După o bună perioadă de timp în care s-a aflat în declin, voleiul românesc începe din nou să conteze pe plan mondial. Echipa națională masculină a României s-a numărat printre primele opt echipe ale Europei (mai concret, clasându-se pe locul 7) la turneul continental desfășurat în toamna anului trecut în Israel, Italia, Bulgaria și Macedonia de Nord.
Reprezentativa noastră nu mai reușise o astfel de performanță de 40 de ani, când încheia Campionatul European din 1983 pe locul 8. Precedentul loc 7 ocupat de „tricolori” datează de la Campionatul European din 1979, organizat de Franţa. „Performanța nu vine de nicăieri” Naționala României a impresionat plăcut la Europenele de volei. În faza grupelor, tricolorii au început cu stângul, pierzând primele două jocuri (0-3 cu Portugalia și 2-3 cu Israel), dar au urmat trei victorii, dintre care una de senzație: 3-2 cu Turcia, 3-1 cu Grecia și 3-1 cu Franța – campioana olimpică en titre, fapt care a calificat echipa noastră în optimile de finală ale întrecerii.
În această fază, România a mai repurtat o victorie de răsunet: 3-2 împotriva Croației și a ajuns între primele opt naționale ale Europei. Aici, însă, tricolorii au dat din nou peste Franța, iar de data asta șansa n-a mai fost de partea noastră, tricolorii cedând fără drept de apel: 0-3.
Rămânem însă cu cea mai importantă performanță realizată de voleiul românesc în ultimii 44 de ani. „Performanţa naţionalei României la Campionatul European nu vine de nicăieri. Probabil că n-au fost ochi care să vadă ce s-a întâmplat până la acest rezultat de excepţie, însă nu a apărut aşa, din neant. Mai mult de jumătate din aceşti sportivi au participat ca juniori la turnee finale de Campionat European, ei sunt reprezentanţi a trei generaţii.
Acest loc 7 la un European este o gură de oxigen pentru voleiul masculin românesc. Am învins campioana olimpică, iar în sferturi am fost acolo, nu ne-am făcut de râs. Acolo a contat lipsa de experienţă a acestor sportivi, experienţă care şi-a spus cuvântul pe final de set”, a declarat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Lotul reprezentativei României la CE 2023, condus de antrenorii Sergiu Stancu şi Răzvan Parpală, a fost alcătuit din următorii jucători: Bela Bartha, Mircea Peţa, Filip Constantin, Sergio Diaconescu, Daniel Chiţigoi, Claudiu Dumitru, Rareş Bălean, Adrian Aciobăniţei, Carol Kosinski, Marian Bala, Alexandru Raţă, Andrei Butnaru, Robert Călin şi Ştefan Lupu. Perioada în care scriam istorie Dacă performanța voleibaliștilor noștri la ultimul Campionat European a avut darul să ne entuziasmeze și chiar să ne surprindă, să ne amintim că, odată, România reprezenta o forță în voleiul mondial. Reprezentativa masculină tricoloră are în palmares un titlu european dobândit în 1963, când turneul final a fost găzduit chiar de țara noastră, dar și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova.
În plus, tricolorii au fost de două ori vicecampioni mondiali, în anii 1956 (la turneul final găzduit de Franța) și în 1966 (în Cehoslovacia), și au obținut două medalii de bronz la această competiție în Brazilia (1960) și URSS (1962). Totodată, naționala masculină mai deține și două titluri de vicecampioni europeni (1955, la turneul final desfășurat în România și în 1958, în Cehoslovacia) și două „bronzuri europene” (obținute în 1971, în Italia și în 1977, în Finlanda).
La nivel de cluburi, echipa de volei Rapid București a scris istorie, câştigând de trei ori Cupa Campionilor Europeni în 1961, 1963 şi 1965. Anterior, în sezonul 1959-1960, Rapid ajunsese până în finala celei mai prestigioase competiții continentale inter-cluburi, pe care a pierdut-o la setaveraj în fața celor de la ȚSKA Moscova. A venit apoi rândul celor de la Dinamo București să fie numărul unu în voleiul european. „Alb-roșii” au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1966 și 1967, duelându-se în finală cu nimeni alții decât cei de la Rapid București! Ambele finale au avut loc la Pavilionul Expoziției (Romexpo) din București, în fața unui număr record de spectatori: 12.000. Aceste confruntări au rămas în istoria voleiului ca fiind prima finală sută la sută românească în competiția intercluburi numărul unu din Europa.
Dinamo avea să mai câștige o Cupă a Campionilor în 1981, după o finală cu ȚSKA Moscova. Cupa Campionilor Europeni la volei a debutat în 1960 după modelul în care se desfășura această competiție la vremea respectivă la fotbal, iar inițiativa înființării acestei întreceri a avut-o chiar țara noastră, în 1958! Cum Confederația Europeană de Volei nu era înființată în acea perioadă – aceasta avea să ia naștere abia în 1963 – propunerea românilor a fost adresată celor de la Federația Internațională de Volei, care au acceptat-o, iar în 1959-1960 s-a desfășurat prima ediție a întrecerii europene intercluburi.
Mugur Băileșteanu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro