ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / Factori de Longevitate

Factori de Longevitate

Motto: Să dăm ani vieții și viață anilor (Deviză OMS)

Durata vieții este înscrisă în codul genetic al fiecărei specii. Musculița Drosofila trăiește doar o singură zi, timp în care se dezvoltă, își atinge apogeul nupțial, depune ouăle și moare. La animale durata vieții este foarte variabilă, unele broaște țestoase, de pildă, trăiesc 300 de ani. Un amic neîncrezător, vrând să verifice, și-a cumpărat o astfel de țestoasă. În codul nostru genetic, limita vieții este 120 de ani. În lumea plantelor diferențele sunt încă mult mai mari. În China, în jurul mormântului lui Confucius, am văzut arbori plantați cu peste două milenii în urmă. La Ierusalim, în grădina Ghetsimani, există măslini din vremea lui Iisus. La noi, în apropiere de Mediaș, putea fi admirat cel mai bătrân stejar din Europa, un adevărat gigant, un monument al naturii care ar fi putut deveni punct major de atracție turistică dacă n-ar fi fost sacrificat de jefuitorii pădurilor. Desigur, trăind în România, hoții au rămas neidentificați și nepedepsiți pentru această monstruoasă crimă ecologică. În China, așa ceva se pedepsește cu moartea. În cazul speciei umane, durata de viață, determinată genetic, este de 120 de ani.

Atunci, toate resursele sunt epuizate, în cazul unei îmbătrâniri uniforme a diferitelor sisteme și organe, ceea ce nu se prea întâmplă. O multitudine de factori agresori cauzează o moarte mai timpurie decât ar fi posibil. Nu-i putem discuta pe toți. Cu toate că zestrea ereditară a românilor ar putea fi de invidiat, durata noastră de viață este mai mică cu 7 până la 10 ani față de media europeană. Așa au votat românii, iar factorul politic este primordial. Bolile pulmonare fac tot mai multe victime în prezent din cauza poluării aerului, mai cu seamă în marile centre urbane.

Aerul curat, având și o anumită ionizare negativă caracteristică zonelor împădurite, este un factor de longevitate. În văile Telega si Doftana procentul de centenari este mai ridicat. După interzicerea partidului comunist din cauză că susținea anexarea teritoriilor românești de peste Prut la URSS, pentru membrii acestui odios partid a fost aleasă Închisoarea Doftana, de unde toți au ieșit revigorați. Microparticulele din aerul orașelor cu trafic intens sunt deosebit de nocive nu doar pentru plămâni, unde generează cancer, dar poluarea aerului se corelează și cu bolile cardiovasculare și nu numai. Sacrificarea parcurilor și scuarurilor are consecințe nefaste, alături de creșterea densității construcțiilor de mari proporții. Primarul capitalei, Nicușor Dan, se opune din răsputeri, dar e contracarat de consiliul local, fidelizat mafiei imobiliare. În Paris, recent, peste 100 de străzi au devenit pietonale. Pretutindeni se înmulțesc rețelele stradale destinate pietonilor și cicliștilor. Mișcarea, efortul fizic, se corelează strâns cu sănătatea și longevitatea. Plăcerea mișcării se deprinde de timpuriu și se menține de-a lungul vieții.

Copiii noștri petrec prea puține ore în aer liber, iar orele de educație fizică din școli și universități au fost reduse dramatic, unii miniștri ca E. Andronescu, excelând în această direcție, în opoziție cu orice altă țară din UE, America, China, Japonia ș.a., care ne depășesc cu mult ca durată de viață. În toate aceste țări, seniorii au acces gratuit la majoritatea bazelor sportive, multe din acestea fiind destinate special vârstnicilor. Este cea mai bună metodă de combatere a osteoporozei, a reducerii masei musculare și de prevenire a fracturilor. O fractură de șold scurtează enorm durata de viață, fără ca să figureze ca atare drept cauză de moarte. Cositul ierbii echivalează cu un excelent sport pentru combaterea obezității, diabetului, bolilor cardiovasculare, osteoporozei ș.a.

Primăriile de la noi au cumpărat masiv cositoare mecanice, poluante, consumatoare de carburanți, cu întreținere costisitoare și producătoare de deșeuri. Consecințele nefaste asupra lucrătorilor de la spații verzi nu au întârziat: au devenit obezi, diabetici, hipertensivi și chiar fumători, deoarece efortul fizic descurajează fumatul. Guvernul ar trebui să suprataxeze importul acestor mașini de tăiat iarba, iar banii să fie dirijați către scriitori și artiști, deoarece aceștia promovează longevitatea. Statisticile de anvergură au demonstrat clar corelația pozitivă între numărul de cărți citite și durata vieții. Contribuie și educația, numărul anilor de studii are același efect. În România se citește foarte puțin, procentul de analfabeți sau de semianalfabeți, care nu înțeleg ce citesc, a atins cote care îngrijorează Uniunea din care facem parte. Analfabetismul funcțional reduce durata de viață, pe când exercițiul intelectual o prelungește, pe lângă faptul că frânează deteriorarea senilă a creierului.

