Trupele de Geniu

Dacă ar fi să se facă inventarul invențiilor umane folosite pentru apărare sau pentru distrugere pe timpul războaielor purtate de-a lungul istoriei vom putea constata că acestea sunt mai multe și mai ingenioase decât cele folosite în viața de zi cu zi. Aceasta pentru că războiul a fost prezent pretutindeni încă din cele mai vechi timpuri și a izbucnit din cele mai simple motive. Așadar, apărarea orașelor se făcea din spatele zidurilor groase ale cetăților înconjurate de șanțuri de apă greu de trecut și de alte fortificații înaintate.

În cazul unei campanii de invadare a teritoriilor unui stat rival armatele trebuiau să treacă peste cursuri de apă pe poduri vremelnice îndeajuns de rezistente, trebuiau să poată ataca zidurile înalte ale cetăților cu turnuri de asediu din lemn și să construiască tabere temporare și drumuri. Toate aceste construcții ingenioase erau lucrări inginerești specializate făcute de luptători la începuturi și apoi de trupe special destinate care acumulau experiențele campaniilor anterioare, găsind soluții din cele mai neobișnuite pentru a realiza surprinderea adversarului și câștigarea războiului. Primele armate care au destinat trupe pentru aceste lucrări au fost cele romane și cele chineze care au construit mașini uriașe de asediu (catapulte, berbeci și turnuri de lemn).

Romanii au fost renumiți pentru construirea taberelor fortificate din lemn și drumurilor pavate pentru legiunile lor dintre care multe sunt încă folosite și astăzi. După apariția prafului de pușcă în secolul al XIV-lea și a primelor forme de explozibili aceste trupe au preluat în sarcina lor și această descoperire năpraznică. Astfel, după o evoluție de mii de ani, unitățile militare specializate în efectuarea unor lucrări de inginerie, fie în scopuri ofensive, fie defensive sunt trupele de geniu.

În prezent, unele dintre cele mai importante atribuții specifice trupelor de geniu sunt realizarea de lucrări de apărare, cum ar fi tranșee, forturi sau adăposturi, deschiderea de căi de comunicații prin construirea și întreținerea drumurilor, podurilor, inclusiv a căilor ferate, esențiale pentru mobilitatea militară și a altor infrastructuri necesare transportului de trupe, cercetarea câmpurilor minate și identificarea și neutralizarea dispozitivelor explozive și a altor capcane improvizate, distrugerea munițiilor neexplodate, asigurarea facilităților necesare operațiunilor militare, precum și asistență în operațiuni de salvare prin intervenția în situații de urgență, cum ar fi dezastre naturale sau accidente, pentru a oferi sprijin în salvarea victimelor.

Trupele de geniu din Armata României au evoluat în pas cu necesitățile războaielor la care România a participat, iar momentul înființării lor a fost declanșat de necesităţile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale. De la înfiinţarea lor, trupele de geniu, în paralel cu desfăşurarea pregătirii militare, au participat în proporţii mereu crescânde la construirea unor mari obiective militare și economico-sociale, precum și la pregătirea teritorială pentru nevoile de apărare. Astfel, geniştii au participat efectiv la executarea unor lucrări de utilitate publică şi a unor obiective economice, activitate care s-a împletit armonios cu activitatea de instrucţie și de pregătire militară a efectivelor.

Momentul creării armatei române moderne de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a impus ca noul stat major al armatei să pună bazele unor specialități noi, cum a fost și arma geniu, prin crearea în Moldova a primei subunităţi române Batalionul 1 Geniu, în urma aprobării dată la 31 mai 1859 de domnitor pe Raportul Consiliului de Miniştri nr. 1902.

Un an mai târziu, s-a înfiinţat un al doilea batalion în Ţara Românească. Aceste batalioane de geniu ale oştirii române aveau fiecare un efectiv de 1000 de militari, organizat în patru companii. În anul 1868, cele două batalioane de geniu existente erau formate din câte un pluton independent şi patru companii de săpători. Dificultăţile financiare au impus însă în 1871 contopirea acestor trupe într-un singur batalion, având după 1873 o companie de ,,minari“ cu o secţie de topografie şi 3 companii de săpători.

În organica armatei române exista de asemenea, o companie de pontonieri şi o companie aerostaţii. În ajunul războiului de independenţă, organizarea batalionului de geniu a devenit mult mai complexă, cuprinzând un stat major, un pluton independent, o şcoală de pregătire a trupei geniului și cinci companii (patru de săpători minari şi una de pontonieri). Fiecare companie de săpători minari cuprindea o secţie de telegrafie şi trei secţii de săpători minari şi lucrători de căi ferate.

Pe lângă instrucţie, trupele de geniu au participat la executarea de lucrări la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor precum şi la ridicarea unor obiective ale economiei naţionale. În timpul războiului de independenţă din 1877-1878, printre misiunile importante pe care le-au îndeplinit au fost lucrările de fortificaţii executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia și Izlaz, întinderea podului de vase peste Dunăre la Siliştioara-Măgura între 14-31 august 1877, organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţii din zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor româneşti şi ruseşti din zonă.

Prin crearea primul regiment de geniu în 8 aprilie 1882, în urma contopirii celor două batalioane independente existente s-au creat premisele organizatorice ale dezvoltării în viitor a armei geniu, armă cu pronunţat caracter tehnic, care-şi dovedise pe deplin utilitatea pe câmpurile de luptă pentru cucerirea independenţei. În baza decretului nr. 1070 din 27 martie 1884, Regimentul 1 Geniu a trecut la o nouă organizare, având în compunerea sa patru batalioane a câte patru companii şi o companie aerostaţii.

În anul 1887 arma geniului a suferit o modificare substanţială, influenţând pozitiv atât activitatea celorlalte arme, cât şi a comandamentelor de corp de armată şi divizii. Decretul nr. 15 din 8 ianuarie 1887 preciza: „Companiile Regimentului 1 de Geniu se împart pe ziua de 1 februarie 1887 în două regimente de geniu. Întâiul regiment va fi cu reşedinţa la Bucureşti şi al doilea regiment cu reşedinţa la Focşani”. Batalioanele acestor regimente au fost repartizate corpurilor de armată, ceea ce rezolva câteva din problemele principale ale pregătirii de luptă, printre care: specializarea în cadrul armei, pregătirea din punct de vedere genistic a trupelor din celelalte arme, asigurarea unei conduceri corespunzătoare a companiilor de geniu.

Tot în această perioadă, din necesitatea de a rezolva operativ problemele de specialitate pe linie de armă a luat fiinţă Inspectoratul geniului având ca atribuţii inspectarea unităților de geniu, a serviciilor de geniu şi a tuturor construcţiilor militare şi lucrărilor de fortificaţii. Necesităţile de cadre erau asigurate de cele două şcoli militare de specialitate, „Şcoala specială de artilerie şi geniu” şi „Şcoala specială de aplicaţii de artilerie şi geniu”, înfiinţată în anul 1881.

Temeinica pregătire de specialitate a ofiţerilor genişti români a fost probată de executarea unor lucrări de fortificaţii de mare amploare, între care: fortificarea cetăţii Bucureşti (1882-1899) și regiunea întărită FocşaniNămoloasa-Galaţi (1888-1893). Între 1908-1913 au fost luate măsuri pentru perfecţionarea organizatorică a armei geniului, care cuprindea serviciul de geniu şi trupele de comunicaţii în cadrul cărora se găsea o mare varietate de subunităţi de specialitate: săpători minari, construcții de poduri, pontonieri, căi ferate, telegrafie, aerostaţii, automobile, secţii de porumbei.

Înzestrarea armatei cu mijloace radio, motociclete, automobile şi proiectoare a dus la constituirea, în anul 1908 a unei subunităţi specializate denumită „Compania de specialişti” care a fost transformată în anul 1913 în „Batalionul de specialişti”, care îngloba tot ce era nou în tehnica militară de geniu de la acel moment. La începutul primului război mondial, trupele de geniu erau formate dintr-un regiment de pontonieri, un regiment de căi ferate, cinci batalioane de pionieri și un batalion de specialităţi cu o companie aerostaţii.

Pe baza învăţămintelor reieşite din primul război mondial, ţinând seama şi de realizările tehnicii militare pe plan european, de consecinţele acestora, au fost luate o serie de măsuri vizând înzestrarea trupelor de geniu cu tehnică nouă și dezvoltarea armei în general. Dintre lucrările genistice executate de trupele de geniu în perioada interbelică cel mai important este sistemul de fortificaţii de la graniţa de vest a ţării, acţiune demarată în anul 1936. După al doilea război mondial trupele de geniu au cunoscut diferite modificări și au îndeplinit numeroase misiuni de deminare și distrugere a munițiilor neexplodate.

După anii ’50, în urma dotării unităților de geniu cu tehnică nouă, cea mai mare parte de proveniență sovietică, geniștii militari au fost angrenați în proiecte de mare anvergură de construcţii: platforme industriale, modernizări portuare, irigaţii, Transfăgărăşanul şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul bucureştean și dezvoltarea sau întreţinerea reţelei de drumuri şi căi ferate din toată ţara. După 1989 tradiţiile armei geniu ca armă politehnică au fost reluate și s-au creat condiţiile pentru modernizarea dotării cu tehnică militară şi creşterea aportului lor la întărirea capacităţii de apărare a ţării.

În procesul de reorganizare şi restructurare a Armatei României început pentru integrarea în structurile europene şi euro-atlanice s-au identificat noi cerinţe interne şi internaţionale şi s-au regândit structurile armei răspunzându-se acestor cerinţe. Din necesitatea de a răspunde implicării active şi sub aspect militar s-a înfiinţat Batalionul 96 Geniu „Joseph Kruzel” cu scopul de a participa la misiunea IFOR în Bosnia-Herţegovina. Misiunile executate au vizat asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele multinaţionale şi populaţia civilă, acordarea sprijinului genistic general comandamentelor şi contingentelor multinaţionale, cât şi executarea de lucrări în sprijinul comunităţilor locale din Federaţia Croato-Musulmană și Republica Srpska.

Odată cu intrarea României în NATO participarea geniştilor români în teatrele de operaţii a devenit o constantă. Din august 2003 şi până în 2007, un detaşament de geniu a fost dislocat în teatrul de operaţii din Irak, iar un număr semnificativ de ofiţeri şi subofiţeri de geniu au îndeplinit funcţii în diferite comandamente NATO permanente sau dislocate temporar în teatrele de operaţii din Afganistan. Experienţa activităţilor în medii de operare internaţionale a geniştilor români s-a îmbogăţit şi ca urmare a participării la exerciţiile desfăşurate anual în comun cu militarii unor ţări partenere în cadrul unor iniţiative regionale. În urma înmulțirii alarmante a ameninţărilor specifice din teatrele de operaţii, în special cu dispozitive explozive improvizate, a apărut o nouă specialitate a armei geniu: EOD (Explosive Ordonance Disposal).

Specialitatea EOD din Armata României a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare impresionantă ca urmare a creşterii ameninţărilor specifice din teatrele de operaţii cărora specialiştii în controlul mecanismelor explozive trebuiau să le facă faţă. Astfel, în prezent structurile de geniu române sunt alcătuite dintr-o mare unitate Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, o instituţie de învăţământ şi instrucţie a armei, Centrul de Instruire pentru Geniu şi EOD ,,Panait Donici”, precum şi subunităţi de geniu aflate în organica altor mari unităţi şi unităţi operaţionale. În afara acestora, Regimentul 70 Geniu din cadrul Forțelor Aeriene este o unitate de geniu care are ca principale misiuni construirea, repararea, amenajarea aerodromurilor, hangarelor, punctelor de conducere a zborurilor, depozitelor de aviaţie, drumurilor şi podurilor. Structurile de geniu joacă un rol important în îndeplinirea funcţiilor de sprijin repartizate Ministerului Apărării Naţionale.

Folosirea judicioasă a capabilităţilor de geniu în acţiunile de prevenire, limitare şi înlăturare a efectelor dezastrelor este de cele mai multe ori determinantă pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti sau pagubelor materiale. În acelaşi timp, pentru forţele de geniu ale Armatei României, intervenţia în astfel de situaţii constituie o tradiţie care, pe de o parte, a generat mare aşteptări la nivelul conştiinţei comune a populaţiei, iar pe de altă parte, a întărit percepţia utilităţii sau chiar a indispensabilităţii armatei pentru societate, inclusiv pe timp de pace.

Structurile de geniu au continuat să participe la managementul unor situaţii de urgenţe civile ori de câte ori a fost nevoie, în special la inundaţii, deszăpeziri şi alunecări de teren, executând lucrări de amenajare a terenului sau puncte de trecere temporare pe poduri construite din pontoane sau pe poduri executate din completul „podului jos metalic pe suporţi ficşi”. În perspectivă, structurile de geniu vor fi în continuare modernizate, înzestrate cu tehnică şi materiale, astfel încât să fie în măsură să asigure interoperabilitatea cu forţele din structurile NATO şi sprijinul genistic pentru acţiunile desfăşurate de unitățile române, avându-se în vedere sincronizarea concepţiei de implementare a cerinţelor cu procesul de adoptare a conceptelor de transformare a Armatei României.

Col. (r) Antonio Marinescu