ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / Asociația ProCultArt

Asociația ProCultArt

Preocupare permanentă pentru promovarea muzicii interbelice

Înființată în 2020 ca organizație neguvernamentală, nonprofit și cu profund caracter cultural, Asociația ProCultArt își propune să pună în valoare tradițiile românești și patrimoniul inestimabil reprezentat de muzica interbelică de toate genurile. Inițiatorii și liderii acestei asociații sunt: actrița și interpreta de muzică interbelică Miruna Ionescu, care, din 2015 s-a dedicat proiectelor culturale în domeniu, violonistul virtuoz Valentin Albeșteanu (fiul renumitului lăutar Ion Albeșteanu), și nu în ultimul rând reputata jurnalistă Oana Georgescu scriitoare, secretar literar al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, specialist în PR și comunicare.

Scopul declarat al asociației este sprijinirea, susținerea, și promovarea de proiecte culturale, artistice, educaționale și sociale de interes general, în special în domeniul culturii muzicale interbelice, prin revitalizarea și valorificarea creațiilor intelectuale de mare calitate, intrate în ultimul timp într-un ușor con de umbră.

Misiunea asumată a Asociației ProCultArt este de a da valoare trecutului muzical interbelic (românesc, în principal) prin punerea în lumina cuvenită a patrimoniului spiritual reprezentat de muzica anilor 1920- 1945 în cadrul unor proiecte și evenimente culturale (spectacole, concerte, expoziții, colocvii etc.) de înaltă ținută științifică, morală și intelectuală. Deviza organizației este, conform site-ului oficial al acesteia: aducerea oamenilor împreună prin intermediul artei și culturii prin care putem vedea fața frumoasă a lumii lăsându-ne purtați pe vremurile la care visăm.

Obiectivele Asociației ProCultArt decurg din scopul înființării, menirea asumată și preocupările sale, care vizează dezvoltarea, susținerea, promovarea tradițiilor și culturii naționale în țară și în străinătate; organizarea de spectacole, concerte, festivaluri, concursuri, stagii de pregătire și alte manifestări culturale, artistice, educaționale; conservarea și protejarea patrimoniului cultural- național, istoric, muzical, artistic, spiritual; sprijinirea eforturilor de construire, amenajare, modernizare, dotare a unor edificii și așezăminte care desfășoară activități culturale, artistice, educaționale; recuperarea muzicii interbelice de toate genurile și redarea ei publicului larg.

Principalele proiecte ale Asociației sunt:

1. Retromusic (Biblioteca digitală a muzicii interbelice) Este o platformă gratuită pentru publicul larg, de tip bibliotecă digitală, care conține creațiile muzicale ale compozitorilor români din perioada interbelică, realizată prin digitalizarea colecțiilor de patrimoniu originale sub forma unui catalog on-line. Partiturile sunt expuse pe secțiuni destinate fiecărui compozitor, textier, interpret și sunt însoțite de scurte biografii ale acestora.

2. Kirculescu 120 Proiectul omagiază pe marele compozitor Nicolae Kirculescu de la a cărui naștere (la data de 28 decembrie 1903) s-au împlinit 120 de ani. Momentul a fost marcat de un eveniment cultural de anvergură desfășurat la Sala Mare ARCUB (Hanul Gabroveni din centrul istoric) în ziua de 26 februarie 2023, cu participarea unor personalități culturale care au evocat personalitatea marelui muzician. Evenimentul, care a prilejuit și lansarea dublu CD-ului cu muzica maestrului, a fost ilustrat muzical de artista Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, care, au interpretat cu măiestrie melodii interbelice, inclusiv din creația compozitorului elogiat.

3. Povești din Bucureștiul de odinioară Seria de concerte cu titlul anunțat, constituie o evocare a muzicii interbelice și a creațiilor artistice ale renumiților muzicieni ai epocii într-un concept original care îmbină armonios genurile și tipurile muzicale care asigurau cortina sonoră a Micului Paris: tango, vals, foxtrot, swing, charleston, jazz, caffe-concert etc. Melodiile sunt interpretate cu sensibilitate și talent de aceiași Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu și invitații speciali. Premiera a avut loc în 2017, iar spectacolul continuă, putând fi vizionat și în prezent la Teatrul de Revistă Constantin Tănase sub titlul A fost odată în București.

4. Festivalul Internațional al Muzicii Interbelice Este dedicat gloriei muzicii anilor 1920-1945, o muzică a nostalgiilor și amintirilor care reînvie parfumul acelei epoci, o incursiune în vremuri peste ale căror cântece se așterne treptat negura timpului. În perioada 5-7 iulie 2024 municipiul București a fost capitala muzici interbelice.

Asociația ProCultArt în parteneriat cu instituții prestigioase din România a organizat prima ediție a Festivalului Internațional al Muzicii Interbelice, eveniment unic în lume, la care au participat personalități marcante din țară și din străinătate (Franța, Germania, Anglia etc).

În cele trei zile de festival, au avut loc două colocvii științifice la sala ARCUB, o expoziție de fotografii, afișe și aparate de epocă și trei concerte excepționale la Sala Radio, ultimul, din seara de gală, intitulat Poveste din Bucureștiul de odinioară susținut de Miruna Ionescu, Valentin Albeșteanu, Alin Stoica ș.a., acompaniați de Taraful de București (Valentin Cucu, Nicolae Petrea, Daniel Mustățea) și Orchestra simfonică Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea.

Evenimentul s-a bucurat de un succes remarcabil în rândul specialiștilor și publicului, care a făcut neîncăpătoare Sala Radio și foaierul acesteia. Asociația ProCultArt are și alte proiecte și planuri îndrăznețe de promovare și susținere a culturii române și îndeosebi a muzicii vechi de mare valoare în beneficiul general al societății și în special a iubitorilor de muzică interbelică.

Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere „Alexandru Ioan Cuza” – Filiala județeană Giurgiu „Mircea cel Bătrân”

S-a scris și se va mai scrie despre organizațiile n o n g u v …

Asociația “AGATA“ – o punte de legătură între tineri și seniori

Asociația “AGATA” se constituie potrivit Ordonanței Guvernului nr.26/2000 modificată și completată cf. Legii nr.246/18.07.2005 și …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: