Paula Romanescu

(n. 20 octombrie 1942, Ţuţuleşti, Argeş, România)

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, 2004 Meritul Cultural în Grad de Cavaler – Preşedinţia României, 2011 Membre de L’Académie Européenne des Sciences, des Lettres et des Arts Paris-Sorbonne – France, 2010 Licenţiată a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice, 1967

Mărturie

Întrebat în anul 1953 de ce a escaladat Everestul, neozeelandezul Edmund Hillary zice-se că ar fi răspuns: Pentru că există! Acest grupaj de epigrame s-a ivit din curiozitatea care m-a îmboldit de a vedea ce este cam pe la 8848 de metri-lumină dincolo de învelişul cuvintelor de fiecare zi prin care comunicăm cu şi despre semenii noştri, mai cu seamă cu aceia care ştiu bine că Everestul există deşi poate nu vor fi simţit nicicând dorinţa de a-l pipăi cât să urle mai apoi din rărunchi:

Este! Nu, nu sunt şi nici nu mă consider epigramistă, dar prin catrenele cu care am încercat să mă apropii de acest regat sprinţar de spiritualitate, specific nouă românilor (ca haz, fiindcă de necaz n-am dus niciodată lipsă!), fac rugăminte confraţilor poeţi familiari cu aerul rarefiat al înălţimilor de spirit aducător de zâmbet să-mi îngăduie să escaladez şi eu târâş-grăpiş colina cea năpădită de buruieni a realităţii prin care rătăcesc în vremea pe care o numim a noastră.

MIRE DE PROFESIE
Azi la ultima lui nuntă
Cu o jună de oraş,
Au venit feciori vreo sută:
Tată, pe noi cui ne laşi?

CEI ŞAPTE ANI DE-ACASĂ
Ziua bună se cunoaşte
De cu zori, de-au stat de veghe
Pruncului cel pe-o ureche
Adormit, sfintele moaşte…

INCORECTITUDINE, NUMELE
TĂU E POLITICA!
Când adevărul este gol-goluţ,
Nu mai prezintă nici un interes.
E ca şi cum prin tactica de struţ,
Eva şi-ar pune-n loc de frunză,
fes…

ANTONIMII
Inteligenţa – rară floare
În câmpul năpădit de pir,
Numai prostia din născare
Se crede mir.

GENERAŢII
Când prinde a cădea frunza
domoală,
Încet, cu paşi sfioşi, trec expiraţi
Bunici neştiutori, aduşi la şcoală
De-ai lor nepoţi prea digitalizaţi…

LENEA
O fi cucoană mare, cum se spune,
Dar de ce scumpa asta când neajunge
Ne pare că ni-i chiar rudă de
sânge
Pe când truda de rob –
deşertăciune?…

SAVANTUL ŞI ION
Savantu’ acesta-n lume a dat rost
Imensei forţe a atomului;.
Astăzi la umbra marii lui statui –
Ion cu sticla goală: Mare prost!

ION LA CURSUL DE INSTRUIRE
AGRICOLĂ
Vorbea unul de-un ceas. Ion: Şi
câtă treabă
M-aşteaptă-acasǎ, sapa-n câmp,
porumbii,
Şi eu ard gazul pe aici degeaba
S-ascult cum bate ăsta câmpii…

INCERTITUDINE
Cum să ai de toate parte
Într-o viaţă mult prea scurtă?
Să stai cu burta pe carte
Sau să te-ngrijeşti de burtă?

SOARELE
El cu raza, eu cu pasul:
Drumul nu ne e la fel,
Nici cum îl măsoară el,
Nici cum mi-aş vrea eu popasul.

VIAŢA
Bun neluat în seamă cât l-avem;
Când dă să plece, am da tot
pământul
Pentru puţinul lut ce ni-i blestem
Însufleţit şi aur pur – Cuvântul.

URA
Se vrea decât iubirea mai cu moţ,
Dar nu-i decât o pungǎ de venin
Care se crede chip de om deplin –
Viţel bătrân la vechi închise
porţi.

BĂTRÂNII
Bogaţi în boli, la trup împuţinaţi,
Inoportuni, firavi, tremurǎtori,
Par umbra umbrei pale-a unei
flori
La ceas târziu de coasă
aşteptaţi…