FILMUL DE ANIMAŢIE ROMÂNESC – TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

FILMUL DE ANIMAŢIE ROMÂNESC
– TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR –

Numit şi „a şaptea artă bis” sau „a opta artă”, filmul de animaţie se deosebeşte de filmul artistic jucat cu actori prin faptul că primul prezintă spectatorilor o lume metafizică, în timp ce al doilea prezintă o lume a realităţii fizice. Animaţia începe acolo unde filmul cu personaje reale se opreşte, dezvoltându-se ca artă de sine stătătoare, având câte ceva din film, din pictură, din mimă şi dans, poezie şi muzică, oferind posibilitatea de exprimare a tuturor tendinţelor artistice.
Primele producţii au fost inspirate din literatura cultă sau populară, punând accentul pe latura moralizatoare. Marin Iorda şi Aurel Popescu surprind publicul românesc cu această noutate, considerată mai apropiată de magie decât de cinematograf. Odată cu publicul s-au format şi primii artişti specializaţi, autodidacţi geniali: Constantin Popescu, Ion Popescu Gopo, Matty Aslan, Bob Călinescu, Olimp Vărăşteanu, Victor Antonescu, Laurenţiu Sârbu, Virgil Mocanu, Adrian Petringenaru, Adrian Nicolau, Florin Anghelescu, Mariana Buzea, Tatiana Apahideanu, Genoveva Georgescu, Zaharia Buzea şi alţii. Ion Popescu Gopo se desprinde, reuşind să treacă la realizarea unor filme originale, al căror personaj principal va fi cunoscut ca „omuleţul lui Gopo”. Filmul „Scurtă istorie” aduce României, odată cu premiul „Palme d’Or” la Cannes, şi recunoaşterea europeană a animaţiei româneşti.
Succesele artistice duc la înfiinţarea Studioului Cinematografic Animafilm. Cu buget şi personal propriu, acesta reuşeşte să-şi mărească în mod constant producţia. Artişti importanţi din pictură şi grafică sunt atraşi de miracolul mişcării. Pictorul Sabin Bălaşa experimentează cu succes pictura sub aparat, creând adevărate bijuterii artistice ce vor anticipa filmul de autor.
Având ca vector componenta grafică, artişti ca Ion Truică, Liana Petruţiu, Mihai Marcel, Zoltan Szilagi, Radu Igaszag, Zeno Bogdănescu, Olimpiu Bandalac şi Lucian Profirescu îmbogăţesc atât limbajul grafic cât şi dramaturgia, creând opera de mare valoare estetică. Numeroase premii internaţionale răsplătesc munca şi talentul lor. Mihai Bădică uluieşte prin modelarea plastilinei, iar Bob Călinescu, Isabela Petraşincu şi George Sibianu însufleţesc păpuşile, mişcându-le cu sensibilitate, egalându-i pe marii animatori cehi. Studioul Animafilm are acum posibilitatea de a şcolariza şi forma propriile cadre artistice.
Animatorii sunt artişti complecşi, care se slujesc de desen pentru a crea mişcarea, precum poeţii se folosesc de alfabet pentru a-şi scrie opera. De-a lungul carierei lor, pentru a însufleţi personajele cu care lucrează, ei desenează munţi de hârtie, fiind deosebit de „uzaţi” la sfârşitul carierei. De pregătirea acestor atipici artişti s-a ocupat, cu talent şi tenacitate, regizorul Victor Antonescu. Mulţi animatori români lucrează în străinătate, unde sunt apreciaţi şi foarte bine plătiţi (Bujor Ştefănescu, Cain Valentin, Eduard Sasu, Sanda Coadă şi Corina Trentea în Spania,Mihai Bădică în Danemarca, Horia Ştefănescu, Constantin Musteţea şi Mircea Manta în Statele Unite).
Tot atunci au apărut şi primele seriale: „Mihaela”, „Bălănel şi Miaunel”, „Misiunea spaţială Delta”, „Aventuri submarine”, „Cei trei muşchetari” sau „Insula Cocos”, seriale de succes ce au reuşit să se menţină în producţie 10 sau chiar 20 de ani. Se remarcă tineri regizori şi animatori ca: Marian Mihail, Lucian Profirescu, Florin Săceanu, Constantin Seltea, Virgil Toader, Valentin Eliseu, Mihai Şurubaru, Dinu Şerbescu, Nica Vasile, Despina Buneci, Stoica Velica, Dumitru Anca, Liliana Rudeanu şi mulţi alţii.

După anul 1989, filmul de animaţie românesc rămâne fără finanţare, fiind în imposibilitatea de a rezista invaziei de producţii străine. Talentaţii animatori români încep să fie din ce în ce mai căutaţi de studiourile occidentale. Mult mai bine plătite, aceste valori naţionale, care se formează cu mare cost şi în timp îndelungat, emigrează. Studioul Animafilm nu mai are obiect de activitate şi devine muzeu. Puţinele personalităţi ale acestei minunate lumi, pentru a supravieţui, se unesc în studiouri cu capital mixt, prestând servicii de mare valoare artistică. Ia naştere primul studio cu capital mixt, Studioul „Animadream” SA, societate românospaniolă, cu o comandă uriaşă: serialul „Pelezinho”, de 52 de episoade a câte 26 de minute, având ca erou principal pe cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor – Pele. De remarcat faptul că preproducţia şi producţia se realiza în România şi cu artişti români. Din păcate, după opt ani de muncă, odată cu terminarea serialului, studioul se desfiinţează. Paralel ia fiinţă un alt mare studio româno-francez, „Dacodac” SA. Studio ce din prestator de servicii, devine producator de animaţie 3D. Reuşeşte să creeze în coproducţie cu Franţa două lung metraje – „Picolo şi Saxo” şi „Jasper”. După aceste două lung metraje ce se ridicau tehnic şi artistic la nivelul marilor studiouri din lume, studioul falimentează din lipsă de comenzi. Încet, dar sigur, şi alte studiouri, lipsite de surse financiare, de comenzi de la posturile naţionale de televiziune, se închid, pe rând.
Cu multă greutate, la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” şi la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” s-au introdus, după 1989, în programa şcolară, ore de desen animat. Măsură binevenită, pentru a menţine totuşi vie tradiţia filmului de animaţie românesc. Din păcate, prin dispariţia micilor studiouri, s-a diminuat şi piaţa cererii de specialişti. Învăţămîntul pregătea animatori pentru studiouri din străinătate. În aceste condiţii, orele de animaţie de la Institutul „ N. Grigorescu” au fost suspendate, iar cele de la Liceul „N. Tonitza”, reduse. Încă un segment cu tradiţie al culturii româneşti tinde să dispară. Deşi există sprijin financiar acordat de Ministerul Culturii, acesta este mai mult simbolic şi nu îşi atinge obiectivul. Consiliul Naţional al Cinematografiei (CNC) distribuie aceşti bani printr-un concurs de proiecte ce se organizează din când în când (în 2015 nu a fost niciun concurs), iar criteriile de acordare a sprijinului financiar ţine de arbitrar sau de interese oculte.
Artişti profesionişti cu experienţă în domeniu sunt înlocuiţi cu debutanţi sau cu artişti din alte segmente ale cinematografiei şi asimilaţi filmului de animaţie.
În timp ce în Europa, America şi Asia filmul de desen animat este o afacere extrem de profitabilă, în care beneficiul este de multe ori mai mare decât investiţia, în România dispare! Vremea profesioniştilor a trecut. Păcat de munca uriaşă şi gloria de altădată!

Regizor MIHAI ŞURUBARU
Secretarul Asociaţiei Filmului de Animaţie din cadrul UCIN