Castele din Transilvania ruinate și distruse

În România se găsesc peste 600 de conace boierești, palate și castele, monument istoric și de patrimoniu, majoritatea în Transilvania, inclusiv Maramureș, Banat și Bihor. Dintre acestea, foarte multe, veritabile bijuterii de arhitectură, din diverse motive, au fost lăsate în paragină, în avansată degradare, abandonate, mare parte din ele ajungând în stare deplorabilă, de ruină, dar cu toate acestea, continuă să atragă privirile turiștilor și iubitorilor de istorie.

Castelele medievale din Transilvania cu tot cu anexele și împrejurimile lor (dependințe, curți interioare, parcuri dendrologice) au fost clădite de către nobilimea austro-ungară, care, le-a utilizat drept locuințe și în scop de apărare, fiind în multe cazuri și lăcașuri de spiritualitate, în care se desfășurau activități culturale de înaltă ținută și anvergură.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unele dintre aceste castele, cu tot inventarul lor, au fost folosite de către armata germană și apoi de cea sovietică drept cazarme, deteriorând și distrugând mobilierul, obiecte de artă și utilitare din interior, provocând importante pagube. Pe de altă parte, după retragerea armatei roșii, tot ce-a mai rămas nedevastat înstrăinat din castele, a fost jefuit, incendiat, distrus de localnici, care, au luat tot ce se mai găsea acolo, inclusiv cărămizile din ziduri, lăsând în urmă, de cele mai multe ori dezastru.

După venirea la putere a comuniștilor (în 1945), castelele au fost în totalitate naționalizate (confiscate) și luate în proprietate de stat de către autoritățile noului regim politic, iar proprietarii și urmașii acestora au fost după caz alungați, deportați sau aruncați în temnițele staliniste. În perioada comunistă 1945- 1989, clădirile castelelor, în funcție de mărime, configurație și amplasare, au fost transformate în sedii de CAP și IAS, depozite de materiale, grajduri pentru animale, orfelinate, cămine de bătrâni și, în cel mai bun caz, școli.

Evident, autoritățile comuniste nu au ținut seama de valoarea culturală și istorică a castelelor și bunurilor din interior, schimbându-le brutal destinația, intervenind cu modificări structurale, distrugând ornamentale și decorațiunile, refăcând elemente de construcție după gustul lor îndoielnic și noile întrebuințări date. După Revoluția din decembrie 1989 și schimbarea radicală a sistemului politic, castelele înfloritoare de odinioară și tot ce a mai scăpat furiei comuniste, au intrat într-o nouă etapă de degradare și descompunere, multe ajungând în stare deplorabilă, de ruină.

De această dată, cauzele ruinării au fost: situația juridică neclară a acestora, retrocedările dubioase, procesele judiciare interminabile în litigiile imobiliare dintre stat și moștenitori sau presupușii urmași ai foștilor proprietari care le-au revendicat în instanță, toate răsfrângându-se asupra înfățișării și integrității castelelor transilvane în cauză. În cele ce urmează, vom prezenta câteva din castelele impunătoare de altădată, ajunse în stare de ruină totală sau parțială, cu slabe șanse de restaurare și reabilitare. Castelul Nalatzi-Fay din Nălațvad, în proximitatea localității Hațeg, județul Hunedoara a fost construit de Gyorgy Teleki și soția sa Ilona Kendeffy în a doua jumătate a secolului XIX și este înconjurat de un parc dendrologic, întreg ansamblul întinzându-se pe aproximativ 100 ha. Fiica lui Teleki, Blanca s-a căsătorit în 1888 cu Viktor Fay devenind proprietarii castelului și au avut un copil (Pekri Clementina, decedată în 1960).

În anul 1945 armata sovietică s-a cazat aici și a distrus ce a găsit, iar în 1948 castelul cu împrejurimile au fost naționalizate de comuniști și dat în folosință Liceului Agricol Timișoara. După Revoluție au avut loc mai multe litigii între presupușii urmași ai familiei proprietare și autoritățile locale, timp în care interiorul și exteriorul castelului s-au degradat și mai tare. În prezent, aflat în administrarea primăriei Hațeg, ruinele castelului sunt pline de gunoi și mizerie, pereții mâzgăliți cu graffitti iar peisajul dezamăgitor. Castelul Korniș (cunoscut și drept Castelul cu Inorogi) din localitatea Mănăstirea, județul Cluj, situată la câțiva kilometri de orașul Dej, a fost construit în stil renascentist între anii 1573-1593 de Kristof Keresztury, a cărui fiică, Katalin, s-a căsătorit în 1600 cu contele Boldiszar Korniș (fost guvernator al Transilvaniei), devenind proprietatea familiei Korniș.

În decursul timpului, pe parcursul a trei generații clădirii castelului i s-au adus îmbunătățiri și înfrumusețări, adăugându-ise încă un nivel, ornamente, decorațiuni (precum cele două statui de la intrare, care întruchipează doi inorogi, deveniți blazonul familiei), au fost achiziționate numeroase obiecte de artă, icoane, picturi, sculpturi, cărți – biblioteca ajungând la peste 9.000 de volume de mare valoare. Ultimul descendent al familiei, Karoly Korniș, un savant erudit, a înființat aici o școală și un muzeu cinegetic. După cel de-al Doilea Război Mondial și venirea la putere a comuniștilor, castelul a suferit distrugeri, au fost sustrase obiecte din interior, cărțile arse, iar ultimul moștenitor alungat și umilit, murind în sărăcie și singurătate la Dej.

Încăperile clădirii au fost utilizate de regimul comunist ca siloz. În prezent, castelul falnic de odinioară este în ruină, rămânând doar câteva ziduri exterioare, împânzite de buruieni, dărâmate, curtea interioară plină de gunoaie iar cei doi inorogi de la intrare demontați și puși la adăpost de autoritățile locale spre a fi feriți de jefuitori. Castelul Haller din Sânpaul, județul Mureș, este situat la circa 20 de kilometri de Târgu Mureș. Construcția inițială, în stil baroc, în formă de U, datează din secolul XVI, fiind terminată în 1674 de familia Haller venită de la Nurenberg – Germania, refăcută integral de Gabor Haller în 1760. Familia Haller a deținut castelul până în anul 1945, când, proprietarii au fost deportați iar comuniștii ajunși la putere, l-au transformat în magazii.

Mobilierul, covoarele, tablourile, sculpturile și alte obiecte de artă – multe aduse de la Viena și Paris – au fost furate sau distruse, clădirea jefuită și devastată, parcul aferent vandalizat. După 1989, urmașilor familiei Haller li s-a retrocedat ce a mai rămas din castel – ruina, pe care, aceștia au donat-o Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba Iulia. În prezent, locul înconjurat de buruieni și mizerie este deprimant, o legendă spunând că este bântuit de fantoma unui localnic acuzat și pedepsit pe nedrept de membrii familiei Haller, soția lui vrăjitoare aruncând blesteme asupra castelului și proprietarilor acestuia. Castelul Karatsonyi din Banloc, județul Timiș, este situat la 50 de kilometri de Timișoara și 7,5 kilometri de orașul Deta, într-un parc cu specii valoroase de copaci și multe statui. A fost clădit în anul 1793 de contele Lazar Karatsonyi, în stil renascentist, cu ziduri groase, curte elegantă, cu numeroase ornamente și decorațiuni exterioare și interioare.

Ultimul moștenitor al familiei Karatsonyi a vândut în 1935 castelul reginei Elisabeta a Greciei – sora regelui Carol al II-lea al României, care l-a renovat în stil romantic și a amenajat parcul. După alungarea regelui din România la 30 decembrie 1947, castelul a fost naționalizat (confiscat), jefuit, vandalizat și s-au furat obiectele de artă din interior. În perioada comunistă, a funcționat ca Gospodărie Agricolă de Stat, ocol silvic, azil de bătrâni, orfelinat și internat școlar până în 1991. După 1990, au fost demolate porțile, distruse zidurile, tăiați copacii seculari (deși erau monument al naturii), au dispărut și ultimele obiecte rămase.

În anul 2003 s-a întocmit un proiect de restaurare, castelul concesionat de Mitropolia Banatului, care a demarat lucrări de reabilitare, dar s-au oprit brusc după scurt timp, în care, mai mult s-a stricat, afectându-i-se structura de rezistență în fața intemperiilor climatice inerente. Aceasta a fost plimbarea noastră imaginară printre ruinele unor castele medievale transilvane, odinioară impunătoare și înfloritoare, azi în stare deplorabilă de degradare și descompunere, abandonate sau uitate, a căror soartă este incertă pentru viitor. Este și un semnal de alarmă pentru actualele autorități ale statului român abilitate să protejeze, conserve și valorifice rațional bunurile de patrimoniu cultural-național cum sunt castelele din Transilvania de valoare istorică inestimabilă, vestigii ale trecutului nostru prin negura vremurilor.

Ghid montan – Claudiu Sfetcu