Cultivarea unu ideal și lupta pentru atingerea acestuia împiedică depresia (care la rândul ei generează îmbolnăvire) în timp ce indiferentismul, inclusiv cel politic, depreciază calitatea și durata vieții. În comparație cu lectura, timpul îndelungat petrecut în fața televizorului dăunează sănătății, chiar și numai prin sedentarism, pe lângă încărcătura emoțională negativă pe care o induce. Desigur, posturi TV de tipul România Cultural sau TV Trinitas, au efect benefic. Felul emisiunilor urmărite contează. Cele despre natură sunt însă rare, în opoziție cu cele talk show unde vedem aceleași personaje, unii se dau drept reprezentanți ai unor așa zise grupuri, de investigații politice de pildă, inexistente în realitate. Televiziunile private, plătite pentru denigrarea istoriei și valorilor noastre, a președintelui statului, primarului capitalei etc. induc reacții endocrin-vegetative cu efecte negative asupra sănătății. Reclamele pentru diverse medicamente abundă, mulți bolnavi se autotratează nu se mai adresează medicului, ceea ce este adesea periculos.

Un cancer nedepistat la timp, ca și alte boli de altfel, avansează și vor fi mai greu de tratat. Reclamele aduc profit posturilor TV, dar cu ce preț? Ele îi influențează chiar și pe medici. Un medicament aproape interzis în SUA și mult limitat în UE, (din cauza toxicității), preductalul (trimetazidina), este încă larg prescris la noi, fără nici o justificare. Îngrijorarea, deprimarea, neîncrederea în viitor, dar și lipsa voinței de a îndrepta lucrurile, au o puternică influență asupra sănătății, iar orice boală scurtează durata vieții. Relația dintre alimentație și longevitate (sănătate) este bine cunoscută încă din vremea medicinei egiptene și hipocratice.

Dieta mediteraneeană, dominată de fructe, vegetale, ulei de măsline și pește (de 2-3 ori pe săptămână), a acumulat o multitudine de dovezi în favoarea sa. Recent, s-a publicat un studiu anatomopatologic, având la bază un mare număr de necropsii, care a demonstrat că leziunile aterosclerotice de la nivelul arterelor sunt mult mai puțin manifestate la cei care urmează această orientare alimentară. Și cancerul colo-rectal, tot mai frecvent întâlnit în prezent, este cu mult mai rar. Din păcate, în urma poluării masive cu mercur a apelor planetei, peștele acumulează cantități semnificative ale acestui metal extrem de toxic, astfel încât pescuitul în apele intens poluate cu mercur (unele golfuri din Japonia, bazinul New York) este interzis.

Contează cantitatea și calitatea alimentelor. Excesul de calorii duce la obezitate în condițiile lipsei de efort muscular care arde caloriile în exces împiedicând astfel depozitarea grăsimii. Avem nevoie de mult mai multă educație fizică în școli, de baze sportive pentru toate categoriile de vârstă, mai ales pentru seniori. Sportul reduce riscul de Alzheimer, de diabet, de cancer dar și de depresie. Postul (la creștini și nu numai) are valoare de detoxifiere și este dovedit benefic sănătății, inclusiv în cazul unor scurte perioade de post negru, de pildă o zi pe săptămână.

În privința consumului de apă, acesta este ideal controlat de centrul setei din hipotalamus, astfel încât reclamele excesive plătite de cei care fac comerț cu apă, (Consumați zilnic cel puțin doi litri de apă) nu au acoperire științifică și nu și-au probat valoarea prin studii serioase. Desigur, deshidratarea trebuie evitată, mai cu seamă în vara fierbinte care se apropie. Apa îmbuteliată în recipiente de plastic (idem berea sau alte băuturi) este mai degrabă nocivă prin cantitățile (mici dar cumulative) de substanțe policiclice (bisfenoli) care sunt cel puțin diabetogene. Din acest motiv, în Australia și nu doar, este interzisă îmbutelierea și transportul apei în recipiente de plastic. Astfel de ambalaje de plastic ar trebui interzise și în cazul alimentelor. În viitorul foarte apropiat, Uniunea Europeană va adopta măsuri drastice în acest sens. În SUA, în aria Yellowstone a cărei suprafață este cam cât trei județe de la noi, masele plastice sunt absolut interzise, magazinele alimentare livrează produse doar în hârtie, sticlă sau lemn.

