George T. Niculescu-Varone, un folclorist și istoric uitat

Dintre oamenii de cultură români, enciclopediști, cercetători ai creației populare a românilor, G. T. Niculescu-Varone ocupă un loc special, prin cercetările de folclor, prin bibliografiile în domeniul monografiilor satelor, orașelor și mănăstirilor din România, prin contribuția la cunoașterea și punerea în valoare a costumului popular românesc și promovarea la nivel european a acestor valori. Este autorul cu o contribuție documentară extraordinară prin cărțile publicate în domeniu, actuale și astăzi cu toate că sunt puțin cunoscute și puse în valore.

Erou al celor trei lumi, de dinainte de Primul Război Mondial, al perioadei interbelice dar și al realismului socialist, George T. Niculescu Varone s-a născut la București la 15 decembrie 1884. A murit în 1984, după un secol de viață, perioadă în care a cunoscut societatea românească de la sfârșit de secol XIX și de la început de secol XX, din perioada interbelică, după realizarea României mari dar și după al Doilea Război Mondial, când cultura și civilizația românească intră sub influența regimului totalitar din România, de sorginte sovietică. Date bibliografice sunt prezentate în Dicționarul folcloriștilor români de I. Datcu, menționate și de alți cercetători printre care și dr. Nicola Dunăre în Analele Banatului și nu numai. Pentru obiectivitate prezentăm o succintă referire la studii și experiențe de viață, o bibliografie selectivă și conceptele despre cultura populară a românilor.

Perioada de sfârșit de secol XIX este elev la liceele Matei Basarab și Enăchiță Văcărăscu. Urmează cursurile Universității din București, specializarea Litere, absolvent din 1908, apoi doctoratul în domeniu. În timpul Răzoiului Balcanic, în 1913, după trecerea Dunării a Armatei Române pe la Calafat a stat în Bulgaria în lunile iulie și august 1913, ocazie de a compara îmbrăcămintea țăranilor bulgari cu portul popular românesc, din Muntenia. În satele prin care a trecut până la Plevna ”sătenii bulgari au ițari și cioareci iar femeile purtau catrințe, una în față și alta în spate, cu dungi verticale sau orizontale”. Niculescu Varone concluzionează: „popoarele care se învecinează cu noi au împrumutat multe elemente etnografice din frumusețea portului popular românesc, iar nu noi de la ei”.

Perioada de început de secol XX se remarcă printr-o publicistică interesantă pe care o prezentăm mai jos: Cartea inimei. Scrisori către femei. Bucureşti, 1916; De închiriat o cameră mobilată; Nuvele, schiţe şi însemnări despre artă, Bucureşti, 1914; Elogiul Frumuseţei, Bucureşti, 1915; Existenţa, munca, plictiseala şi minciuna. Câteva reflexii, Bucureşti, 1915; În preajma artei, Bucureşti; Note despre artă, 1916; Printre străini, Bucureşti; Singur. Schiţe şi impresii, Bucureşti, 1915. În 1917 publică Spovedania unui singuratic, Bucureşti (Imprimeriile Independenţa). Pe copertă şi cuprinsul: “Spovedania unui singuratic. Taina scrisului. Despre critică şi critici. Un alter ego.

Farmecul scrisorilor. Despre Patrie. Printre nebuni. Gânduri despre viaţa solitară. Scrisori de la o necunoscută”. În 1914 traduce din Guy de Maupassant, Strigăt de alarmă. Între 1927-1928, în perioada de vară se află în Franța unde audiază la College de France cursuri de romanistică, istoria artei şi folclor. Această experiență pariziană îi dă prilejul să publice broșura Paris (văzut sub aspectul intelectual și artistic) cu 25 ilustrațiuni în text, ediţia a doua, Bucuresti, 1928 cu 32 pag. Nu insistăm asupra publicisticii autorului după Primul Război Mondial. Colaborează la Izvoraşul, Informaţia Harghitei, Universul. Dintre lucrările cu impact național și european amintim: Costumele naționale din România întregită, vol. I, București, 1937; Costumele naționale din România întregită, vol. II, București, 1940; Monografiile oraşelor, comunelor şi mănăstirilor din România întregită (Bibliografie) 1855- 1938, București, 1939.

Referitor la concepția sa despre literatura populară publicăm cu ghilimelele de rigoare ce scria Niculescu Varone în cartea Rolul cultural si educativ al literaturii noastre populare— Sinteză —Tipografia „Graiul Românesc”, Bucureşti Strada N. Racotă No. 3-a (Parcul Delavrancea), 1941 „După îndelungate şi minuțioase cercetări, ce le-am făcut în biblioteca Academiei Române, constatând că nimeni până acum nu a arătat, în întregime şi metodic, rolul cultural şi educativ al literaturii noastre populare, m’am hotărît să public aceste scurte reflexii personale, ce pot servi ca îndrumări în chestiunea de față. În puținele pagini ce urmează (din cauza scumpirii mereu crescânde a hârtiei şi tiparului, dela o zi la alta), prezint, în mod sumar, considerațiuni generale făcute asupra acestei interesante probleme culturale, care este şi va fi totdeauna de actualitate.

Cunoaşterea bogatei literaturi populare are o puternică și binefăcătoare înrâurire în educația națională a tineretului român, fiindcă din ea se desprind cele mai frumoase, convingătoare și eterne invățăminte de iubire, adevăr, cinste, abnegaţie şi înalt patriotism, ce ne înnobilează sufletul şi ele trebue să ne călăuzească totdeauna în afirmarea existenței noastre ca stat şi națiune. Numim creațiuni literare populare toate manifestările spirituale ale lumii dela sate și cari sunt exprimate în versuri și proză. (pp. 6-7) Această literatură, ce constitue o avuție nepieritoare pentru că ne luminează mintea cu idei morale, este opera anonimă a poporului și ea se împarte în orală și scrisă. Cea orală este mai principală, fiindcă ea se transmite dela om la om, dela o generaţie la cea următoare și dela un ţinut la altul și apoi se modifică și se complectează până ce-și capătă forma estetică definitivă.

Cea scrisă este opera cărturarilor. Ei au fixat în scris motive, care circulă, uneori cu adăugiri din imaginația lor. În literatura populară intră cele mai interesante tradiții, legende și aspecte sociale ale neamului nostru, ce ne-au fost transmise dela străbuni printr’un frumos, bogat și variat grai băștinaș. Cea mai prețioasă și cea mai mare parte din acest material folcloric, cules din mediul rural originar, este înfăţișat în poezia populară, care regenerează și pune în evidenţă geniul creator naţional.

Literatura populară orală cuprinde folclorul român versificat, adică poezia lirică (doina, colindele, cântecele de stea, bocetele, zise și „jelanii în ghiersuri“, cântecele de lume, strigăturile ce le spun flăcăii noștri la joc), poezia epică (baladele, ce sunt numite la țară cântece bătrânești, legendele, plugușorul și, în genere urăturile), poezia dramatică (oraţiile de nuntă, iertăciunea, cântecul miresii și apoi vicleimul ce face parte din drama religioasă), poezia didactică (anecdotele, ghicitorile etc.) și proza poetică (basmele, cari sunt epopei în proză, create și ele de imaginația poporului, mai ales de bătrâni, în serile lungi de iarnă, la gura sobei, când săteanul simte plăcerea și nevoia unei activități spirituale.

Atunci intervine fantezia combinatoare și darul naraţiunii). Admirabila melodie tânguioasă a doinei, ce redă felurite stări sufleteşti de iubire, tristeţe, bucurie și dor, influenţează în bine şi pe animalele, ce sunt tovarășe de muncă ale ţăranului, cu cari el se ajută spre a-şi valorifica scumpul său ogor: Boii mei, când aud doina,/ ară țarina şi moina/ Boii mei, când le doinesc,/ ară de se prăpădesc”. Folclorul a fost iubirea cea dintâi a eruditului Niculescu Varone, activitatea ca bibliotecar la Institutul Geologic din București permițându-i cercetarea folclorului românesc. Lucrările de referință în domeniul folclorului le menționăm în cele ce urmează: Jocuri româneşti necunoscute.

Bucureşti, 1930 (Lucrare premiată de Academia Română cu „Premiul Năsturel“. Sedința generală solemnă de Vineri 29 Mai 1931); Alte jocuri româneşti necunoscute, Bucuresti, 1931 I broșură cu 95 pag.; Dicţionarul jocurilor româneşti. Coreografie populară Bucuresti, 1931; Folclor român coreografic. Bucuresti, 1932; În Scheii Braşovului, Bucuresti, 1932. Cunoscător al limbii franceze, în 1914 face traducerea din Maupassant, în 1933 publică în franceză Le folklore roumain versifie şi în 1936 Les danses populaires roumaines. Aceste lucrări sunt menționate în „Mercure de France”, nr.942/1937, p. 614 de marele folclorist şi etnograf francez Arnold Van Gennep. Cărțile acestui savant francez au fost publicate și în limba română: Riturile de trecere (Iasi, 1996); Formarea legendelor (Iasi, 1997), Totemismul (Iasi, 2000). Încheiem acest articol cu alte lucrări de referință ale lui George T. Niculescu – Varone: Costumele naţionale din România întregită: Vol. 1 – 1937, vol II – 1940, Cei mai de seamă folcloriști români, București, 1940.

Acest articol se referă numai la o parte din activitatea eruditului George T. Niculescu – Varone. Concepția sa despre artă, societate, rolul femeii în istorie și spațiul cultural românesc sunt reflexii prezentate în cărțile menționate în articolul nostru. Acestea sunt interesante nu numai prin sintezele realizate, prin informațiile menționate, prin caracterul științific dar îndeosebi prin mesajele transmise cititorului, tineretului, valabile și astăzi.

Prof. univ.dr. Ștefan Păun