Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
ȘERBAN CODRIN
Şerban Codrin (pseudonimul
lui Denk Şerban Ioan) s-a născut la 10 mai 1945 în Bucureşti. A absolvit, în 1968, Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti, susţinând Examenul de Stat cu lucrarea „Dramaturgia lui Mihai Eminescu”. A activat ca profesor suplinitor de limba şi literatura română, bibliotecar, bibliograf şi director al Bibliotecii Judeţene Ialomiţa, consilier la Inspectoratul pentru Cultură Ialomiţa şi director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” UNESCO din municipiul Slobozia.
Volume publicate: „Imnuri către soare” (1982), „Întemeietorii” (1984), „Jneţî” (Secerătorii – teatru, traducere în limba rusă; 1985), „Ţiganiada, într-o recitire de Şerban Codrin” (1994), „Între patru anotimpuri” (1994), „Dincolo de tăcere” (1994), „O sărbătoare a felinarelor stinse” (1997), „Carte dintr-un exil interior” (1997), „Scoici fără perle” (1997), „Missa Requiem” (1999), „Marea tăcere” (2001), „Testamentul din strada Nisipuri” (2002), „Ţiganiada, un poem în proză” (2002), „Horeadele” (2005), „O sărbătoare a felinarelor stinse” (2005), „Baladierul” (2006 şi 2012 – ediţia a II-a revăzută şi adăugită), „Incantaţii” (2014), „Ţiganiada” (2014) şi „Rodierul” (2016. Şerban Codrin este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1992 a câştigat Concursul Naţional de teatru scurt al Teatrului de stat Oradea, cu piesa „Nemuritorul Ionel sau Paradisul”.
lumina, coroană de împodobit
frunţi de doamne şi domniţe
(197-210) (fragmente)
(1)
Mireasmă-a raiului avea lumina,
Când patriarhi, hatmani, condotieri,
Ca nişte sfinţi pogorâtori din cer,
Nu-altarul preamăreau, ci pe Despina,
Fi-i-ar norocul de voievodeasă;
S-au dus domnia pe-Argeşul în jos,
De-au mai rămas din trupul vanitor
Pustia unei babe fără coasă;
Prin frigul nopţii, umbra gheboşată
Din mănăstire se scufundă-în han,
De aur, până-aude, câteodată,
Cântări de îngeri morţi ori pe-ascunziş:
Rugina toamnei scârţâie-în frunziş;
(2)
Rugina toamnei scârţâie-în frunziş
Şi tulburelu-aţâţă bucurie
La cheful precinstind viţa-de-vie
Cu-o mahmureală fără ocoliş:
„Spre multă-ocară, ce-aţi mai auzit
De-o Doamnă Chiajna, nu i-ar fi ruşine”!
„Cu pagubă, feciorii-în ţări străine
Pe unul câte unul i-au turcit!”
„Bre, la Paris trimeşi de padişah
În loc de-ospeţe-au baluri în palate!”
„Credinţa-şi pierd prin locuri necurate,
De-o pildă, merg la teatru, joacă sah!”
„Neteama de păcate a muierii
Pe toţi ne-a înfricoşat!”, bârfesc boierii;
(3)
„Pe toţi ne-a-înfricoşat!”, bârfesc boierii
În barbă, cu-ochii straşnici sub căciuli,
De sus în jos pândind ca nişte uli
Din ceruri peste cuiburile ţării:
„Ne-au speriat cea mai drăcoasă fată,
Că prea era-Împăratul bântuit
Să şi-o ridice cât mai strălucit
Împărăteasă-în Praga lui bogată!”
„Ieri Preda-avu noroc de nuntă mare,
Păi d-aia-i zicem Floricioiu azi
Şi-l bem cu tâmbălău şi facem haz
De câtă laudă prin lume are,
De când Florica s-a-însoţit cu el,
O pajură vânând un porumbel!”;
„O pajură vânând un porumbel
Pui lângă pui a-înaripat în munte!”,
Fierbea-în Roxana inima, să-nfrunte
Mari ticăloşi pe-o lume de tembeli:
„Cretinul cu blazoane şi minciuni,
Nu-o boală m-au sluţit pe-un ochi
cu-albeaţă,
De-eram în noaptea nunţii-o cucuveaţă
Târâtă în bătăi de-un căpcăun;
Trimisă-acasă, în Fanarul drag,
Pocită, chioară, când să-abdic, bătrână,
Pe-un şoarece sărac l-am prins de mână,
Dar mândru ca un zeu de-arhipelag,
Cuib nou de şoimi să născocim în soare,
Spre bucurii cât mai lecuitoare!”;
***
(13)
„Să mori de-alean, de ciudă şi necaz,
M-a blestemat drăcoaica din trăsură!
Prea nu-i mai vitregă blestemătură,
Ori crestătură-a coasei pe grumaz,
Decât să-mi jeluiască lăutari
Pe tobe-în cârdăşie cu ţambale
Şi lătrături de câini pe mahalale
Cât mi-or fi-în iad metehnele de mari!”
Acasă-ajuns pe-un dric, Măria-Sa
Poetu-împarte cailor bacşişuri,
Aruncă-în uliţă cu mărunţişuri,
Să-l bea dricarii, cobzele să-l bea;
Ecaterina, doamna încruntată,
Trântind, spărgând, boceşte încă-o dată;
(14)
Trântind, spărgând, boceşte încă-o dată
Şi, furioasă pe-o zarnacadea,
O smulge, o pisează-între-o chisea,
Cu linguriţa, până, vinovată,
Ori numai obosită, îşi coboară
Pe clape-un deget, şi-altul, de saten,
Din valsul ori nocturna lui Chopin
Paloarea albă-a lunii să răsară;
Cu retezate-aripile, şoimiţa
Repetă-acelaşi vers, în cerul ei,
Mai în surdină, mai sărind scântei,
Îl cântă, râde monoton Zoiţa,
Domniţa-amară-oftând cu pianina,
Mireasmă-a raiului avea lumina.
Din volumul RODIERUL
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro