Academia Română continuă acțiunea de implicare în proiecte naționale și internaționale cât și în sesiuni omagiale, de cunoaștere a realizărilor unor mari personalități, ale membrilor săi sau activități de promovare și susținere a tinerilor. O sumară imagine și implicare a Academiei Române în „Proiecte și colaborări academice” în viața, cultura și știința țării nu face decât să confirme rolul ei de for al culturii și cercetării în România. Dar ea nu este singură în acest demers, proces. În cele mai numeroase cazuri sunt prezente instituții cu care coloaborează, sunt prezenți elevi, studenți, profesori și persoane interesate de subiectele în discuție.
Pe de o parte conferințele susținute certifică valoarea și rolul jucat de membrii academicieni în cercetarea, inovarea, dezvoltarea țării, promovarea culturii și a valorilor românești și peste hotare. Identificăm astfel pe site-ul Academiei, (https://acad. ro/evenimente/), referințe și descrieri la astfel de evenimente la care participarea este liberă atât în Aula cât și online. Putem astfel enumera printre cele mai recente: Sesiunea omagială „Acad. Ioan Anton, 100 de ani de la naștere“ din 18 iulie 2024, Conferința „Grigore Antipa – fondatorul unor institute de cercetări științifice și al dioramelor din muzeul care îi poartă numele“ din 27 iunie 2024. Omagierea personalității academicianului Ioan Anton, care a fost președinte și vicepreședinte al Academiei Române, rector al Institutului Politehnic din Timișoara, profesor, având contribuții fundamentale la dezvoltarea unor domenii din mecanica fluidelor şi a mașinilor hidraulice cu mari realizări la nivel național.
Despre „Grigore Antipa” toată lumea cunoaște activitatea sa ca biolog, zoolog şi ecolog, cercetător cu renume internațional. Academicianul Grigore Antipa a fost un activ militant pentru protecția naturii în România şi în Europa, el rămânând unul dintre creatorii muzeologiei moderne. Deasemenea, „Conferințele Dalles” au avut în program comunicări deosebite, teme diferite, dintre care aminim pe sărite: „Minți posibile, promisiuni și limite ale inteligenței artificiale“, acad. Mircea Dumitru, „Biblioteca Academiei Române ‒ tezaur cultural și științific“ susținută de profesor-director- membru de onoare Nicolae Noica, „Urmuz — inimitabilul înainte-mergător“ susținută de academicianul Gheorghe Păun. Evenimentele viitoare au în program printre altele „Ziua limbii române” pe 30 august 2024, aniversarea a „75 de ani de la înființarea Institutului de matematică Simion Stoilow” pe 27 septembrie 2024 sau Simpozionul „Iuliu Barasch“ pe 1 noiembrie 2024.
Implicarea Academiei Române în demersurile societății este activă, profundă, pe tematicile de mare interes pentru națiune. Astfel exemplificăm cu temele privind „Punct de vedere al Academiei Române privind valorificarea resurselor minerale ale României” din 11 aprilie 2024 dar și atitudini publice în apărarea cercetării academice românești, punct de vedere al Academiei Române, sau cum este percepută importanța cercetării științifice pentru dezvoltarea economică și socială și cum răspunde acestor deziderate? Pe subiectul „cercetare” Academia Română, este situată pe primul loc la nivel național în clasamentul internațional al instituțiilor de cercetare SCImago în care sunt reținute 46 unități din România..
Poate este bine de menționat că performanța este dublată și de prezența în acest clasament a cinci institute de cercetare ale Academiei Române și important de amintit acestea începând cu: Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“, Iași: locul 15, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, București, Institutul de Matematică „Simion Stoilow“, București, Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“, București, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“, București. Rezultatele evaluării institutelor și centrelor Academiei Române s-au desfășurat și sunt publicate conform Regulamentului pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor și centrelor de cercetare din cadrul Academiei Române (https://acad.ro/institutia/documente.html).
Sunt prezentate în evaluare toate institutele secțiilor de specialitate. Între 29 iulie – 2 august 2024 s-a desfășurat „Școala de vară pentru bursierii Academiei Române – ediția a III-a”, ocazie cu care au participat 12 elevi studioși și cu venituri reduse care au câștigat burse de merit din partea Academiei.
Redăm din programul pregătit de Academia Română pentru cele cinci zile ale taberei, unul deosebit de bogat și dens ce cuprinde: „întâlniri cu membri ai Academiei Române, excursii tematice în cadrul cărora elevii bursieri vor vizita o serie de obiective istorice și culturale din Țara Hațegului, precum: Complexul de la Sarmizegetusa Regia și Complexul Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor din Hunedoara, Centrul de Știință și Artă din Hațeg, Biserica din Densuș, Mănăstirea Prislop, Rezervația de zimbri, Muzeul Aurului de la Brad, Ansamblul monumental de la Țebea, Observatorul Astronomic Berthelot al Academiei Române”.
Selecția realizată în urma analizei a 109 dosare depuse în primăvara anului 2024, face parte dintr-un program amplu, inițiat în anul 2019 și intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii“. Programul urmărește susținerea și promovarea tinerelor talente din școli și universități și este organizat pe mai multe direcții de acțiune. Principala țintă este acordarea de burse elevilor din medii defavorizate, ce au rezultate școlare performante și organizarea unor școli de vară pentru olimpici cu acordarea de premii speciale. Impactul deosebit în formarea tinerilor, cunoașterea unor realizări academice și orientarea lor viitoare în școală și viață, joacă un rol deosebit pentru participanți și organizatori.
Conferințele unor personalități române din străinătate, interviuri acordate și publicate pe siteul internet al Academiei Române, lansările de carte, numeroasele articole cu caracter de cunoaștere istorică ale academicianului Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei, conferințele specializate ale institutelor de cercetare, întregesc prezența instituției în societate, implicarea ei în viața publică, aduc un aport bogat la cercetarea și cunoașterea națională.(www.acad.ro).
Prezența în proiectele internaționale și parteneriatele cu alte academii, inclusiv și puternic cu cea din Republica Moldova, prin activitatea comisiilor de specialitate, a fundațiilor ce patronează Patrimoniul, Spitalul Elias, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Fundația Culturală „Ioan I. Dalles“, Fundația Europeană „Nicolae Titulescu“, bibliotecile Filialelor Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și București, Revista Academica, toate completează activitatea Academiei Române în societatea românescă. Cunoașterea detaliată și accesul liber la aceste valori rămân și în sarcina noastră.
Viorel Gaftea
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro