Ioan Găbudean

Ioan Găbudean s-a născut pe 25 februarie 1951, la Cipău, județul Mureș. Studii: școala primară în satul Cipău, clasele V-VII în comuna Ogra, clasa a VIII-a în comuna Iernut, Liceul Teoretic din Iernut (1966-1970), Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş, Facultatea de Filologie-Istorie (1970- 1974). Ocupația: profesor din 1970 în diferite localități din județul Mureş. Titluri, premii literare: membru al Societății de Haiku din Constanţa, 1993; fondator şi redactor-şef al revistei de haiku ORFEU, Tg.-Mureş, 1998; membru al Uniunii Scriitorilor din România, 2000; preşedintele Clu- bului Național de Haiku,,Bucurii efemere”, Tg.- Mureş, 2002; shogun de Iernut, titlu acordat de ziarul Mureşul cu ocazia zilelor oraşului Iernut, 30 august 2002. După 1989 a avut activitate redacțională la diverse ziare şi reviste mureşene: Magazin ilustrat, Al- pha, Târnava, Societatea încotro, Informația mu- reşeană, Orfeu, Ambasador, Universul scriitori- lor, LitArt. Colaborări cu poezie la: Vatra, Luceafărul, Fla- căra, Orizont, Familia, Steaua, Albatros, Târna- va, Orion, Orfeu, Ambasador, Arca, Discobolul, Sinteze literare, Mihai Eminescu (Australia), Mirrors, Modern Haiku (S.U.A.), Silarus (Italia), Europoesie (Franța), Ko, Mainichi Daily News (Japonia), Poetcrit (India), Lotos, Haiku Novine, Haiku Informator (Yugoslavia), Blithe Spirit (Anglia) etc. Nominalizat ,,Man of the Year 2000” de către American Biographical Institute, Carolina de Nord (S.U.A.).

Premii literare: Premiul I la concursul literar Liviu Rebreanu, Tg.-Mureş, 1989; Premiul I la concursul de poezie Tinere condeie, Târnăveni, 1989; Premiul I la concursul literar Romulus Guga, Tg-Mureş, 1995; Premiul I (poezie) la cea de-a III-a ediție a Festivalului de creație literară Octavian Goga, Cluj-Napoca, 1997; Premiul pentru poezie al Filialei Tg.-Mureş a Uniunii Scriitorilor din România: 2001, 2009, 2012, 2014, 2017; Premiul Inspectoratului Şcolar Județean Alba la Concursul Internațional „,Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 2002.

Cărți publicate: Adio romantism (1992, poezie clasică şi modernă, debut editorial); Voi plânge pe umerii tăi de şampanie (1993, poezie clasică şi modernă); Sfaturi pentru îmblânzirea statuilor (1994, poezie clasică și modernă); Casă de vânzare (2003, proză scurtă); Cu Pegasul la potcovar (2005, epigrame); Amurguri (2016, poezie clasică); Ecouri din trecutul apropiat (2019, poezie clasică); Plutesc şi uneori chiar zbor (2020, poezie clasică şi modernă); Grădinile suspendate ale Melancoliei (2021, poezie clasică şi modernă); Zăpezi răstignite (2021, poezie clasică şi modernă); Privind bobul de rouă (2021, poezie clasică şi modernă); Autoportret cu clepsidre (2022, poezie clasică şi modernă) și multe altele.

PASIUNEA ŞAHULUI Eram un bun jucător de şah. Aveam un vecin, cojocar de meserie şi rudă depărtată, tetea Augustin. Eram vecini şi pasionați amândoi de jocul cu pătrate albe şi negre. Mai totdeauna avea mult de lucru. Nu avea timp de jocul acesta elegant. Dar îl provocam la câte o partidă şi făceam apoi şapte, opt, căci totul era ca un drog, vă rog să mă credeți: de ce joci, ai tot juca. Soţia îl tot certa că-şi pierde timpul de pomană. Odată ştiu că am jucat cu un „şorof” în loc de regină, pierdută în nu se ştie ce împrejurări. Trebuia să-mi amintesc mereu ce reprezintă acel obiect straniu de pe tabla de şah. Atunci, în iernile geroase, priveam din atelier luna galbenă ca lămâia şi auzeam urletele lupilor hămesiti. Starea aceea ciudată m-a urmărit până în iarna anului 1996, când am scris acest haiku: Seară de iarnă – odată cu ceaiul urletele lupilor.

