ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE… (II)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE… (II)

Verbul a datora are sensul de „a avea de plătit cuiva o datorie (bănească) sau a avea o datorie morală sau legală faţă de cineva”: „Datorăm bani unităţii bancare de la care ne-am împrumutat”, „Datorez respect părinţilor şi înaintaşilor”…
Verbul a datori are acelaşi sens cu „a datora”. Dar, participiul cu forma de feminin singular a devenit prepoziţie a cazului Dativ, alături de „graţie”, „mulţumită”. Graţie şi mulţumită se folosesc în sens pozitiv: „Graţie efortului susţinut a depăşit toate dificultăţile”.
Datorită are sensul „din cauză”, „din pricina”, „cauzator de” (cf. DEX): „Eşecul se datoreşte lipsei de experienţă”. Există specialişti care susţin că prepoziţia datorită are acelaşi sens cu „graţie, mulţumită” şi se foloseşte în sens pozitiv. Deoarece deseori se aude „preşedenţie”, în loc de „preşedinţie” (forma corectă), precizăm că acest substantiv este derivat de la substantivul „preşedinte” cu ajutorul sufixului „ie”. Se produce alternanţa t/ţ, dar rădăcina rămâne: „preşedint/ preşedinte – preşedinţie; împărat – împărăţie etc.
Una dintre greşelile de exprimare des întâlnite este greşitul acord în număr al adverbului care determină un adjectiv, în formulări de tipul: „cele mai bine conservate produse”, „cea mai bine făcută lege este”. În aceste construcţii există adjectivul acordat cu substantivul determinat: conservate determină substantivul produse (făcută determină substantivul lege).
Adverbul bine determină adjectivul.
Gradul de comparaţie „cel mai” este al adverbului. Corect este deci „cel mai bine conservate”, „cel mai bine făcută” (deci „legea făcută cel mai bine”, „produsele conservate cel mai bine” fiind logica propoziţiilor respective).

FLOAREA NECŞOIU