ACASĂ / ARTICOLE / Ordinul „Carol I” conferit în 1922 lui Take Ionescu

Ordinul „Carol I” conferit în 1922 lui Take Ionescu

Urmare a raportului lui G. Derussi, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 2.635 din ianuarie 1922, regele Ferdinand I a semnat în București, la 16 ianuarie 1922, decretul nr. 165, prin care îl numea membru al Ordinului „Carol I”, în gradul de Mare Cruce, pe Take Ionescu, președintele Consiliului de Miniștri, ministru Secretar de Stat la Departamentul de Finanțe (ambele documente se află la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 237/1922).

Apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, prezentăm descrierea decorației, precum și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București și de la Muzeul Național de Istorie a României. Ordinul „Carol I” a fost instituit pe 10 mai 1906, pentru „a perpetua amintirea anului al 40-lea al domniei regelui Carol I” (Legea pentru instituirea Ordinului „Carol I” aflată la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe.

Raportul lui G. Derussi, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 2.635 din ianuarie 1922.
Decretul regal nr. 165 din 16 ianuarie 1922. Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale…
Ordinului „Carol I” în gradul de Mare Cruce.

Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 226/1922). Conform Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Carol I” (publicat în „Monitorul Oficial” nr. 32 din 10 / 23 mai 1906, pp. 1131-1136): „Ordinul Carol I este o cruce de aur cu suprafețele în relief împodobită, de o parte și de alta, cu smalț roșu deschis și înconjurată, între ramuri, de câte 9 raze de aur. Are în față (avers) un vultur, ale cărui aripi sunt întinse. Acel vultur are pe cap o coroană și ține, oblic, în cioc, o cruce și în gheare o sabie și un sceptru. Sub vultur se află o banderolă ondulată de aur, cu inscripțiunea: PRIN STATORNICIE, LA IZBÂNDĂ.

În centrul vulturului este un medalion de aur, pe care este reprodusă, în relief, efigia regelui, având de o parte și de alta câte o ramură de aur. În dosul crucii (revers), tot de smalț roșu deschis, este un cerc cu inscripțiunea: 1866 – 10 Mai – 1906, având, la mijloc, cifra regală. Crucea, în gradul de Comandor, este atârnată de o panglică (cordea), moarată, albastru deschis, cu câte o dungă de aur, pe marginile sale, dungă țesută cu fire de mătase roșie, crucea cu un diametru 64 mm și panglica lată de 46 mm și de lungime egală cu periferia gâtului.

Crucea Ordinului „Carol I” (avers și revers). Sursa: Muzeul Național de Istorie a României..

Crucea, în gradul de Mare-Cruce, este de asemenea ca cea de Comandor, însă cu un diametru de 77 mm și este atârnată de vârful unei lente (cordon) moarată, albastru deschis ca mai sus, lenta lată de 102 mm și de o lungime egală cu periferia bustului corpului. Pe lângă lentă (cordon) mai este și o placă, sau stea, cu opt raze, având un diametru de 90 mm. Lenta cu crucea din vârful lentei formează, împreună cu placa, gradul de Mare-Cruce”.

Laurențiu-Ștefan Szemkovics

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Iulia Hasdeu

2 noiembrie 1869 București-17 septembrie 1888 București Ne bucurăm atunci când citim sau scriem despre …

Biserica şi rolul ei în societatea românească contemporană

Sfânta Biserică este instituţia divino-umană care a luat fiinţă în mod nevăzut sau tainic pe …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: