Liga Navală Română (LNR) este o „Asociațiede utilitate publică”, de promovare a intereselor maritime și fluviale ale României. Actul oficial de înființare l-a constituit Sentința Tribunalului Ilfov, Secția I.C.C. din 8 martie 1928, prin care LNR capătă personalitate morală și juridică.
Așa cum menționa comandorul adjutant Preda Fundățeanu într-o conferință ținută la radio la 19 aprilie 1937: Rolul de căpetenie al LNR este acela de a propaga ideea și de întări convingerea în adâncul sufletului românesc că nu este de ajuns să posedăm Marea, ci este neapărat nevoie să o asimilăm ca factor component în structura noastră spirituală așa cum ea intră în structura noastră geografică și academică.
Trebuie să învățăm a cunoaște Marea, pentru a o utiliza, făcând să rodească pentru bogăția și prosperitatea neamului nostru. Liga Navală Română și-a desfășurat activitățile în două perioade distincte: perioada 1928 – 1949; perioada 1990 – prezent. În perioada 1928 – 1949, distingem mai multe etape: Etapa 1928 – 1933. Entuziasmul începutului nu a putut suplini greutățile întâmpinate, astfel că LNR a avut o evoluție înceată, cauza principală constituind-o Marea criză economică mondială din anii 1929 – 1933.
Pentru a crește credibilitatea Ligii, Familia Regală a fost cooptată în structurile de conducere, în calitate de membri titulari (Principele Nicolae, Principesa Ileana) sau membri de onoare. Regina Maria a fost proclamată „Patroana Ligii Navale Române”. Este perioada când se constituie primele filiale ale Ligii, la Galați, Brăila, Constanța și Călărași. Ca urmare a acțiunilor și eforturilor repetate întreprinse, îndeosebi, de secretarul general al Ligii, comandorul Eugeniu Botez, în luna noiembrie 1931 s-a reușit editarea primului organ de presă întitulat „România Maritimă și Fluvială”. În anul 1933, președinția activă a LNR a fost preluată de Regele Carol al II-lea. Tot în acel an, membri de onoare ai Ligii au fost aleși: Ministrul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor și Ministrul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor.
Etapa 1933 – 1940.
Semnele revigorării economice datorate ieșirii din criza economică au influențat pozitiv activitățile LNR, din care se pot menționa: conferințe cu tematică marină ținute trimestrial, cu participarea unui auditoriu semnificativ (unele erau transmise în direct, la postul de radio); crearea de noi filiale, numărul total al acestora ajungând la 11 (Brăila, Galați, Constanța, Giurgiu, Ismail, Sulina, Silistra, Turnu Măgurele, Tulcea și Timișoara); a crescut numărul membrilor titulari și a celor corespondenți, în special din străinătate (Stockolm, Varșovia, Poznan, Cracovia, Lvow, Napoli, Buenos Aires, Viena); lansarea unui apel de subscripție publică în scopul strângerii de fonduri pentru a cumpăra o stație radio și acumulatorii necesari, care să fie donate personalului de pe Insula Șerpilor (obiectiv realizat); obținerea unui sediu central, permanent, în București, cu sprijinul guvernatorului BNR, Grigore Dumitrescu, vicepreședinte de onoare LNR; lansarea, în 1936, a subscripției publice destinate strângerii de fonduri pentru construirea unui nou bric „Mircea”; cedarea unei părți din fondurile financiare proprii Ligii pentru înzestrarea Armatei.
Anii celui de al Doilea Război Mondial (1941 – 1945) În pofida tuturor eforturilor Ligii în sprijinul Marinei Regale a României, la intrarea în război, marina de război era net inferioară în comparație cu cea sovietică. Activitatea Ligii s-a adaptat situației de război în care s-a aflat România. Sprijinul Ligii acordat Marinei Regale a fost semnificativ, atât moral cât și material. Pe perioada războiului, numărul membrilor cotizanți a depășit 12.000, organizați în 43 filiale. Pentru a crește sprijinul financiar de război acordat de Ligă, cotizația membrilor a fost crescută, iar o parte din fondurile colectate au fost transferate Ministerului Finanțelor pentru efortul de război. Interesant a fost ordinul Subsecretarului de Stat al Marinei dat la 15 iunie 1943 prin care se hotăra ca toți ofițerii activi de marină, maiștrii și submaiștrii militari de marină, precum și diferiți civili din cadrul N.F.R. și S.M.R. să devină membri cotizanți LNR, dar participarea a fost sub așteptări. De menționat că pe toată durata războiului, Liga nu a organizat activități cu caracter festiv, chiar Ziua Marinei s-a sărbătorit întru-un cadru sobru.
Etapa 1945 – 1949.
Este etapa în care LNR s-a confruntat cu probleme financiare, care s-au agravat de la an la an. În primăvara anului 1949, autoritățile Statului român, motivând că există alte organizații noi, în măsură să îndeplinească atribuțiile Ligii Navale Române, au hotărât încetarea activității acesteia. Din păcate, arhivele sale au fost distruse, iar inventarul a fost preluat de alte instituții. De menționat, nu există un act de desființare. Perioada 1990 – prezent.
În luna aprilie 1990, Liga Navală Română și-a reluat activitatea, prima structură care a ființat fiind Filiala București LNR. În perioada imediat următoare, au luat ființă filiale similare la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea, Sulina, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu. În acest an aniversar, Filiala București LNR are ca obiectiv organizarea unor evenimente cultural – științifice cu tematică specifică. În perioada 01 – 10 martie, cercul de pictură „Flotila Artistică Albastră” al Filialei București LNR a organizat expoziția de pictură aniversară „95 ani de la înființarea Ligii Navale Române”, la Casa de Cultură „Friederich Schiller Kulturhaus”, coordonată de pictor Alexandrina Dinu, din cadru Filialei București LNR. Vernisajul a avut loc la 3 martie, orele 16.00, prezentator fiind profesor – pictor Vergil Cojocaru Cover, căpitan în retragere, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru al Uniunii Ziariștilor din România și vicepreședinte al Filialei București LNR.
Evenimentul a fost onorat de personalități ale culturii bucureștene și nu numai: Director Florian Laurențiu Stoica – Președintele Fundației Literar – Istorice „Stoika”; Doina Bârcă – Secretar literar al Fundației; Geo Călugăru – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor; Doina Ghițescu – actriță; Cornelia Dincă Ion – actriță; Lucian Ciuchiță – sculptor. La eveniment au fost prezenți membri ai Filialei București LNR, ai Asociației Careul Marinarilor „Cpt. Cdor Alexandru Dumbravă”, pictori expozanți și membri ai familiilor acestora. În cuvântul de deschidere, Profesor Vergil Cojocaru Cover a menționat: Pe 8 martie 2023, peste 5 zile, Liga Navală Română aniversează 95 ani de la înființare. Cu această ocazie, colectivul de artiști plastici întitulat „Flotila Artistică Albastră” își expune rodul creației artistice în generoasa locație a casei de Cultură „Schiller”, în prezența unor invitați de onoare și a unei asistențe elevate.
Pictura expusă, deși în multe moduri de realizare și exprimare, reprezintă o frumoasă creație artistică, indiferent dacă sunt tonuri grave, straturi suprapuse de culoare, figurații luminoase sau interesantă densitate creativă și desen, sunt profundele idealuri ale personalității fiecărui expozant. Să considerăm această expoziție încă o victorie artistică, o demonstrație vie în fața onoratei asistențe că „Flotila Artistică Albastră” îmbarcată la bordul navei simbolice, Liga Navală Română, onorează acest eveniment deosebit, aniversarea a 95 ani de la înființarea Ligii Navale Române. În cuvântul său, Președintele Florian Laurențiu Stoica, a menționat: Liga Navală Română este o asociație prin care se promovează o multitudine de evenimente de ordin cultural, de învățământ de marină, dar și aspecte privind înzestrarea Marinei Române.
Doresc Ligii Navale Române, membrilor acesteia, multă forță și putere în promovarea obiectivelor ce și leau propus. Mulți ani Ligii Navale Române! Consiliul Director al Filialei București LNR i-a oferit Președintelui Placheta aniversară „95 ani de la înființarea Ligii Navale Române”. Doina Bârcă, în cuvântul Domniei – sale, a specificat că: Liga Navală Română este un vector de promovare a culturii marinărești și prin ceea ce se prezintă în această expoziție oglindește dragostea dumneavoastră de frumusețile marine. Geo Călugăru a prezentat un frumos recital cu poezii dintr-un volum care, în curând, va vedea lumina tiparului. Evenimentul a continuat cu un moment artistic de excepție prezentat de cele două distinse actrițe, Doina Ghițescu și Camelia Dincă Ion. În final, Consiliul Director al Filialei București LNR a oferit exemplare cu placheta aniversară „95 ani de la înființarea Ligii Navale Române” membrilor expozanți ai cercului de pictură „Flotila Artistică Albastră”.
Contraamiral de flotilă dr. ing. Constantin Rusu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro