SACUL CU GLUME

Într-o dimineață, Ion își găsește
cocoșul omorât în curte de un
vultur. Supărat nevoie mare că nu
mai are cocoș să-i calce găinile
și că acestea nu vor mai oua, Ion
se duce la târg, ca să cumpere
altul. Ajuns acolo, după îndelungi
căutări, găsește un animal
frumos, arătos, musculos, ca din
poveste!… Ion întreabă:
– Cocoșul ăsta e sănătos?
Proprietarul îi răspunde:
– Este.
– Face mofturi la mâncare?
– Niciodată!
– Și cât costă?
– Cam cât face, 500 de lei!
– Vai de mine! Dar ce face de banii
ăștia?
– Păi, ce face orice cocoș. Cucurigu
dimineața, bate cocoșii vecinilor,
mănâncă răsadurile, strică
florile…
– Dar de călcat găinile, le calcă?
– Calcă tot ce prinde: găini, rațe,
gâște, curci, căței, purcei și ce mai
ai matale prin curte pe acolo.
– Hmmm,… și le calcă bine?
– Ca la carte!
Îl cumpără. A doua zi, iese Ion
în curte dis-de-dimineață… toate
animalele mergeau mai crăcănate:
găini, rațe, gâște, curci, căței,
purcei, oi, vaci, până si calul
zâmbea mai larg. Călcase cocoșul
tot ce prinsese. Cât despre cocoș,
acesta zăcea lat, în mijlocul curții,
cu picioarele in sus. Părea mort.
Un vultur îi dădea târcoale în
aer. Supărat că o să rămână fără
minunăție de cocoș, Ion dă fuga
în casă, pune mâna pe arma de
vânătoare, iese repede afară și
ochește vulturul. Cocoșul, de jos,
îi zice cu un glas scăzut, fără să se
miște:
– Ușurel, nu-l speria, lasă-l să se
așeze…

◆
Doi olteni pleacă într-o excursie
în Franța, dar ei nu stiu o boabă
franceză.
După o perioadă de timp, li s-a
făcut foame. Marin îi spune lui
Ion:
– Hai bă, să intrăm într-un
restaurant să mâncăm ceva.
– Ești nebun! Cum crezi tu c-o să
cerem noi de mâncare?
– Lasă, bă, că stiu eu ceva
franceză, ce crezi e mare diferență
între olteneasca noastră și
franceză?
Se așază oltenii noștri la masă,
vine chelnerul și începe Marin:
– Două ciorbeloa de pestoa și două
falcea de purcea și mai dă-ne și-o
vinea.
Chelnerul, ascultător, pleacă și
îi servește ca la carte cu tot ce a cerut Marin.
La plată, Marin, mândru’ îi spune
lui Ion:
– Vezi mă că, de nu eram eu
deștept, rămâneam nemâncați.
Dar dinspre chelner vine un
răspuns politicos:
– De nu eram eu din Calafat,
rămâneați flămânzi !!
◆
Doi maramureșeni călătoreau cu
trenul. Vine conductorul.
– Biletele la control, vă rog!
– Mă, Gheorghe, noi avem belet?
– No.
– N-avem belet, domn controlor.
– Bani de amendă aveți?
– Mă, Gheorghe, bani de amendă
avem?
– No.
– N-avem bani, domn controlor.
– Vă bateți joc de mine? Bilet nu
aveți, bani nu aveți. Atunci, ce
dracu’ aveți?
– Ce-avem, mă, Gheorghe?
– Avem abonament.

◆
După ce intră trenul într-un
tunel se aude un pupat prelung
și zgomotos urmat de un lipăit
zdravăn de palmă.
Ce gândeau fiecare:
– Rusoaica, stergându-se pe buze:
care o fi nesimțitul care m-a
sărutat??
– Englezul: ce penibil! profiți
de o doamnă la adăpostul
întunericului…!
– Francezul, frecându-și obrazul:
cine dracu` m-o fi pocnit??
– Românul, prefăcându-se că
doarme: la următorul tunel o pup
iar și îl pocnesc pe englez!!
◆
Un tip rămâne în pană pe o șosea
pustie…
Cât vezi cu ochii, doar câmp și un
cal alb care paște…
Ridică, într-o doară capota, că nu
se pricepe deloc la mecanică, și se
uită precum curca-n lemne, până
aude:
– Suflă-n jiglere! Se uită-n jur,
nimeni! Doar calul care păștea…
Bagă din nou capul sub capotă și
iar aude:
– Suflă-n jiglere!Făcu câțiva pași,
se uită atent, nimeni!A treia oară
se trezi cu calul lângă el:
–Suflă, nene, în jiglere, că-s
înfundate! Uite, ălea sunt!
Îngrozit, rezolvă problema și
demară scârțâind din pneuri.
Un kilometru mai încolo, dădu de
un cioban…
Opri și-i spuse agitat:
– Bade, acolo e un cal care
vorbește! Mi-a zis ce să fac că se
oprise motorul…
– Ce cal? întreabă molcom
ciobanul.
– Cum ce cal? Un cal! Unul alb!
– Ai avut noroc! Ăla negru nu se
pricepe deloc, dar se bagă în toate
și te mai și ține de vorbă…