ADIO, ROMANTISM
S-a dus diligența, adio romantism
pistoale cu capsă şi dopuri
femei cu rochii lungi şi ochi
alunecoşi
cai înnebuniti în galopuri.
S-a dus şi colbul de argint
şeriful cu stea de tinichea
cu greu mai scoatem din buzunare
câte-o mototolită şi galbenă lalea.
Lumea nu mai are senzații tari
câmpia sub stele e-o pudică
domnişoară
şi trec caii din lună dresați
ca după prima victorie să moară.
E mult de când n-am mai prins
greieri
şi n-am zburat cu libelulele subţiri
toată candoarea din noi a trecut
în grădinile suspendate cu
trandafiri…

OCHII TĂI

Ochii tăi incendiau macii palizi
ai dimineții
aruncau în aer depozitele
de sentimente nesincere
opreau apele cascadelor
primejdioase
şi cele mai mari avalanşe
ochii tăi dărâmau zidurile
tuturor indoielilor
şi construiau piramide
pentru zeul iubirii…
Ochii tăi, doamne, cum să-i uit
ochii tăi care incendiau
macii palizi ai dimineții
şi cărora le dedic în fiecare zi
cele mai frumoase poeme de
dragoste.

EU SUNT POET

Eu sunt Poet
nu sunt manager
nu mă-ntrebați
câte stele sclipesc pe cer câte flori
sunt vizitate
de către fluturi
câți greieri cântă vara-n Univers
nu mă-ntrebați de câte ori am fost
fericit
sau nefericit în această viaţă
second-hand.
N-o să vă răspund…
Dar mi-e de ajuns o singură stea o
singură floare, un singur greier
ca să refac Universul
în cele mai mici amănunte!
Eu nu sunt manager!
eu sunt doar Poet
frate bun cu dorul şi melancolia
căutând mereu
calea regală a sentimentelor…

IUBITO, PLECI…

Alerg cu câinii mei de zor
la capătul pădurii adormite
tu eşti acolo, mă priveşti
şi te ascunzi în hainele cernite.
Nu-ți plac nici câinii mei
nici silueta mea subţire
tu eşti acolo, mă priveşti
şi mă contempli ca pe-o amintire.
Și singur sunt, doar lătrături în jur
în acrul sonor ce mă-nconjoară
tu ești acolo, mă priveşti
frumoasă ca o caprioară.
Şi vrei să fugi cât mai departe
de câinii mei cu glas de ceară
tu ești acolo, mă priveşti
pe când la capătul pădurii
adormite-i seară.
Alerg cu câinii mei de zor
la capătul pădurii adormite
tu ești acolo, mă priveşti
şi-mi laşi cadou blazonul cu ispite!

ACASĂ

Acasă la Cipău
beau apă sfințită de stele
care se scaldă în fântână
noapte de noapte.
Acasă la Cipău
sunt cei mai sfioşi greieri
din galaxie, aşa cred eu
de-aceea îi iubesc atât de mult…
Acasă la Cipău
fumul e ca un blazon vechi
cu gust de palincă de prune
şi briză de mare.
Acasă la Cipău
cimitirul mă aşteaptă
cu toți morții cei dragi
gata de înviere.
Acasă la Cipău
mă răscolesc atâtea amintiri
şi păşesc prin roua dimineții
ca un copil desculţ şi fericit….

MESTEACĂNUL

Mesteacăn al meu, de argint
te caut în fiecare noapte
când nu am adăpost, nici alint
şi noaptea e plină de șoapte.
Te văd noapte de noapte ca pe un
fulger
prieten al meu, necondiționat
doar tu mă faci să sper
într-o lume în care sunt condamnat.
Fulgerul meu alb din noaptea cu
vise
mă ghidez iarăşi după aura ta
într-o lume cu gratii şi uşi închise
pe tine doar te mai am în inima
mea!

RONDELUL SUPERFERICIRII

Sunt foarte fericit, e toamnă
Sperietoarea mă alintă
Aşa cum știe doar o doamnă
Să te provoace și să mintă!
Adesea fericirea-nseamnă
Şi să te legeni într-o hintă,
Sunt foarte fericit, e toamnă
Sperietoarea mă alintă
Pe câmpuri totul se întoamnă
Miroase dulce a plăcintă
Şi gândurile mă îndeamnă
Să hoinăresc fără vreo țintă
Sunt foarte fericit, e toamnă…

Doina Bârcă