Cornelia Violeta Popescu

Data şi locul naşterii: 1955, Bucureşti, fiică a lui Ioan REMEŞ, doctor în geologie, şi a Steluţei REMEŞ, inginer constructor. Studii: Liceul Gheorghe Lazăr – Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, Institutul Politehnic Bucureşti, secţia Acţionări electrice, promoţia 1979. Activitate profesională: 1979–1992 – ICPE, Bucureşti: inginer, cercetător științific principal III. 1992–2016 – ICPE – ACTEL, Bucureşti: inginer, cercetător științific principal III, proiectare, cercetare pentru sisteme de alimentare și acționare electrică la distantă pentru sistemul energetic național, forajul marin și terestru, transporturi, etc, standardizare si colaborare cu ASRO, realizator al seriei de 10 filme documentare tehnico-ştiinţifice premiate în concursul organizat de AGIR, activități multiple de marketing, colaborare la proiecte cu finanțare. Colaborator la realizarea Istoriei Energeticii Româneşti, Istoriei Electrotehnicii Românesti şi al revistelor tehnice: Tehnică şi Tehnologie, Patronat Energetica, Mesagerul energetic, Tehnomarket.

Incepând cu toamna lui 2016 – retrasă din activitatea profesională. Activitate literară: Debut literar începând cu 1995. • 2000–2007 – publică în revista Inforenergetica proză și poezie; este membru în colectivul de redacție. • 2000–2001 – membru al Cenaclului literar susţinut de pictoriţa Angela Paşca. • 2013 – prezent – membru al Cercului „Literar Ing” al AGIR şi membru în colectivul de redacție al suplimentului „Literar Ing” al revistei „Univers ingineresc”. Apariţii editoriale: • Alb. Violet, 2015, versuri şi proză poetică, lansare la Centrul de Cultură Jean Louis Calderon si la Gaudeamus 2015. •Convieţuiri, 2016, antologie de poezie contemporană, coautoare.

• Colaborator la dicționarul Ingineri scriitori și publiciști, colecția Ingineri scriitori, anul 2017. Reviste de publicaţie: Inforenergetica, Literar Ing, Gândul Anonimului, Sintagme literare, I.D.E.I. – Biblioteca Județeană Zalău, Rotonda Valahă, Cronica timpului- UZPR- reportaje. Dictionarul Ingineri scriitori si publiciști, Nicolae Vasile și Ioan Ganea-Christu, 2017.

BOCANCII DE RĂZBOI (1 dec 2022)
Pe-același raft bătrân, din lemn, Din pivniță, lângă priboi, Mai stau și-acum, parcă solemn, Bocancii tatei, din război.
Cu pielea groasă, din toval, Scorțoși, armați cu ghinturi sure, Ei nu mergeau ca pe un val, Strângeau cu foc – menghine dure.
Juliți, cu țintele cărunte, Ei încă știu povestea vie Cu vânătorii cei de munte, Luptând ca țara s-o reînvie.
În canturile azi coclite, Luceau copite, căci huțulii Și-urmau pe plaiuri insolite Tovarășii-naripați ca ulii.
Pe tălpi mai poartă încă praful Adus din estica Crimee,
Ce-n urme-și lasă epitaful Când trec grăbit printre glimee
C-o raniță scut și-n bocanci, Sosit-a teafăr tata-n țară, Lipsit de-onoruri și de franci, Cu dor de neamul lui-comoară.
Din zboru-i cel înalt spre astre, Coboară dragostea-i de țară, Lăsată și-n bocanci ca zestre Să spună o poveste rară.

Ecoul Lavrei din Pecersk
Din turnul cel ceresc, cu aur nins,
răsună neînvins bătrânul clopot din Pecersk. Cu fiecare dangăt, Uspenski se trezeşte din eternul său vis.
Călugării de ieri, ce Lavra şi azi păzesc pe-ntregul ei cuprins, aprind opaiţe în cer şi murmură smerit
liturgice cântări ca-n veacuri ce demult s-au stins.
Sub cupolele albastre se zbat grăbite, în sunetul celest, clopotele din Pecersk. Serafimi, arhangheli, îngeri mii şi mii, înlănţuiţi prin aripi sidefii, coboară pe Pământ în sfânt sobor.
Zefire parfumate roiesc prin ramurile înflorate țesând betele în covor. efluvii diafane, 

Petale din cireş smulse în iureș de vântul călător plutesc prin aer ușor, ca fluturii în zbor…
Mereu neobosit, răsună-n chip celest bătrânul clopot din Pecersk. Cu fiecare-i dangăt, pătruns de fiecare undă, sufletu-mi se aprinde şi se prinde-n zbor. Cupole dantelate, purtând albastre irizări rupte din val, ademenesc privirea spre-naltul azuriu până-n Cetatea de Opal.
Încă răsună viu bătrân-cerescul clopot din Pecersk. Cu fiecare-i dangăt, cu fiecare-i strigăt, simt acum şi ştiu că sunt ecoul lui. Mă înfăşor uşor în unda-i nevăzută, mă-nalţ în iubire purtată de dor și zbor la marea şi cereasca Întâlnire!
Apr. 2010, Lavra Pecerska

EȘARFA
Pe brațul gol, eșarfa ei corai Atârnă-n falduri transparente. Se-avântă oare-n aer sau în rai Când visele-i stârnesc torente?
Prin împletirea mâinilor sprenalt,
Se-oferă cerului feștilă. O piruetă-n vârf și înc-un salt Și-n dans, renaște iar sibilă.
Eșarfa ei, cu aripi multe-n vânt, Ascunde-n cute brusc femeia
Și iarăși o sloboade cu avânt, Dezvăluind adânc scânteia.
Cand sufletu-i e plin de-atâta foc, Cu aripi luminate zboară. Iar dacă viața nu e doar un joc, Se-arată raza din Fecioară!
martie 2023

POVESTE PENTRU UN GALLÉ
Lumina izvorâtă din sfere prea înalte
Se-aşterne în sidefate falduri de mătase,
Pătrunde lin în noapte şi în sfinte şoapte,
În vise misterioase, în suflete şi-n case.
În liniştea deplină, efluvii parfumate
Se împletesc cu unduite lucii printer ape.
Sub razele de luna plină aruncate, Săgeată arcuită peste lac, o libelulă,
Pentru-o clipă, din dansu-i seopreşte
Să mângâie cu aripile-i fine de azur
Înmiresmate, dulci petale colorate,
Scăldate-n aur de lumină cel mai pur.
Pe lacul rece, smălţuit cu mii de aştri,
Doi nuferi albi de dor sembrăţişează
Cu mlădioşii irişi, din cei înalţi şi-albaştri.
De-atâta foc, corola li sembujorează.
În zări treptat, spre zorile ivite, argintii,
Fâşie smulsă dintr-un brâu incendiar
Din răsăritul cald irumpe printre trestii.
Acelaşi Soare şi-un alt mâine vor fi iar!

POVESTEA VALULUI ŞI A STÂNCII
Pe când planeta-şi frământa Țărâna-n apele-i primare, Un tânăr val mijit se avânta Spre ţărmuri, căutând cărare.
Născut în miez de uragan, Ivit din mijlocul furtunii, Cu mantia-i în spumă-cardigan, Ţintea să urce-n vârful lumii.
Frumos şi exaltat ca-ntr-o beţie, Zbura pe ape mândrul val, Visând să-ntreacă-n semeţie Inalta stâncă de la mal.
Trufaşul val lovea mai tare În piatra dură, rece ca şi el, Imprumutând luciri din Soare Stropilor smulşi din coama-i de oţel.
Se amuza rostogolind cu îngâmfare,
Pe cer, cristale mii pulverizate, Apoi prelinse în şuvoaie urlătoare Pe zidul stâncii – mbrăţişate.
Din roca dură, şiroaiele de apă Muşcau cu dinţi mărunţi de diamant
Şi invizibili, camuflaţi sub capă, A nărăvaşului spumos amant.
Mărita stâncă începu să se topească
Pe nesimţite, când, de-odată, Zdrobită de-o forţă, parcă nefirească,
Se prăbuşi sub val, grămadă. Acum, înfrângerea-i privea indiferent
Şi nesfiitul val neobosit voia să pară.
Ce nu ştia, era sfârşitu-i iminent: Că fără stâncă, el sigur o să moară!

Doina Bârcă