Motto: „Nu există drum nebătut de destin” (Cover)
Pictorul are puterea creatoare prin cromatică, desen compoziție de a-și concentra destinul artistic prin simboluri plastice cu profunde explicații literare. Despre „vorbele” tablourilor sale desenate și pictate artistul mi-a vorbit mult încercând să-mi explice gânduri și idei care, sincer vă mărturisesc stimați cititori, că oricât m-aș fi străduit, deși simple, explicațiile sale, nu au avut mobilitatea să alterneze în priceperea artistică aceste multiple chipuri de limbaj plastic pe care încerca să mi le impună.
„Limbajul eului” susținut de talentatul și novatorul artist plasticVictor Buzatu mi s-a părut de un ermetism umanist pentru care, recunosc cu sinceritate: m-am simțit acel intelectual care nu poate sistematiza și exprima limpede ceea ce în mintea altora e noutate, explicație și liberă înțelegere. Încântat și mândru de originalitatea pictorului, de forța sa plastică prin care intră în lumea artistică, pe moment am rămas „uimit”.
Pentru ca descoperirea ideilor din pictura sa să nu pălească în mintea subsemnatului cel mai bine și eficace este ca însuși artistul, cu gândirea sa, pe cont propriu, să ne împrumute și nouă din fertilizatorul gândirii sale ca și gândirea noastră să rodească. În aceste realizări orice linie, formă, soarele sau norul de pe cer, petală, floare ori semn este caracterul grafic sau litera care personalizează creația.
Acesta se adresează în particular privitorului, care compune ansamblul citit asemenea unui cuvânt „de la stânga la dreapta” și în final, întotdeauna, se dezvăluie cu ușurință. Avem astfel ocazia de a observa că însăși compoziția sugerează un mod de a vedea lumea înconjurătoare sau chiar pasiunea, ocupația ori preocuparea oricărui privitor. De asemenea, unele creații sunt peisaje, altele sunt peisaje ascunse în compoziții abstracte, iar altele devin interfața între real și abstract. Sper că explicațiile artistului vor reuși, să inducă privitorilor să creeze deschiderea care să ajute să ne atingem înaltul grad de spiritualizare.
Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro