8,5 md $, am ajuns sub ei. Istoria nu se poate rescrie neapărat numai de impostori. Dar „Barbă cot călare pe iepure şchiop” aleargă prin ţară, şi ce constată? Fabrici distruse, păduri tăiate, coloane de irigaţii „topite”, ruine peste tot, şi nu răspunde nimeni. Ar fi undeva o autoritate care, imparţial, ar veghea la aceste, să spunem, delicte. Da! Mecanismele legale există, dar dormitează. Ar fi Curtea de Conturi, care constată, dar căreia cu ani în urmă i-a fost luată şi arma deciziei. De ce? Pentru a fi o mână moartă. Ar mai fi şi „Avocatul Poporului” – instituţie fălos împodobită cu salariaţi, şi aceasta cvasiinexistentă. Am creat instituţii dar mimăm democraţia, de fapt sunt într-o profundă criză generată de noua generaţie criptocomunistă.
Avem acest uriaş avantaj al comparaţiei între sisteme, pe care vesticii nu îl au, dar blamăm trecutul şi ne înfruptăm (nu noi, ci ei, care ne conduc) din lacunele prezentului. Cum ar fi, noi stăm pe de lături, ca iepurele şchiop, despre care ştim că este aşa şi îl acceptăm, are în spate un pitic, care prin gestică, prin manifestări mai mult ori mai puţin oculte ne conduce. Acesta nu concepe sub nicio formă să coboare de pe iepure, deoarece aşa şchiop cum este el (iepurele), cel ce-l călăreşte se simte bine, perorează, azvârle ditirambe care îl fac pe el din ce în ce mai puternic, iar noi, într-o apatie generală (determinată şi de o media adulativ cvasiprezentă), acceptăm, e adevărat, cârcotind pe la colţuri, această stare.
Iar Piticotul şi iepurele şchiop merg mai ferit, mai triumfător (acolo unde se şi poate) pe mai departe, pentru a sanctifica pe vecie marile realizări ale Conducătorului iubit şi adulat actual (chiar pe Stadionul Naţional, precum „Împuşcatul”), cu costurile aferente pentru a căra vreo şaptezeci de mii de oameni spre acel sanctuar al efemerei puteri.
Că a pierdut apoi mult visatul loc, nu-i nicio problemă, electoratul, asemeni unei ţări africane, de exemplu, ne-a ales, avem o covârşitoare majoritate; şi ce dacă! „Prietenul“ ungur a făcut, cu aceeaşi majoritate, ceea ce el considera că e necesar; şi a realizat-o. Chiar polonezii, poate chiar şi sârbii s-au descurcat ceva mai bine, ba mult mai bine, numai noi am rămas doar cu iepurele şchiop, care săracul nu prea ne poate ajuta.

De ce? Pentru că în afara unei labe oloage, cei de la putere l-au mai altoit cu bâta şi pe celelalte şi aşa a ajuns un iepure docil, că nu mai poate circula, are toate picioarele oloage. Aşa cum puricele Alfonso, „strunit” de către un dibaci dresor, după ce i-a înlăturat toate picioruşele
acestei vietăţi minuscule clamează că puricele nu mai are posibilitatea să asculte şi, în consecinţă, deşi el îi dă indicaţii scenice, el, acel minuscul, de fapt nu mai aude. Da, el aude, dar nu se mai poate mişca. Aşa şi la noi, cel călare pe un iepure şchiop transmite semnale, dar omul de rând, în speţă puricele (aşa, considerat ca suveran) nu mai poate reacţiona la stimulii propuşi. Bine, şi atunci încotro ne îndreptăm? Potrivit devizei, „Pe ei nu-i mai vrem, iar noi nu mai avem resorturi să putem”.
Să ne gândim, măcar în fugă, la situaţii limită, precum în Chile, Japonia, China, Iran, unde cataclisme naturale au distrus nu numai valori materiale, ci valori umane. Oare noi, în atare situaţii, cum ne vom mobiliza?
Cred, sincer, că actualii conducători se vor urca pe un iepure şchiop şi îşi vor lua tălpăşiţa în vreo oază oceanică, până va trece zavera. Semnale cam sunt, că vârfurile conducătoare la mini situaţii limită sunt adesea departe de ţară, iar iepurele şchiop nu-i poate aduce pe meterezele nenorocirilor noastre cotidiene.
Avem aşadar un stat (nu Barbă Cot), avem decidenţi, consider sinceri şi pregătiţi (nu călare pe un iepure şchiop), avem probleme, ades insurmontabile, pe care cei aleşi sunt obligaţi să le soluţioneze, probabil că le lipseşte doar îndemnul; îndemnul latin „Acta non verba” („Fapte, nu vorbe”) dar şi din „Învăţăturile lui Neagoe Basarab” – „Lucrează cu mâinile tale, ca să afle săracii pâinea ta”.
Şi, astfel, poate păgubosul „Palmă Cot” va descăleca de pe iepurele care oricum nu-i mai este de niciun folos, în contextul în care putem cu mâinile noastre să ne clădim viitorul. Numai ca „EI” să ne lase. Cred că nu vor avea încotro. Aceasta este de fapt versiunea optimistă.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA