ACASĂ / ARTICOLE / LANSARE CARTE / Lansare de carte la Biblioteca Naţională a României

Lansare de carte la Biblioteca Naţională a României

În ziua de joi, 21 noiembrie 2024, la Biblioteca Naţională a României, s-a desfăşurat un eveniment cultural deosebit, şi anume: Lansarea cărţii domnului Florian Laurenţiu STOICA (STOIKA), intitulată LUMINI ABISALE, publicată de Editura DAVIDART, din Bucureşti. La prezidiul evenimentului au luat loc, pe lângă domnul Florian Laurenţiu Stoica, autorul cărţii, şi următorii oameni de cultură: Geo Călugăru, Florentin Popescu şi Florentin Streche, precum şi doamna Doina Bârcă, secretar literar şi organizator de evenimente la Fundaţia literar-istorică Stoika.

Primul care a luat cuvântul a fost domnul Geo Călugăru, senior editor la revista Independenţa Română- Independenţa prin Cultură. Referindu-se la carte, dânsul spune că aceasta conţine 27 eseuri şi 18 editoriale publicate în revistă şi abordează în linii mari definiţia eseului. Eseul, spune dânsul, este un studiu cu un punct de vedere personal pe o temă dată, unde se regăseşte o interferenţă a filosofului cu literatura şi că provine din limba franceză de la verbul a încerca. Domnul Stoica îl practică bine şi cu talent literar.

Evenimentul editorial de azi este unul deosebit. Următorul vorbitor a fost domnul Florentin Popesu, care, în Prefaţa cărţii, scrie că: după felul în care şi-a denumit cărţile de proză de până acum, din titlurile cărora nu lipseşte cuvântul Lumina, domnul Stoica pare a fi, structural vorbind, un optimist, (…) care nu şi-a pierdut speranţa în viitor. Iar mai departe că: eseurile (…) mai probează (…) informaţia istorică şi mitologică la care autorul face trimitere, spre a pune în lumină unele similitudini cu actualitatea. Iar că: inovaţia adusă de analist, anume aceea de a-şi încheia unele texte cu versuri proprii, îşi are şi ea, fireşte, un rost.

Referitor la eseu, domnul Florentin Popescu spune că eseul nu trebuie să se depărteze de realitate. Exemplu ar fi Pseudokinegheticos, al lui Alexandru Odobescu. Că eseul trebuie solid argumentat! Apoi, spune că a citit cartea cu interes, să vadă în ce direcţie merge autorul. Face remarca despre revista Independenţa Română-Independenţa prin Cultură, că aceasta este cea mai elegantă revistă din ţară, cu ţinută occidentală şi că aceasta are o mare accesibilitate şi audienţă la public.

Revista este un model, având în ea multe domenii de interes pentru publicul cititor. Despre carte, dânsul spune că acesta se leagă ca un tot cu ce are România aflată în derivă. Autorul are curajul să ia taurul de coarne şi să spună ce vrea din punctul de vedere personal. Greutatea cărţii este dată de contribuţiile sale. Domnului Stoica nu-i scapă nimic.

Cartea are un rotund al ei şi are idei multe. Astfel, cartea este valoroasă, informativă şi formativă! Originalitatea constă în faptul că, la finele eseurilor, inserează şi versuri/poezii care, unde sunt plasate, fac bine. Cartea ar trebui studiată şi în școli. Mai departe spune că a citit cartea cu creionul în mână. Cartea trebuie neapărat citită, pentru că este un univers de gândire!

Domnul Stoica preia cuvântul şi îi mulţumeşte domnului Florentin Popescu pentru cele spuse, inclusiv pentru faptul că, în prefaţă, dânsul a observat că poeziile inserate de autor în eseuri, nu se ridică la nivelul volumelor de poezii publicate. A urmat apoi un moment muzical susţinut de tinerii violonişti Tudor Voicu şi Darius Diaconu.

În cuvântul său, doamna Doina Bârcă spune, despre domnul Stoica, că este un om special, dedicat în tot ce face, fie că este literatură, pictură sau sculptură, dar în special când este vorba despre revista Independenţa Română-Independenţa prin Cultură!

Domnul Stoica reflectează pe diverse subiecte şi se exprimă literar. Are o combinaţie de teme diverse, iar ironia folosită este ca o stare de protest. Domnul Nicu Doftoreanu spune că a venit cu mare drag la acestă lansare de carte, deoarece observă că, odată cu trecerea anilor, domnul Stoica creşte necontenit!

Cartea pune în valoare ochiul ziaristului care vede tot şi scrie despre tot ce vede. Dacă parcurgi titlurile de eseuri şi titlurile de editoriale, deja te încarci cu dorinţa de a o citi, te încarci cu dorinţă de viaţă. Este o carte reuşită şi o recomandă cititorilor, pentru că ea înglobează o muncă de sisif. Felicitări, domnule Stoica! În intervenţia sa, domnul Stoica remarcă faptul că domnul Doftoreanu a citit foarte atent cartea şi a pătruns în adânc, în subtilităţile cărţii.

Apoi îl prezintă pe domnul Florentin Streche ca pe un foarte atent cititor, un veritabil vânător de virgule în manuscris! În cuvântul său, domnul Florentin Streche, după ce mulţumeşte pentru invitaţie, remarcă faptul că ne aflăm în Biblioteca Naţională, şi nu este întâmplător, pentru că asistăm la lansarea unei cărţi a unui întelectual în plină ardere; avem, deci, o veritabilă personalitate!

Domnul Stoica este incisiv, face adevărate disecţii asupra evenimentelor; nu este numai un eseist… La domnul Stoica, prezenţa Luminii este o constantă! Avem titluri ca: Lumini sub umbre, Bucle de Lumină, Lumini pestriţe, Lumini în ultraviolet, iar acum Lumini abisale! Un veritabil scriitor al Luminii…

Aşa cum spunea Aristotel: Terţius datum! Adică a treia posibilitate între fals şi adevăr! Volumul trebuie citit cu mare atenţie. Eu l-am văzut ca pe un tablou. Luminile care ies de sub magmă sunt luminile abisale! Cartea este un strigăt, dar un strigăt de speranţă! Este o mare bucurie să particip la şedinţele redacţiei revistei; parcă am fi în Poiana lui ..Stoica! A urmat la cuvânt domnul Nicolae Vasile care, deşi nu a citit cartea încă, vorbitorii anteriori i-au sugerat câteva elemente de discutat. Astfel, interpretează Lumina ca fiind Educaţie. Educaţia fiind o problemă grea în lumea de azi. Inclusiv în SUA, unde se pune problema desfiinţării ministerului.

La Mihai Eminescu, în observaţiile la Legea Instrucţiunii Publice din vremea aceea, problema se pune la fel. În încheiere, urează domnului Stoica să continue în aceeaşi manieră.

A urmat un al doilea moment muzical susţinut de solista Mariana Birică, prezentată de doamna Doina Bârcă, care, printre altele, deţine o colecţie de 500 de costume populare! Doamna Mariana Birică a interpretat trei cântece, din care am reţinut: Vântul bate, apa trece, pietrele rămân,/ E şi grea, e şi frumoasă viaţa de român./…/ Noi murim spre a ne naşte,/ Ca Iisus în zi de Paşte! Iar din al doile cântec: Viaţa mi-a dat de cap,/ Mustăcioara de bărbat! Apoi a interpretat cunoscutul cântec teleormănean, intitulat: Constantine, Constantine… Aplauzele au fost multe şi continue.

Domnul Stoica preia moderarea şi, spunând că suntem stoici, să trecem deci de la fapte, la vorbe (parafrazarea unui politician actual), dă cuvântul domnului prof. univ. Dr. Ştefan Păun, care se declară încântat că participă la o asemenea activitate culturală deosebită. Spune că domnul Stoica este o personalitate complexă. Este ziarist, scriitor, poet, pictor şi sculptor.

Temele abordate în carte sunt de o deosebită importanţă pentru o societate europeană. Este de invidiat pentru ce face domnul Soica pentru Cultura Română. Îl felicităm şi vom rămâne alături de dânsul! Domnul Vergil Cojocaru-COVER afirmă că în redacţia revistei: suntem un stup literar care fabricăm miere culturală pentru ţară! Domnul Stoica este un om de înaltă omenie.

Este o fereastră deschisă către cultură. Lumini abisale înseamnă literatură şi viaţă! Iar expoziţia doamnei Laura Ivanov este o expoziţie inspirată, cu sentimente redate cromatic. Sunt fericit, spune dânsul, că sunt contemporan cu asemenea personalităţi!

A vorbit apoi doamna Maria Petrescu, membră în Fundaţia Stoica, care spune că a învăţat mult de la domnul Stoica, dar că această carte este o lectură grea pentru dânsa, că nu este un bun analist, dar această carte o incită, totuşi, la lectură. Domnul Stoica este un model pentru dânsa şi că se simte onorată să facă parte din această echipă.

A urmat un al treilea moment muzical, de data aceasta cu domnul Nicolae Maxim, care a cântat cu flautul său fermecat câteva cântece româneşti şi a recitat patru strofe din cartea domnului Stoica.

Doamna Laura Ivanov, art-director în redacţia revistei, a mulţumit pentru şansa de a realiza această expoziţie de pictură, care reprezintă căutările sale în zona mitului. La rândul său, domnul Stoica, de data aceasta în calitate de pictor, apreciază calitatea acestor tablouri, spunând că picturile au tuşe puternice, clare, că avem în faţă o pictoriţă talentată.

A urmat domnul dr. Corneliu Zeană care a recitat o epigramă, urmat de actriţa Doina Ghiţescu, care a recitat un fragment din Meditaţia furnicii, inclusă în eseul Parabola furnicii, din care am reţinut: Eu oare ce rău am făcut?/ Că m-am născut atât de mică/ Am produs atât cât am putut/ Nimeni nu are ce să zică.// Eu ca furnică ştiu ca să adun/ De peste tot orice îmi pică/ Nu ca voi să dau un tun/ De algoritm îmi este frică… Apoi, doamna actriţă recită şi un fragment din eseul Satul românesc, poezia La colhoz. În final, mai recită poezia Şpaga, neamule!, inclusă în eseul Pecetea spăgii, din care am reţinut: Şpaga este sufletul meu/ Fără ea, viaţa n-are sens/ Urăsc să mai fiu plebeu/ De sărăcie, vreau să fiu desprins.// Da, am ajuns pe o cracă/ În care pot tânji la bunăstare/ Şpaga acumulată mă ridică/ Mă menţine într-o înaltă stare.

Domnul prof. univ. Dr. Gheorghe Ţiclete, senior editor la rubrica de ştiinţe a revistei, afirmă că este bucuros şi onorat să face parte din echipa redacţională, că tot ce scrie domnul Stoica în carte este din viaţă. Cartea este o sinteză a vremurilor noastre, iar domnul Stoica este exemplu pentru noi toți. În intervenţia sa, doamna avocat Tatiana Rădulescu, de asemenea, senior editor în redacţia revistei, aprecia că acestă carte este alături de celelalte Lumini, o lumină pentru suflet.

Este suficient să citeşti cuprinsul, ca să înţelegi valoarea volumului. Domnul Ioan Ganea-Christu, preşedintele Clubului Cincinat Pavelescu al Epigramiştilor din Bucureşti, care după ce menţionează că nu a citit cartea, recită, desigur, o epigramă: Sigur nu am citi cartea,/ Nu ştiu care este treaba,/ Voi vedea ce ea conţine,/ Sigur, nu a fost degeaba! O altă epigramă, adecvată momentului, citită de doamna Ioana Stuparu, suna cam aşa: Ne dăruieşte iar Lumina/ Din sufletul domniei sale,/ De unde vine rădăcina/ La Luminile abisale!

O ultimă intervenţie a fost a domnului Viorel Gaftea, membru în echipa redacţională a revistei, care spune că a citit volumul Amurgul viselor, care poate se continuă cu volumul Lumini abisale.

În încheierea acestei frumoase manifestări culturale, domnul Florian Laurenţiu Stoica, autorul cărţii, mulţumeşte pentru participare celor prezenţi şi invită participanţii la un program de socializare. A consemnat Corneliu Cristescu, FOTO: Ioan Ganea Christu, Cercul Scriitorilor Ingineri din AGIR.

Corneliu Cristescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Între Tangouri cu Ecouri în timp real și Ecouri pentru … mai Târziu

Cu adresare directă, cum îl cunoaștem, poetul Nicu Doftoreanu, consacrat ca „ tangourilor și-a lansat, …

Lansare carte. Antonio Marinescu

Eveniment cultural – artistic organizat la redacția revistei „ – Independența Prin Cultură apărută sub …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: