Alexandru Andriţoiu

un destin literar complex: poet, publicist, traducător, scenarist

Alexandru Andriţoiu (n. 8 oct. 1929, Vaşcău, jud. Bihor, d. 1 oct. 1996, Bucureşti) este un autor cu o bogată activitate literară, fiind poet, publicist, traducător şi scenarist. A urmat şcoala primară la Vaşcău, apoi, la Beiuş, a urmat cursurile Liceului Samuil Vulcan (absovit în 1948). S-a înscris în 1949 la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, iar, după doi ani, în 1951, va urma Şcoala de Literatură Mihai Eminescu din Bucureşti, poetul făcând parte din prima generaţie de absolvenţi, după care va lucra în redacţia mai multor reviste: Gazeta literară, Luceafărul, Contemporanul etc.

Debutul în presă a avut loc în anul 1949, la ziarul Lupta Ardealului din Cluj. Primul vol. de versuri a fost publicat în 1953, În Ţara Moţilor se face ziuă (Premiul de Stat în 1954). Alte volume de poezii: Dragoste şi ură – 1957, Porţile de aur – 1958, Cartea de lângă inimă – 1959, File de cronică – 1962, Constelaţia lirei – 1963, Vârful cu dor – 1964, Simetrii – 1970, Euritmii – 1972, Aur – 1974, Pe drumul meu (volum antologic) – 1974, Poeme noi – 1984 etc.

De asemenea, încă din 1959, Al. Andriţoiu a realizat traduceri de versuri din alte limbi, poetul considerând că munca de traducere e o activitate creativă (Flacăra, nr. 37/15.09.1989). A tradus (singur sau în colaborare) din lirica rusă, greacă, latină, vietnameză, maghiară, bulgară etc.: Iosif Utkin – Versuri, Din lirica latină, Din lirica elină, Antologia literaturii maghiare, Versuri – Al. S. Puşkin, Versuri – N. Zidarov, Antologie de poezie canadiană de limbă franceză, Antologie de poezie vietnameză clasică şi contemporană, Poemele franceze – Rainer Maria Rilke, Antologie de poezie chineză modernă şi contemporană etc.

Între 1965 şi 1990, Al. Andriţoiu a condus revista Familia din Oradea, fiind un redactor-şef implicat, acesta declarând: Sunt fericit că particip, cu energia şi cu inima, la ctitorirea unei reviste de cultură pe tărâmurile mele natale (Viorica Popa, Limbajul poetic în opera lui Alexandru Andriţoiu, Oradea, 2014, p. 10). În activitatea de la Familia, promovarea tinerilor a fost o preocupare constantă: Mi-a plăcut întotdeauna să încurajez tineretul din toate domeniile. Dovadă revista Familia (Orizont nr. 32/08.09.1974). Paginile revistei au fost deschise pentru foarte mulţi scriitori, consacraţi şi debutanţi. Lista celor care au publicat în paginile revistei (poezii, traduceri, eseuri, critică literară etc.) este foarte bogată, printre care: Nicolae Balotă, I. Negoiţescu, Radu Stanca, Petre Ţuţea, Mihai Şora etc.

Despre revista Familia şi despre statutul său de gazetar, Al. Andriţoiu mărturisea, în Flacăra nr. 37 din 15.09.1989: Dacă opera mea, bruma mea de operă, este justificarea mea beletristică, revista Familia este justificarea mea gazetărească, de vechi şi bătrân gazetar. Vreau să vă spun un secret care e al inimii mele: dacă nu scriu un articol, dacă nu citesc o pagină din revista mea, dacă nu-mi aduc un colaborator nou, dacă n-am această tresărire gazetărească, parcă n-aş exista., la acel moment declarând, de asemenea, că Eu astăzi mă consider un credincios gazetar, iar în timpul liber poet, evidenţiind implicarea sa ca redactor-şef al revistei Familia.

Volumele lui Al. Andriţoiu au fost apreciate la apariţia lor. Astfel, în presa vremii au apărut articole ce semnalau, prezentau şi analizau volumele apărute. În Flacăra nr. 3 din 01.02.1954, S. Damian scria: Volumul de debut al lui Alexandru Andriţoiu îndreptăţeşte speranţa că autorul se va impune în lirica noastră ca un poet autentic, cu timbrul său specific, original. După apariţia volumului Dragoste şi ură – 1957, în România liberă din 02.06.1957, Boris Buzilă scria: Alexandru Andriţoiu şi-a format un limbaj poetic specific, şi-a statornicit anume mijloace de expresie, un univers de limbă şi de imagini care ne permit să-l distingem în rândul confraţilor săi.

După apariţia vol. Vârful cu dor, în Orizont nr. 10 din 01.10.1965, Anghel Dumbrăveanu îl considera drept o continuare mai egală şi mai solid întemeiată a volumului Constelaţia lirei, acesta fiind o reuşită a lui Al. Andriţoiu şi a poeziei de la vremea respectivă, poetului fiindu-i remarcată originaliatea (poet de originalitate frapantă). În lucrarea Scriitori români de azi, IV, Eugen Simion identifică anumite influenţe lirice, evidenţiind două filiaţii: una ardelenească (prin Beniuc), alta mai îndepărtată, parnasiană şi simbolistă (de la Macedonski la Radu Stanca). În versurile din primele volume până la File de cronică” din 1962, E. Simion apreciază că ascendenţa ardelenească este evidentă, menţionând că: După 1960, Andriţoiu şi-a schimbat într-o oarecare măsură modul de a scrie (…), precum şi faptul că poetul merge, întâi, spre o lirică sentimentală şi livrescă (Constelaţia lirei, 1963), se fixează, apoi, într-o poezie neoclasică. Vol.

Poeme noi (1984), este apreciat de către E. Simion ca fiind cartea (după Constelaţia lirei) cea mai bună a lui Alexandru Andriţoiu, prin evidenţierea faptului că au fost eliminate de către autor toate versurile de circumstanţă, precum şi prin faptul că poetul îşi manifestă talentul elegiac, deschis spre clasicităţi. Dintre temele abordate în vol. Poeme noi, E. Simion insistă pe cea a iubirii şi a timpului. Întreaga creaţie a poetului se organizează sub forma unui univers liric în care regăsim şi tema istoriei, poetul declarând la adresa scriitorilor ardeleni: Noi, aredelenii, venim cu un sentiment acut al istoriei (Flacăra nr. 40/7.X.1976), iar, în legătură cu poezia patriotică, mărturisind: poezia patriotică este o speţă aidoma poeziei de dragoste, a elegiei etc. (Orizont nr. 32/09.08.1974).

Prezentă în creaţia poetului este şi tema naturii (Autumnală, La ape, Plajă etc.), predominând preocuparea de a surprinde interioarele şi peisajele, despre care criticul Alex Ştefănescu nota: Peisajul din poezia lui Alexandru Andriţoiu este integral amenajat (Istoria literaturii române contemporane). De asemenea, acesta a scris un articol despre Al. Andriţoiu, publicat în România literară din 09.07.2002, în care îl apreciază ca fiind bun cunoscător de poezie, evidenţiind prezenţa unor rime rare, menţionând: podgoria/ Horia, ascute-le/ ciutele, flancul/ Iancul, minei/ cine-i. La acestea se pot adăuga şi alte versuri în care sunt incluse nume proprii pentru care poetul găseşte interesante şi originale rime: sigilii/ Sicilii, cer/ Voltaire, efluvii/ Vezuvii, inimii/ Rimini etc.

Prezentarea unui poet se poate realiza cel mai bine prin opera acestuia. Astfel, tema iubirii este prezentă în toată creaţia poetului, iubirea fiind surprinsă pe diferite tonalităţi, de la euforia îndrăgostitului: Numai de focul soarelui şi-al lunii/ iluminat, te-am oglindit în toate,/ pe cerul inimii şi al furtunii/ şi-n apa de izvoare inelate. (Cumpeni), până la amintirea clipelor de iubire, care aduc nostalgie şi percepţia acută a trecerii timpului: Atâţia ani trecură, de-au învelit în fum, Iubita mea născută din spuma mării, cum/ suava zeitate, să întâlnească cerul, –/corabiami cu vâsle s-a rătăcit pe drum (Alba). Tema iubirii este susţinută, în unele poeme, de motivul cuplului de îndrăgostiţi: Durerea mea din tine şi plânsul tău din mine/ ne-au contopit cum zidul cu iedera. Deacum/ trăim fără hotar prin gemene destine/ căci nu pot fi hotare-ntre flacără şi fum.(Îngemănarea).

Timpul este pus adesea în relaţie cu propria condiţie a eului poetic, evidenţiindu-se recunoştinţa manifestată pentru ceea ce timpul i-a dăruit acestuia, tocmai prin trecerea sa: Îţi mulţumesc că mi-ai lăsat esenţe/ cu mari despărţituri, vorace timp! (Rarişti). O altă valenţă a timpului este manifestată prin elemente ce alternează între amintire: corsarii amintirii iarăşi vin/ să îmi cotrobăiască prin arhive (Insomnia) şi uitare: poet vasal la anii suzerani/ încât uitarea şi-a cerut dobânda (Insomnia). De asemenea, se remarcă, în unele versuri, şi nevoia eului liric de a primi alinare pentru toată neliniştea acumulată pe parcursul trecerii anilor: Ani duşi: corăbii albe de vikingi/ alunecând spre nori cu gheaţa-n chingi/ pe mările brumoase şi saline. –/ De unde, cine cum şi când s-aline/ neliniştile ce i-au bântuit? (Elegie prelungă).

Tema condiţiei poetului este prezentă în mai multe poeme, unul dintre acestea fiind intitulat foarte sugestiv, Arta poetică: Cea mai frumoasă lună e în lac,/ cel mai frumos luceafăr e pe mare,/ şi cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci-n amintiri şi în uitare./ Cea mai frumoasă lună e în lac. În încercarea de a-şi descoperi sensul existenţei de creator, se remarcă, în alte poezii, nevoia recuperării anilor de putere creatoare, care aveau certitudini: Rătăcitor prin codrii de confuzii,/ am scris cu teamă fiece cuvânt./ Unde mi-s anii purii, cerţii, cruzii/ în cari ştiam ce vreau şi cine sunt? (Teamă). În unele poeme, eul liric îşi conştientizează efemeritatea, manifestându-şi dorinţa de a înţelege ce-i veşnicia: Aprinde-mi un chibrit să văd mai bine/ ce-i veşnicia! Soarele-l aprinde/ să văd vremelnicia scrisă-n mine/ şi tot ceea ce-n necuprins, cuprinde (Sonet).

Andriţoiu a fost apreciat de către poetul Adrian Păunescu, în articolul din Contemporanul nr. 21 din 22.05.1987, în care îl consideră un poet interesant şi proaspăt, un artizan al cuvântului, acesta apreciind poezia Vioara din Cremona, numind-o geniala sa poezie, o capodoperă contemporană, o poezieemblemă a condiţiei artistului: Dar gloria nu şi-a oprit-o lui,/ nici nu şi-a scris în lemn stelarul nume,/ ci a lăsat vioara fiecărui/ va dobândi, cântând din ea, renume.//, Modest, el s-a retras necunoscut,/dând altora putinţa nemuririi. În interviul acordat lui George Arion şi publicat în Flacăra nr. 40 din 07.X.1976, poetul preciza: Poezia mea este o poezie de echilibru clasic, neoclasic şi numai aparent calmă, precizând spre final: Dar să nu ne facem o imagine paradisiacă asupra condiţiei scriitorului. Poetul s-a bucurat de prietenia unor nume ilustre ale literaturii române, T. Arghezi, N. Labiş etc.

Pe Arghezi l-a numit (cu amiciţie, dar şi cu modestie) prietenul meu (păstrând proporţiile)”, într-un interviu publicat de către Titus Crişciu în vol. Naşterea zilei de azi, 1983. Pe Labiş l-a apreciat atât pentru prietenie, cât şi pentru suflul nou pe care l-a adus în poezie, dorind chiar să scrie o carte despre acesta, după cum mărturisea în Orizont, nr. 32 din 08.09.1974: Vreau să scriu o carte despre Labiş, Omul şi poetul… El a creat o stare de poezie care ne-a folosit tuturor, un climat nou, proaspăt şi îndrăzneţ. În acest sens îi rămânem toţi îndatoraţi. În general, poetul s-a simţit legat cel mai mult de poeţii din generaţia sa, în acelaşi timp crezând într-o bună convieţuire a tuturor poeţilor din toate generaţiile (Orizont nr. 32/08.09.1974).

Ca specii literare, poetul cultivă: sonetul, romanţa, balada, elegia etc. Opera lui Al. Andriţoiu cuprinde şi însemnări de călătorii prin ţară – Curcubeu peste Carpaţi – 1987, despre care autorul preciza: Această carte de inimă şi amintire se vrea o călătorie prin cei treizeci şi şase de ani de gazetărie, cartea evidenţiind şi legătura puternică a autorului cu locurile natale (Există melancolia amintirilor care ne întorc paşii, fie şi numai în imaginaţie, pe uliţele ori străzile unde copilăriei şi tinereţii noastre i-au crescut aripi de zbor.), o carte de călătorii în afara ţării: Prin ţara dimineţilor liniştite – 1989, cărţi de poezii pentru copii – Două flori, două surori – 1988.

A scris şi scenarii pentru câteva filme (singur sau în colaborare): Şah la rege, Cine va deschide uşa? (în revista Cinema nr. 1/01.01.1967 a apărut un articol despre acest film, Al. Andriţoiu precizând că locul scenaristului este pe platoul de filmare, subliniind importanţa participării active a scenaristului la realizarea unui film), Elixirul tinereţii. Aprecieri la adresa lui Al. Andriţoiu au formulat şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga, G. Călinescu, C-tin Ciopraga, Ov. S. Crohmălniceanu, D. Micu, Al. Philippide, Al. Cistelecan, Al. Piru etc.

Din anul 2000, biblioteca din Vaşcău poartă numele lui Alexandru Andriţoiu. Personalitatea lui Alexandru Andriţoiu, prin tot ce am prezentat mai sus, se dovedeşte a fi una complexă, cu preocupări literare constante şi variate, autorul mărturisind în poezia Carte poştală: Dăruit cu dărnicie/ tutrora sunt,/ nu-mi păstrez din poezie/ nici măcar un rând. Noi, cititorii de astăzi şi de peste ani ai poetului, către care s-a îndreptat darul spiritual al acestui creator, îl descoperim şi îl vom redescoperi cu o permanentă curiozitate şi cu multă încântare.

Prof. Monica Gherghel Răduț