Calitatea alimentelor este deosebit de importantă. Desigur, alimentele BIO sunt mult mai sănătoase, dar prețul lor este ridicat. Insecticidele, pesticidele și ierbicidele ne afectează semnificativ sănătatea. Grâul românesc este mult mai puțin impregnat cu substanțe toxice în comparație cu cel produs de Ucraina. Pe produsele da panificație din comerț ar trebui aplicată eticheta Nu provine din grâu ucrainean. După accidentul nuclear de la Cernobâl, Ucraina a folosit și suprafețe de sol contaminat radioactiv, era și greu să facă altfel deoarece aria contaminată radioactiv a fost enormă. Ucraina ar trebui să livreze masiv cereale Rusiei, dacă tot sunt în război. Utilizarea îndelungată și pe scară largă a insecticidului DDT, mai cu seamă pentru combaterea gândacului de Colorado și a țânțarilor a provocat un dezastru ecologic ireparabil, multe specii de păsări dispărând pentru totdeauna. În România se folosesc încă insecticide și erbicide interzise în vest. În anul în care la noi s-a introdus verdele de Paris cu care au fost stropite livezile de pomi fructiferi s-au înregistrat 140 de decese în rândul copiilor care au consumat fructe stropite. Am văzut cu ochii mei astfel de cazuri în care chinurile morții sunt îngrozitoare. Am salvat un astfel de copil intoxicat.

Carnea animalelor din fermele în care se folosesc abuziv antibiotice, hormoni de creștere ș.a. poate induce tulburări. La băieței a apărut o tumefiere a glandelor mamare (ginecomastie). Uniunea Europeană se străduiește să limiteze chimizarea agriculturii și zootehniei. Singurătatea reprezintă un factor de risc, în timp ce căsătoria este protectivă. Cei care au copii și nepoți se bucură de o viață mai îndelungată decât cei fără copii. La aceștia din urmă, depresia (care cheamă îmbolnăvirea) este mult mai frecvent întâlnită. Valoarea unui prieten este inestimabilă. Ce ar fi făcut Iov, cel lovit de toate năpastele, dacă prietenii săi buni nu i-ar fi stat aproape? Tot din Biblie (Luca, Matei si Marcu) aflăm relatarea despre slăbănogul (probabil lovit de o paralizie) vindecat de Iisus. Cei patru prieteni ai săi l-au purtat pe targă și, răzbătând prin mulțime, l-au înfățișat Domnului. Fără cei patru prieteni ar fi fost părăsit în slăbiciunea lui. În lipsa unui prieten sau a unei soții iubitoare (sau soț), cartea cea bună este de mare folos. Ești împreună cu autorul, nu mai ești singur.

Se împărtășesc gânduri, emoții, sentimente. Din păcate, România are cel mai redus consum de carte din Europa, iar statul nu-i încurajează pe scriitori, aceștia suportând singuri plata tipăririi operelor lor. Capitala itinerantă a cărții a migrat către Orientul îndepărtat, unde se citește mult. Am vizitat o librărie din Beijing. Avea cinci etaje, fiecare cu o suprafață considerabilă. Librăriile de la noi falimentează una după alta, nu mai vând cărți ci gadgeturi, iar unele orașe nu mai au nici o librărie. Încă de la fondarea marilor spitale din SUA, la finele secolului XIX, începând cu Bostonul, acestea aveau în schema de organizare și o bibliotecă, cu personal specializat. IFLA este organizația internațională a bibliotecarilor din spitale, funcție care implică o anume calificare.

Bulgaria este reprezentată în conducerea IFLA, România nu ar avea de ce pentru că astfel de bibliotecari pregătiți pentru a furniza bolnavilor literatura adecvată nici măcar nu există. În Vestul Europei a apărut o rețea de medici care prescriu, pe lângă medicamente și anumite cărți potrivite fiecărui pacient, de pilda cei suferind de cancer, boală cu necesități ridicate de suport psihic. Asociația Medicilor Scriitori și Publiciști Români are, ca deviză de căpătâi ”Să vindeci sufletul întâi”. Își tipăresc prin mijloace proprii cărțile cu potențial generator de sănătate ridicat, fără nici un sprijin din partea Ministerului Sănătății sau a Colegiului Medicilor. Doctorul George M. Gheorghe, un devotat al educației pentru sănătate, își folosește o bună parte din mica sa pensie pentru a publica astfel de cărți. Ministrul Sănătății refuză să creadă că educația pentru sănătate ar fi ceva de folos și ca atare, nu trebuie investit în această direcție. Creștin-democrațiaeuropeană(aproapenecunoscută în România) implementează o politică de sănătate ale cărei rezultate sunt vizibile. Românii trăiesc cu 7-10 ani mai puțin decât media europeană. O reformă radicală a sistemului nostru de sănătate este imperios necesară. La Sala Dalles din capitală au fost inaugurate deja o serie de conferințe publice pe această temă. Să sperăm că la viitoarele adunări Ministrul Sănătății va trimite măcar un demnitar ca reprezentat, sau pe cineva din echipa numeroasă a biroului său ministerial de presă.

Corneliu Zeana

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Pregătirea medicului

Starea sănătății populației unei țări este dependentă în bună măsură de modul în care este …

Austeritate sau chibzuință?

Se impune o reformă administrativă în acord cu situația demografică. O serie de localități sunt …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: