În LUMINA organizate deosebitelor de Fundația eveniliterar-istorică „Stoika”, se înscrie și cel din data de 28 martie 2023, orele 14.00, la sala „Doina Cornea”, a Bibliotecii Naționale a României, având ca scop: lansarea volumului de versuri… „Lumini în ultraviolet”, semnat de Florian Laurențiu Stoica, precum și prezentarea numărului 80, anul IX, al revistei „Independența Română – Independența prin Cultură”. Într-o atmosferă de prietenie și în prezența unor personalități de aleasă ținută artistică, moderator fiind chiar președintele Fundației, împreuna cu Doina Bârcă, secretar fundație, cei prezenți s-au bucurat de un adevărat dialog al artelor, prin împletirea armonioasă a momentelor literare, cu cele muzicale și – nu în ultimul rând – cu domeniul artelor plastice.
Tinerețea a fost la ea acasă, invitații surpriză… fiind elevii unor cunoscute licee bucureștene, care s-au prezentat individual și, cu siguranță, au putut observa… rafinamentul oamenilor de cultură și virtuțile artiștilor prezenți. Mai întâi, să remarcăm interesantele și variatele comentarii, raportate la conținutul celui de-al doilea volum cu poezii, pe care îl finalizează domnul Stoica… Și-au exprimat, pe rând, opiniile critice: Florentin Popescu – încercând să plaseze valoarea poemelor în contextul liricii contemporane, își exprimă nevoia de a recunoaște, prin versuri, pe autorii valoroși; Geni Duță – editor și colaborator al revistei – subliniază meritele artistice multiple ale autorului, urmărește direcțiile tematice principale, remarcă poemele dedicate persoanelor speciale din viața autorului (bunica, mama, soția…); Paula Romanescu – consideră că volumul rezistă prin poemele de dragoste; Nicolae Vasile – îl vede pe autor precum un inventator în cultură; Ioana Stuparu – subliniază respectul pentru limba română literară, importanța omului de cultură în realizarea la un nivel artistic înalt, a fiecărui număr al revistei; Geo Călugăru – ca de obicei, parcurge cu entuziasm perimetrul poetic;
Doina Bârcă – aduce un elogiu președintelui Fundației, artistului, analistului atent la detalii; Gheorghe Țiclete – face scurte comentarii pe text, folosind câteva citate; Maria Petrescu – creionează, sintetic și argumentat, un interesant portret de autor; Vergil Cojocaru Cover – elogiază, în egală măsură, pe autorul și investitorul în cultură; Ioan Rațiu – transmite felicitări pentru… noua apariție editorială, calitatea evenimentului, mulțumiri pentru prezența tinereții, lecturează un izbutit catren selectat din creația autorului: “Am înțeles democrația/ Voi să aveți prosperitate/ Noi cei rămași cu inerția/ Vom folosi adverbul poate”. Dăruiește în final asistenței, câteva versuri memorabile: “Când frumusețea se roagă/ Dorul devine sărbătoare”; “Zidurile știu ce sunt/ Când luminambrățișează dorul”.
În general, vorbitorii au apreciat realizările pe multiple planuri, ale omului de cultură Florian Laurențiu Stoica, varietatea și actualitatea tematică – virtuți ale poemelor din conținutul volumului, reflectând realități sociale, politice, istorice și – nu în ultimul rând – sufletești. Câteva poeme au fost lecturate de cunoscuta actriță Doina Ghițescu.
Momentele muzicale i-au avut ca protagoniști pe: Andrei Păunescu, mereu vivacele cantautor resuscitând spiritul Cenaclului „Flacăra”, împletind versuri păunesciene, cu melodii mai vechi sau mai noi; contratenorulVladimir Catană – pasionat culegător de cântece vechi (sec. XVIII-XIX), a impresionat pe cei prezenți, cu o romanță din vremea lui Mihai Eminescu și un cântec irlandez, în primă audiție; Petrică Pană a făcut invitații la dans, cu magica-i vioară; profesorul Nicolae Maxim – ca de obicei, a îmbinat poezia cu melodiile flautului fermecat. O prezență specială a fost Laura Ivanov, tânăra și promițătoarea plasticiană, care și-a prezentat lucrările expuse în sală, cu modestie și căldură. Protocolul final, a oferit clipe agreabile, necesare comunicării, schimburilor de opinie și continuării dialogurilor prietenești.
Ioan Rațiu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro