STRESUL – Doar o provocare a lumii moderne?

STRESUL – Doar o provocare a lumii moderne?

Stresul, care pare a fi o maladie a societăţii moderne, are vechi rădăcini în istoria mai apropiată sau mai îndepărtată a societăţii umane. Întrun anume sens, mergând strict pe formula abstractă a acestui termen, toate societăţile, de la cea primitivă până în prezent, au fost clădite întrun anume sens pe stres. Procurarea hranei, nenumăratele războaie, diriguirea treburilor socio-politice ori economice, implică factorul de stres.
Stresul, în sens medical, poate fi interpretat ca un termen general pentru orice factor de mediu (traumatism, frig, căldură etc) capabil să provoace la om şi la animale o reacţie a organismului, felurite dezechilibre considerate ca nefireşti, generând perturbări ale funcţiilor neuropsihice considerate unanim normale.
Stresul este asociat, cel mai adesea, zonelor medicale, dar acesta, ca noţiune practică, are şi alte valenţe, precum stres la o agresiune, stres de zbor ori de conducere a oricărui vehicul, chiar stres în dragoste etc. Stres, sau mai degrabă stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care orice individ îl realizează în urma agresiunilor mediului constând din: încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare sau, într-o altă exprimare, ca un ansamblu de reacţii ale organismului uman faţă de acţiunea externă a unor agenţi cauzali – fizici, chimici, biologici ori politici, care determină modificări morfo-funcţionale.
Din studiile clinice rezultă că stresul poate avea trei etape: faza de contraşoc, cea de rezistenţă (de revenire) şi cea de epuizare (specifică bătrâneţii). Stresul psihic înglobează totalitatea conflictelor personale sau sociale ale unui individ care nu şi-a găsit soluţia de supravieţuire, fie pe moment ori pe parcurs. Cercetătorul Mihai Golu detaliază pe felurite paliere agenţii afectofeni, evidenţiind că stresul psihic are un dublu caracter – primar şi secundar. Situaţiile generatoare de stres psihic surprind: circumstanţe în care un individ nu este pregătit pentru a le face faţă, angajarea lui într-o acţiune ori eveniment exagerate, incertitudini, modul subiectiv de a percepe realităţile, solicitare/suprasolicitare, situaţii conflictuale, criza de timp, izolarea, apariţia unor obstacole care i se par insurmontabile, ş. a.
În anul 1937 Hans Selye a conceput primul model teoretic al stresului şi l-a denumit „sindrom de adaptare”. Stresul este parte integrantă a vieţii noastre cotidiene plină de provocări şi frustrări. Pentru că mulţi nu-i recunosc acţiunea nefastă asupra fiinţei umane – cercetătorii moderni l-au supranumit „boala oarbă a secolului”. Selye a demonstrat că stresul înseamnă în egală măsură stimulare şi adaptare, dar şi uzură nervoasă şi dezadaptare. Pentru o cât mai bună înţelegere a fenomenului „stres” – cercetătorul introduce în anul 1983 termenii de enstres şi distres. Enstres reprezintă reacţia de adaptare a organismului în urma unor stimulări adecvate, în timp ce Distresul este reacţia de dezadaptare a organismului ca urmare a unor stări de tensiune şi solicitare prelungite. Plecând de la aceste afirmaţii putem observa că stresul joacă un dublu rol în viaţa fiinţei umane – fiind după caz când „factor de succes adaptativ”, când „factor nociv”.

