De vorbă cu Dr. NICOLAE EFIMOV

De vorbă cu şef secţie: Dr. NICOLAE EFIMOV,
medic primar ortopedie şi traumatologie, supraspecializare
chirurgia tumorilor osoase, competenţa ortopedie, Spitalul CF 2

Doina Bârcă: D-le Doctor Nicolae Efimov sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi doctori ortopezi, iar eu pot să confirm acest lucru pentru că am fost pacienta dvs. şi în urma intervenţiei chirurgicale pot astăzi merge pe picioarele mele. Ce v-a determinat să alegeţi medicina drept carieră?
Nicolae Efimov: Ortopedia este o ramură a medicinei care m-a pasionat, îmi place şi a devenit unul dintre scopurile cele mai importante ale existenţei mele. Mi-am dedicat viaţa acestei activităţi şi o voi duce cât pot eu de bine până la sfârşitul vieţii. De asemenea, exemplul părinţilor mei care au fost medici, mama – medic uman, tata – medic veterinar, ei sunt cei care mi-au insuflat dragostea pentru medicină. În special mama mea, Stanivlava (pe tatăl meu l-am pierdut când aveam vârsta de 14 ani) mi-a insuflat dorinţa de cunoaştere a universului uman, dorinţa de a înfăptui binele pentru pacient, voinţa nestrămutată de a lupta până la capăt în sprijinul binelui atât în sens laic cât şi în sens biblic.
DB: Sunteţi unul dintre pionierii chirurgiei artrostopice. Vorbiţi-ne despre binefacerile acestei metode chirugicale?
NE: Artroscopia este, în general, o binefacere pentru noii practicieni, dar mai ales pentru pacienţi, aducându-le un minim de suferinţă şi maxim de rezultate. Este o metodă minim invazivă care a deschis perspective noi de diagnostice şi terapie şi care ne-a schimbat nu numai modul de lucru dar şi concepţia despre abordări imposibile altădată, aducându-ne imagini de o calitate deosebită. Nu numai că operaţiile devin mult mai uşoare pentru pacienţi, dar ne permite nouă, medicilor, o nouă gândire, o nouă viziune asupra diagnosticului şi tratamentului diferitelor boli care ţin de ortopedie.
DB: Desigur, păstraţi amintiri deosebite despre persoane care v-au marcat cariera profesională, care sunt acestea?
NE: Pe lângă părinţi (mama), mi-au marcat cariera profesională nume care fac cinste medicinei româneşti şi cărora le port o amintire deosebită. În mod special profesorul Setlacec Dan, Şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Fundeni, unde am fost stagiar. Mi-a marcat începutul carierei medicale, prin devoţiunea şi profesionalismul său. M-a îndrumat spre ramurile chirurgicale îndrăgind actul medical direct, incisiv al chirurgiei. Ulterior, marele profesor în ortopedie, Denischi Aurel, Şeful Clinicii de Ortopedie al Spitalului Municipal (pe atunci) care împreună cu colaboratorii săi: prof. dr. Dinulescu Ion şi Stănculescu Dumitru, mi-au condus paşii în meandrele ortopediei ajutându-mă să devin ceea ce sunt astăzi ca medic ortoped.
DB: Despre şcoala de medicină românească, faimoasă cândva, ce ne puteţi spune?
NE: Am avut şansa să mai prind în viaţă corifei ai medicine româneşti şi să absorb de la dânşii atât tainele profesiei cât şi normele etice şi morale ale acesteia. Şcoala de medicină, din păcate, nu a evoluat ascendant, lucru regretabil, dar sunt convins că ea va renaşte prin multitudinea tinerilor medici care au rămas ori au plecat din ţară, indiferent dacă vor reveni sau nu. În era globalizării putem să nu mai vorbim neapărat de şcoli naţionale, ci posibil să vorbim de medicina europeană în care trebuie să ne înglobăm, cât şi cea mondială. Mijloacele de comunicaţie şi informaţie şi chiar de lucru, moderne, ne invită şi ne determină spre această abordare.
DB: Care este relaţia dvs. cu tinerii medici; îi vedeţi implicaţi, doritori de performanţă în cariera medicală?
NE: Tânăra generaţie vrea performanţă pentru care depune eforturi mai mari ori mai mici în funcţie de individ, dar avem tineri care muncesc şi performează într-adevăr în ţară şi străinătate. Desigur, baza materială atât în ceea ce priveşte condiţia de lucru cât şi cea de remunerare determină medicii în general să aibă o atitudine diversă despre ţara natală. Sper ca ţara noastră să ajungă să ofere condiţii bune de trai încât aceştia să rămână şi să muncească pentru poporul lor cu toată abnegația.
DB: Pentru pacienţi, medicul este desigur un bun psiholog, nu-i aşa?
NE: Legătura dintre medic şi pacient trebuie să tindă către una ideală în care să existe încredere deplină, iar din partea medicului dăruire totală. De cele mai multe ori pacientul vine la ortoped după o suferinţă intensă, post-traumatică sau după o lungă suferinţă în bolile cronice. Şi nu de puţine ori disperat de şansa de a nu mai merge, de a nu-şi mai putea desfăşura activitatea, chiar de a nu mai trăi.
DB: Am aflat că soţia dvs. este un foarte bun medic cardiolog la Spitalul Sf. Pantelimon; copiii au păstrat această tradiţie?
NE: Da, aşa este. Soţia mea, Maria Efimov este un medic cardiolog foarte dedicat care a fost amprentată de vechea şcoală de medicină cât şi de sfaturile mamei mele. Da, am un băiat și o noră, Vladimir şi Mihaela, amandoi medici, iubitori de profesie şi dedicaţi îngrijirii sănătăţii semenilor noștri. Baiatul, medic imagistică, nora, gerontolog.
DB: D-le doctor permiteţi-mi întrebarea: Cine a avut cea mai mare influentţă, sfatul cel mai bun de unde l-ați primit? Modelul dvs. de viaţă, cine a fost?
NE: Desigur, sfaturile cele mai înţelepte le-am primit de la mama dar şi de la tatăl meu, preceptele morale le-am luat de la tata chiar dacă ne-a părăsit prea devreme. Îmi place să îmi amintesc că mama îmi spunea adesea: „Fiule, nimic nu e mai preţios decât fiinţa umană care este bucată din Dumnezeu şi nimic nu e mai înălţător decât să slujeşti binelui ei.”
DB: Ce vă înfurie şi ce vă face să zâmbiţi?
NE: Mă înfurie ignoranţa, răutatea care derivă din ea, răutatea necontrolată. Mă fac să zâmbesc bunătatea şi gratitudinea oamenilor după ce i-am ajutat să îşi capete capacitatea de muncă şi viaţa socială normală.
DB: În încheiere o dorinţă; vorbiţi cititorilor publicaţiei „Independenţa română“ despre proiectele profesionale viitoare, despre cum vedeţi evoluţia sistemului de sănătate din România de azi.
NE: Joi, 21 Decembrie 1989, am ieşit pe stradă direct dintr-o operaţie de scolioză, în speranţa că viaţa medicilor sigur se va schimba în bine, că nu vom mai fi nici criminali în alb, cum ne numeau ceauşiştii, nici vinovaţii de serviciu ori de câte ori trebuia să se abată atenţia opiniei publice de la subiecte mai grave. Sunt convins că sistemul de sănătate se va schimba, păcatul e că drumul este foarte lung şi mai mulţi factori concură la evoluţia încetinită a lucrurilor. Sper că noua generaţie de medici să se ridice ca un nou val iar şcoala românească de medicină să depăşească renumele corifeilor de altă dată.

Vă mulțumesc și sper să deveniți cititor și colaborator al publicației noastre.

Interviu consemnat de
Secretar literar DOINA BÂRCĂ