Sfântul Ierarh Andrei Şaguna

„Mitropolitul Andrei Şaguna a fost un bărbat aproape extraordinar, trimis de Providenţa Divină pentru fericirea poporului său; că el a fost un Moise, pentru că şi el, ca şi acela, a eliberat poporul său, conducându-l în pământul autonomiei şi independenţei; şi el, ca şi acela, dădu poporului său tablele legii: Statutul organic; şi, în fine, lovi în piatră şi dădu apă cerească poporului său: ştiinţă, lumină, cultură. Despre un astfel de bărbat, pe drept cuvânt, se poate zice că el, pururi va străluci ca un luceafăr pe orizontul bisericii şi naţiunii române”. Aşa îşi încheia Nicolae Popea discursul de recepţie, prezentat în 13/26 martie anul 1900, dedicat vieţii şi activităţii arhiepiscopului şi mitropolitu lui ortodox al Transilvaniei, Andrei baron de Şaguna (1808-1873). Andrei Şaguna s-a născut la Miskolţ, în Ungaria, într-o familie de macedo-români din Balcani, a urmat şcoala gimnazială la Mişcolţ, apoi studii de drept şi filozofie la Pesta şi teologice la Vârşeţ. La vârsta de 25 de ani îmbracă haina monahală la mănăstirea de la Hopovo.

În anul 1846 a fost numit vicar al Episcopiei Ardealului iar, în 18 aprilie 1848, în plină revoluţie, era numit Mitropolit al Transilvaniei. Cum afirma Academicianul Dan Berindei: a fost „o mare personalitate a naţiei româneşti, un conducător înţelept, măsurat, plin de echilibru, al românilor ardeleni în momente care nu au fost deloc uşoare pentru el… un purtător de cuvânt al naţiunii române”. Într-o amplă şi nuanţată analiză a activităţii mitropolitului Şaguna, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a subliniat că prin Statutul organic, el a dat „cea mai democratică organizare a bisericii”, drept care a fost consacrat drept „cel mai de seamă organizator şi legiuitor bisericesc din perioada modernă a istoriei, mai ales dacă luăm în calcul şi lucrările sale de Drept canonic, unele traduse în limbile latină, rusă şi greacă”.

Implicat şi în viaţa naţional-politică, Mitropolitul Andrei Şaguna a participat la revoluţia românească din Ardeal, devenind „capul neîncoronat” al românilor din Transilvania. A fost copreşedinte al Adunării Naţionale de la Blaj, care a formulat acea „petiţie naţională” cu 16 articole reprezentând principalele revendicări româneşti, între care recunoaşterea românilor „ca naţiune de sine stătătoare” şi desfiinţarea iobăgiei. „Pe bună dreptate, sublinia Părintele Profesor Mircea Păcurariu într-o alocuţiune a sa, că Mitropolitul Andrei Şaguna a fost considerat diplomatul revoluţiei româneşti din Ardeal, după cum Simion Bărnuţiu era considerat teoreticianul sau ideologul ei, iar Avram Iancu comandantul de oşti populare româneşti”. După Revoluţie, Mitropolitul Andrei a continuat lupta pentru drepturile românilor, îndeplinind diferite funcţii, reuşind să „unească în mâna sa cârja de ierarh cu sceptrul unui adevărat conducător politic”. Pentru toate, istoricul american Keith Hitchns a scris despre el ca „ultimul dintre marii ierarhi conducători politici”.

Înţelegându-şi şi asumându-şi cu exemplară răspundere misiunea, Mitropolitul Andrei Şaguna a fost şi un misionar al culturii româneşti, convins de importanţa emancipării românilor prin cultură pentru care a iniţiat acţiuni ce-l fac de vrednică cinstire pentru neamul său. Amintim dintre acestea: înfiinţarea „Tipografiei diecezane”, a ziarului „Telegraful Român”, „gazetă politică, industrială, comercială şi literară” cu apariţie neîntreruptă până astăzi, editarea a numeroase cărţi şi manuale, reeditarea Bibliei de la Sibiu şi rolul decisiv în înfiinţarea „Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român din Transilvania” (Astra). Tot Mitropolitului Andrei Şaguna i se datorează organizarea şi îndrumarea învăţământului românesc de toate gradele, pus sub ocrotirea bisericii, reorganizarea Institutului teologic-pedagogic din Sibiu precum şi numeroase „fundaţiuni” prin care se acordau burse de studii pentru elevii şi studenţii mai săraci. Ca „mare preot” al Bisericii sale, cum a mai fost numit, s-a remarcat ca un vrednic slujitor al altarului bisericii, fiind considerat cel mai bun cuvântător bisericesc din sec. XIX. Membrii Societăţii Academice Române, apreciind întreaga sa muncă l-au ales, la 7 septembrie anul 1871, ca membru de onoare. Drept urmare, viaţa şi opera Mitropolitului Andrei Şaguna stă sub semnul unei personalităţi de dimensiuni europene prin formaţie, prin misiunea pastorală, prin ampla sa dedicare educării şi culturalizării poporului român din Transilvania cât şi prin participarea sa la mişcarea paşoptistă.

Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei iar după reînfiinţarea Mitropoliei a elaborat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după care s-a condus Biserica transilvăneană până în anul 1925 şi care a stat totodată la baza principiilor de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. Ca rezultat al trudei sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de şcoli “poporale”, un liceu cu opt clase la Braşov cu şcoală reală-comercială, un gimnaziu cu patru clase la Brad. Au fost editate peste 25 de manuale şcolare iar la Sibiu în anul 1853 a înfiinţat un Institut teologic-pedagogic, cu două secţii teologice şi una pedagogică, a tipărit o serie de manuale didactice şi a trimis numeroşi tineri la universităţi din Austria şi Germania, cu burse oferite din fondurile şi fundaţiile create de el.

Aşadar, a fost primul preşedinte al “Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român” (Astra), a iniţiat în anul 1853, după cum am spus şi mai sus, ziarul “Telegraful Român” care apare până astăzi, fără întrerupere. A fost Preşedinte al Marii Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la BIaj din 3/15 mai 1848, fiind delegat să prezinte revendicările româneşti împăratului. După 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, în anii 1863-1865 deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionalepolitice a românilor de la Sibiu (1861) şi a Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863). În anul 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Cu alte cuvinte, întreaga sa operă a fost pusă în slujba emancipării culturale şi sociale a poporului pentru care a păstorit, fiind pentru românii transilvăneni ceea ce fusese doar cu puţin timp înainte Samuel von Brukenthal pentru comunitatea săsească: amândoi rămân în memoria europeană ca întemeietori de instituţii, personalităţi enciclopedice, deschise valorilor umaniste.

Organizarea acestei importante aniversări româneşti, aici şi acum, este proba cea mai elocventă că nimic nu este mai profund universal decât a lucra pentru propăşirea spirituală, culturală, socială şi politică a propriului neam şi a patriei. Totodată, Mitropolitul Andrei Şaguna era un om al rugăciunii, era mereu prezent la slujbele din modesta sa catedrală, nu numai la Liturghie, ci şi la Utrenie şi la Vecernie, îi urmărea pe studenţii teologi care cântau la strană şi de multe ori îi îndrepta atunci când greşeau. Contemporanii ştiau că era un om al rugăciunii, în fiecare dimineaţă îşi făcea pravila lui călugărească, respecta cu stricteţe toate posturile rânduite de Biserică. A murit la 16-28 iunie anul 1873, adică în urmă cu exact 150 ani şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică şi fără predică”, prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan.

Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului, au venit trenuri speciale, mai ales de la Braşov. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului. După câţiva ani de la moartea Mitropolitului Andrei Şaguna, Ioan Slavici scria că „astăzi, chiar, şi creştinii ortodocşi din Ardeal îl socotesc între sfinţi”. La scurt timp după moarte s-a creat un cult pentru Andrei Şaguna. Pe vremuri, în multe case ţărăneşti din Ardeal, chipul lui Şaguna era pus lângă icoane.

Era considerat un adevărat sfânt, ca unul care a contribuit la renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a românilor transilvăneni. Iar promisiunile, argumentele invocate, demersurile şi reuşita ori succesul ÎPS Părinte Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, au urmărit întotdeauna, cu sârguinţă cursul vieţii Mitropolitului Şaguna – o viaţă de sfinţenie de la „Andrei cel mare la Andrei cel Sfânt”, care deopotrivă a stat „sub semnele timpului şi ale duhului”, considerând că acum a fost vremea şi timpul ori ceasul ca Mitropolitul Andrei Şaguna să fie canonizat – argumentaţie bine întemeiată şi puternic fundamentată.

Dr. Stelian Gomboş