În acest sens putem defini stresul ca fiind incapacitatea individului de a răspunde în mod adecvat unor schimbări/solicitări survenite în mediul intern sau extern. Astfel, în organism au loc schimbări fiziologice importante ce nu pot fi gestionate de către sistemul nervos central (SNC). Aşa se explică reacţiile de tip neurovegetativ ale organismului uman care pot somatiza în timp prin apariţia unor boli somatice sau chiar psihice. Printre manifestările cele mai frecvente întâlnite amintim: anorexie, insomnie, dureri de cap, oboseală prelungită, tulburări cardiovasculare, imunitate scăzută, dureri osteo-articulare, dermatite, diabet etc. Toate aceste manifestări maladive provocate de „stres” îi determină pe Harold Wolff şi colaboratorii săi să introducă noţiunea în câmpul ştiinţelor, respectiv medicina, psihologia, neurologia şi alte ştiinţe conexe. Deopotrivă (în egală măsură) Selye, cât şi Wolff – evidenţiază faptul că stimulări ca de exemplu emoţii şi trăiri negative, evenimente nedorite ce au loc în viaţa personală sau socială pot produce modificări cu un rezultat nedorit, ajungându-se uneori la dezvoltarea unor patologii grave. Astfel că Organizaţia Mondială a Sănătăţii incriminează „stresul” ca producând cam 50% din totalul cazurilor de mortalitate la nivel global.
Stresul este o stare în egală măsură psihică şi fiziologică determinată de stimuli negativi nedoriţi ce acţionează asupra organismului ca o frână producând stări de rău, anxietate, disconfort. Aceste stări apar de obicei în contextul comunicării şi depind în mare măsură de factorii şi caracteristicile personalităţii umane. Viaţa a demonstrat că anumite persoane se pot adapta mai uşor decât altele la solicitările survenite pe parcursul vieţii. Cercetările efectuate de-a lungul timpului au pus în evidenţă o serie de factori de stres care pot provoca disfuncţii şi chiar boli:
a) Procesul de modernizare şi transformare rapidă şi continuă a vieţii duc la decompensări psihice – procesul de „tranziţie” prelungită are un efect negativ şi este un motiv de stres pentru multe persoane ce nu pot ţine ritmul cu aceste schimbări;
b) Migraţia – încă din cele mai vechi timpuri omul a fost tentat să-şi schimbe habitatul conform proverbului „schimbi locul, schimbi norocul”. Mutarea de la sat la oraş sau chiar invers poate determina un stres profund indivizilor care se văd nevoiţi să se confrunte cu noile condiţii de mediu;
c) Modificări de ordin social – mobilitatea socială pe orizontală, dar în special pe verticală obligă persoanele la schimbări majore – punându-i uneori în situaţii neprevăzute şi pe care acum trebuie să şi le asume. Iată un nou factor de stres la care mulţi indivizi nu pot face faţă;
d) Ocupaţii cu risc profesional – reprezintă o altă sursă de stres ce poate avea efecte nocive asupra stării de sănătate a indivizilor. În anumite profesii „decizia de moment” asumată de o persoană se face cu un consum maxim de energie nervoasă. Acest lucru generează de multe ori probleme de sănătate;
e) Recesiunea economică – în ultima perioadă omenirea se confruntă cu serioase probleme economice şi financiare.

Veniturile din ce în ce mai mici, pierderea locuinţei şi mai ales şomajul al cărui procent a crescut simţitor, mai ales în rândul tinerilor, reprezintă factori de stres importanţi ce au un puternic impact emoţional (psiho afectiv) asupra întregii personalităţi a indivizilor. Acest lucru determină de multe ori un stres prelungit care negestionat cu pricepere de către specialişti îmbracă forme foarte grave, ajungându-se până la suicid.
Stresul ca formă de manifestare nu ne omoară, ci modul în care noi reacţionăm la el. De aceea acest flagel al lumii moderne nu trebuie ignorat, ci persoanele care se simt vulnerabile trebuie să se adreseze cadrelor specializate (psihologi) pentru a putea trece cu mai multă uşurinţă şi fără riscuri prea mari peste aceste probleme.
Trăim permanent în stres, conştienţa noastră ca specie superioară (Ecce homo) trebuie să domine această maladie ancestrală, omul să devină liber măcar de angoasele prezentului. Doar în acest fel îşi poate construi reperele viitorului.