ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

Echipa națională de fotbal s-a calificat la Campionatul European programat în perioada 14 iunie-14 iulie 2024 în Germania. Tricolorii au înregistrat ultima prezență la un turneu final în anul 2016, când au participat la Europeanul desfășurat în Franța, unde au părăsit competiția pe ultimul loc în grupă, în urma reprezentativei țării gazdă, a Elveției și a Albaniei. În total, echipa noastră a participat în istorie la cinci turnee finale continentale (1984, 1996, 2000, 2008 și 2016) și o singură dată a reușit să depășească faza grupelor: în 2000, când a ajuns în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Italia.

Start neconvingător, final pe val

Startul calificărilor la Campionatul European nu i-a găsit pe tricolori în cea mai bună stare de spirit, în condițiile în care, în anul 2022, echipa a terminat pe ultimul loc grupa din Liga Națiunilor și a retrogradat în Divizia C a competiției.

Totuși, grupa de calificare în care au fost repartizați românii a fost, după opinia multora, una foarte accesibilă. Reprezentativa noastră s-a duelat pentru unul din primele două locuri calificate la Euro cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. După calculele hârtiei, Elveția era cotată ca marea favorită a preliminariilor, în timp ce pentru poziția secundă urmau să se lupte România, Israel și Kosovo. Tricolorii au debutat în calificări cu o victorie, 2-0, pe terenul Andorrei, însă jocul nu a fost unul strălucit. A urmat meciul de pe Arena Națională cu Belarus, pe care jucătorii noștri l-au început în forță, conducând cu 2-0 încă din prima repriză, dar pe care l-au terminat cu emoții, oaspeții reducând din handicap și punând pericol la poarta noastră în finalul întâlnirii. Programul tricolorilor în preliminarii a continuat cu două partide de foc: împotriva naționalei din Kosovo și a Elveției, ambele în deplasare. Pe un teren execrabil, la Priștina, România a reușit să reziste în fața kosovarilor și să încheie meciul cu un scor alb, 0-0. Câteva zilei mai târziu, în Elveția, echipa noastră a fost dominată copios, condusă cu 2-0, dar a revenit miraculos în final, reușind să egaleze, 2-2 și să producă primul semieșec pentru elvețieni, care până atunci câștigaseră toate partidele.

În toamna anului trecut, naționala tricoloră a scos un egal cu emoții, 1-1, pe teren propriu cu Israel, dar a învins câteva zile mai târziu, tot acasă, Kosovo (scor 2-0). A urmat un pas greșit la Budapesta cu Belarus (scor 0-0) și o victorie, 4-0, cu Andorra, iar în ultimele două jocuri din preliminarii, decisive pentru calificare, România a jucat așa cum n-a mai făcut-o în această campanie de calificare și a învins atât Israel (scor 2-1, în Ungaria, unde israelienii au fost nevoiți să-și dispute meciurile de pe teren propriu, din cauza conflictelor militare) cât și Elveția, 1-0 pe Arena Națională. Astfel, tricolorii s-au calificat la Campionatul European de pe primul loc în clasamentul grupei și fără să fie învinși, fapt pe care mulți nu ar fi pariat la startul preliminariilor! Ierarhia finală a Grupei I a fost următoarea: 1. România (22 p), 2. Elveția (17 p), 3. Israel (15 p), 4. Belarus (12 p), 5. Kosovo (11 p), 6. Andorra (2 p).

Belgia și Slovacia, printre adversarele de la turneul final

În urma tragerii la sorți, România va juca la Campionatul European din anul 2024, din Germania, în Grupa E, împotriva Belgiei, Slovaciei și a învingătoarei din play-off-ul B pentru turneul final, unde se vor duela, în primăvara anului viitor, Ucraina, Israel, Islanda și Bosnia & Herțegovina.

Tricolorii vor debuta în competiție pe 17 iunie, împotriva câștigătoarei din play-off, apoi va urma meciul cu Belgia, pe 22 iunie, și va încheia jocurile din grupă pe 26 iunie, împotriva Slovaciei. Primele două clasate din cele șase grupe, dar și patru dintre echipele clasate pe poziția a treia, cu cel mai bun punctaj, vor obține calificarea în faza optimilor de finală. Contestat dur în prima parte a campaniei de calificare la Campionatul European și lăudat de toată lumea la final, selecționerul naționalei României, Edward Iordănescu, susține că „un singur merit am avut în toată această ecuație: că am crezut în jucători, că i-am făcut să înțeleagă cât pot să crească și să realizeze împreună”.

Iordănescu a dezvăluit, într-un interviu acordat pentru FRF.tv, și ce așteptări are la turneul continental din 2024, din Germania: „Obiectivul trebuie să fie calificarea în optimi. Trebuie să ne demonstrăm că putem mai mult, nu să fim doar o simplă prezență la un european. Băieții trebuie să înțeleagă că încrederea mea este totală. Totuși, ei trebuie să înțeleagă că de acum trebuie să trecem la un alt nivel. Din prima clipă am spus că vom fi la Euro, dar de acum responsabilitatea trebuie să fie una comună, pentru a trece de grupe. Nivelul competiției ne obligă să mergem pregătiți”.

Mugur Băileșteanu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FCSB, campioană după nouă ani de așteptare

După nouă ani de așteptare, în care părea că se abonase la locul doi în …

Povestea lui Gheorghe Dungu, cel mai longeviv portar al Rapidului

Probabil că sunt destui iubitori ai fotbalului care nu știu cine este Gheorghe Dungu, deși …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: