TRATATUL DE LA BLAJ – TRANSILVANIA INTRĂ SUB STĂPÂNIREA HABSBURGILOR

TRATATUL DE LA BLAJ
TRANSILVANIA INTRĂ
SUB STĂPÂNIREA HABSBURGILOR

La 29 August 1526 armata ungară este înfrântă catastrofal de turci la Mohacs. Regele Ludovic II Jagiello moare în mlaştinile pârâului Csele. Doi pretendenţi vor disputa tronul Ungariei. Voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, se încoronează în noiembrie la Székesfehervár (Alba Regală), iar Ferdinand I de Habsburg se încoronează la Poszony (Bratislava, Pressburg). În decembrie se deschide un lung conflict între cei doi regi ai Ungariei. În 1529, după ocuparea orasului Buda de otomani, Ioan Zápolya este confirmat de aceştia ca rege.
După moartea regelui, în 1640, Ungaria centrală este transformată în paşalâc cu centrul la Buda. Dieta de la Debrecen, în octombrie 1541, recunoaşte suzeranitatea otomană asupra Transilvaniei, care devine principat autonom vasal Imperiului Otoman şi din 1543 plăteşte tribut anual Porţii. Dieta de la Cluj legiferează dreptul acordat de sultan de a alege voievodul (din 1576 principele) Habsburgii nu renunţă. Isabella, văduva lui Zápolya, îi restituie lui Ferdinand coroana regală şi cedează câteva oraşe şi cetăţi din Ungaria şi Transilvania. Şi astfel Ungaria se află sub stăpânirea politică a unui condominium: otomanii şi habsburgii, iar Transilvania este vasala Porţii. Între cele două forţe începe o perioadă de confruntări pentru mărirea propriilor posesiuni în detrimentul celeilalte părţi.
În Transilvania, după domniile autoritare ale principilor Gabriel Bethlen şi a celor doi Gheorghe Rákóczi, otomanii şi-au impus fidelii începând cu Acaţiu Barcsai, continuând cu Mihail Apafi (1661-1690). Acesta, preocupat de bunăstarea sa, lasă conducerea principatului în mâinile soţiei sale, Ana Bornemisza, femeie energică, şi ale marii nobilimi.
Poarta otomană, impulsionată de ambiţioşii viziri din familia Kőprűlű, intenţionează să dea ovăz calului în pristolul de la Roma. În vara anului 1683, marele vizir Kara Mustafa începe marea campanie de cucerire a Vienei, după care ar fi urmat şi atacul asupra Romei, centrul cvilizaţiei apusene. În faţa pericolului comun, alianţa dintre Imperiul Habsburgic, Sfântul Scaun, Veneţia şi Polonia încearcă să stăvilească puhoiul otoman. Domnii români Şerban Cantacuzino, Gheorghe Duca şi Mihail Apafi sunt obligaţi să participe la război în tabăra asediatoare. Însă talentul şi vitejia ducelui Carol de Lotharingia (Lorena) şi ajutorul dat de regele Poloniei Ioan Sobieski înclină cumpăna victoriei în favoarea imperialilor şi la 12 septembrie 1683 trufaşa ordie otomană este înfrântă.
Victoria armatelor „Ligii Sfinte” a determinat partida germanofilă din Transilvania condusă de Mihail Teleki să înceapă tratativele cu împăratul Leopold I (1658-1705) încă din 1685. Diplomatul trimis de Curtea imperială din Viena, iezuitul Antide Dunod, a avut ca obiect participarea Principatului la coaliţia antiotomană, respectând autonomia Transilvaniei, libertatea celor patru religii, evitarea amestecului în treburile interne şi revenirea la vechile graniţe. Dunod avea sarcina de a încheia alianţa între Transilvania şi Ţara Românească sub protecţia împăratului şi aderarea celor două ţări la Liga Sfântă. Stările transilvane (dieta) nu au fost de acord cu prevederile tratativelor, nici când Dunod a afirmat răspicat „Vreţi, nu vreţi, Majestatea sa tot vă va ocroti (Nolens volens proteget vos Sua Majestas)”. Imperialii au recurs la presiuni militare: trupele generalului Veterani au pătruns în Maramureş şi Ţinutul Chioarului să ierneze, iar generalul Caraffa a intrat în Bihor sub pretextul eliberării Oradiei de sub turci. Dunod a cerut principelui Apafi să întrerupă legăturile cu otomanii şi polonezii şi să pregătească încartiruirea a 13.000 de oşteni în Bihor. Stările transilvane, prin acordul de la Dumbrăveni (noiembrie 1685), s-au oferit să plătească 100.000 taleri şi să furnizeze mari cantităţi de alimente. Imperialii l-au trimis pe generalul Scheffenberg, care a zdrobit la Sibiu trupele transilvane ce apărau teritoriul.
În urma presiunilor militare imperiale a fost semnat la 28 iunie 1686, la Viena, numitul acord „hallerian” (după numele diplomatului austriac care a impus termenii tratativelor). Tratatul cuprindea 21 de prevederi. Primul punct preciza că împăratul ia Transilvania sub protecţia sa, locuitorii obligându-se să lupte cu imperialii contra otomanilor. Al doilea punct prevedea că teritoriile luate de la otomani urmau să revină celor care le ocupau. Prin punctul 19 se impuneau garnizoane imperiale la Deva şi Cluj, drept garanţie pentru respectarea tratatului prin care vechile legături cu Poarta erau înlocuite cu suzeranitatea împăratului de la Viena. Aşadar, pe lângă faptul că ţara avea agentul său stabil la otomani, a fost trimis la Viena un consilier ca să anuleze prevederea ocupării Clujului şi Devei. Dieta din Alba Iulia, în octombrie 1686, a votat pentru oştire bani şi mari cantităţi de alimente. În februarie 1687, altă dietă, la Făgăraş, a votat şi tributul de 70.000 taleri pe an pentru sultan, şi aşa ţara a devenit tributară la două imperii. Otomanii sunt perseverenţi în proiectele lor de cucerire, însă insuficienta pregătire nu le oferă şanse de izbândă.
În 1685 sunt înfrânţi la Ersékujvár, permiţând imperialilor cucerirea unui vast teritoriu în Ungaria Superioară. În 1686 Buda este ocupată de habsburgi.
După marea bătălie de la Mohacs din 12 august 1687, unde marele vizir Suleiman fusese înfrânt categoric de ducele Carol şi lăsase pe câmp opt mii de morţi, două mii de prizonieri şi alte două mii înecaţi în mlaştină, au fost ocupate relativ uşor mai multe cetăţi şi fortăreţe (cu 161 de ani în urmă, un alt Suleiman, sultanul otoman supranumit Kánunî – Legiuitorul, tot într-o zi de august, în 29, obţinuse o mare victorie, iar în acele bălţi se înecase independenţa Ungariei şi îşi pierduse viaţa regele ungar).
Ducele Carol intenţionează să ocupe Transilvania. După victoria de la Mohacs, ajunge în septembrie la Seghedin, unde lasă pedestrimea, şi cu cavaleria trece Tisa, intrând în Transilvania. Apafi, pentru a cruţa ţara de ocupaţie, trimite deputaţi la Viena care se întorc cu răspunsul că dacă se va împotrivi, va fi vărsare de sânge. Atunci, principele trimite soli ducelui Carol, oferindu-i 100.000 taleri să nu intre cu armata în ţară. Ofertele sunt respinse, armata germană înaintează. La 16 octombrie ajunge la Cluj. Clujenii încearcă apărarea şi închid porţile. În urma bombardamentului de artilerie, orăşenii permit intrarea lui Carol şi a statului major. Oastea germană este repartizată prin ţară, în cetăţi şi oraşe. Delagaţii lui Apafi încearcă fără succes să iniţieze tratative cu arhiducele Carol de Lorena. Apafi fuge de la reşedinţa sa de la Ernot (Radnot, Iernut) la Sibiu. Carol înaintează cu trupele până la Blaj, iar el se opreşte în castelul Cetatea de Baltă, la trei ore distanţă.
Carol era iritat de aristocraţia transilvană, însă fiind un om superior şi-a înfrânt mânia. La 27 octombrie 1687, a fost încheiat Tratatul de la Blaj, numit şi Tratatul ducelui Carol. Acesta consfinţea, din ziua de 27 octombrie 1687, trecerea Transilvaniei în posesia Casei de Habsburg. Tratatul era redactat în limba latină şi cuprindea două capitole (părţi) şi 34 de articole (puncte). Primele şase se refereau la ţară şi obligaţiile către armata imperială, celelalte 28 la locuitori (principe, familia sa, dregători, nobili, populaţie).
În prolog se mulţumeşte lui Dumnezeu că ajutase armatele creştine confederate să obţină victorii strălucite asupra turcilor şi locuitorii au scăpat din jugul otoman. Tratatul se încheie cu scopul salutar de a elibera populaţiile creştine, între ducele Carol în numele Majestăţii Sale pe de o parte, cu principele Mihail Apafi şi sfaturile ţării pe de altă parte şi prevede prin convenţie condiţiuni din care amintesc câteva.
Cap. 1. Punct 1 – Principele ţine înăuntrul ţării la iernat o parte din armata imperială care se va încartirui în douăsprezece cetăţi şi oraşe: Sibiu, Cluj, Bistriţa, Alba Iulia, Sas-Sebeş, Orăştie (Szászváros), Oşorhei, Deva, Gherla, Şimleu (Somlyó), Monastur, Teiuş.
2 – Ţara va contribui cu alimente pentru armata imperială (grâu, făină, carne, vin, ovăz etc. etc.) şi nutreţuri (pentru vite), lemne de foc, sare, lumină etc.
3 – Se vor da în fiecare lună în cantităţile calculate de comisarul armatei.
4 – 700.000 florini renani în şapte rate între 15 noiembrie 1687-30 iunie 1688.
5 – Toate numai din Transilvania proprie, nu din comitatele anexate de la Ungaria.
6 – Condiţiile de mai sus vor obliga pe duce să respecte cele 28 condiţii specificate de ţară amănunţit, prin consilierii apafiani şi membrii dietei, care dovedesc o neîncredere şi temere bătătoare la ochi, să nu fie înşelaţi şi păcăliţi.
Urmau 28 de prevederi despre ţară.
– Principele, familia, consilierii şi deputaţii cu magnaţii (marii nobili) şi averile lor pleacă din Sibiu fără a fi opriţi sau atacaţi (Carol nu-i îngăduia în Sibiu).
– În locuinţele lor vor fi aşezaţi soldaţi.
– Libertatea celor patru religii.
– Comandanţii oastei nu se amestecă în administraţie, recunosc autoritatea principelui în toată ţara.
– Nu se confiscă averile nobililor, cereale, alte bunuri.
– Amnistie generală pentru cei ce au ridicat armele contra imperiului.
– În oraşe nu se pun garnizoane prea mari.
– În primăvara viitoare (1688) pleacă toate trupele şi urmează o nouă învoire.
– Nu va fi împiedicată convocarea dietei.
Tratatul a fost semnat de Carol şi trei delegaţi transilvani (Actum in Castrio Caesareis penes Balasfalvam [Blaj] positis die 27 Octobr. 1687).
Ca orice pe lumea aceasta, tratatul a avut şi părţile lui bune, şi cele rele.
E greu de făcut o balanţă între unele şi celelalte, mai ales că oamenii judecă prin prisma propriului interes, cu propriul microscop sau telescop.
Expresia: a fost înlocuit jugul de lemn otoman cu cel de fier austriac (german) conţine mult adevăr raţional (nu visceral).
Cronicarul maghiar Mihail Cserei cugeta: …Nimeni, niciodată, nici creştini şi nici păgâni nu au ocupat mai uşor o ţară ca atunci Transilvania, când fără o pocnitură de bici toţi şi-au plecat capul. Totuşi, unii contemporani considerau tratatul ca un bun câştig pentru Transilvania. Ţara era apărată de 27.000 de oşteni, al căror număr putea fi dublat în schimbul unor condiţii moderate.
Principele Apafi a fost rănit de ducele Carol, prin faptul că acesta l-a alungat din Sibiu. După două zile de la încheierea Tratatului, a trimis pe generalul Scheffenberg să-l determine pe principe să părăsească oraşul. Acesta nu a lăsat familia princiară nici să-şi termine prânzul şi în timp ce Apafi ieşea pe poarta Cisnădiei, mergând spre Făgăraş, trupele imperiale, în răpăit de tobe, intrau în Sibiu pe alte porţi. Transilvania a fost împărţită în districte militare de austrieci. Oraşele şi fortăreţele au fost ocupate fără rezistenţă. După ce-a văzut ţara supusă atât de uşor, Carol a plecat, lăsând la comandă doi generali renumiţi.
Câţiva ani mai târziu, la 4 decembrie 1691, a intrat în vigoare documentul numit Diploma leopoldină. Acesta stabilea normele legale ale noii guvernări a Transilvaniei pentru 150 de ani. În vederea elaborării actului, sosise la Viena, la 8 septembrie, delegaţia ardeleană condusă de Nicolae Bethlen. Tratativele dintre doi membri ai consiliului imperial şi generalul Caraffa, pe de o parte, şi delegaţia ardeleană, de cealaltă parte, au fost încheiate la 16 octombrie, prin semnarea acordului care a fost ratificat la 4 decembrie 1691. Cuprindea 18 puncte şi stabilea raporturile politice, economice şi juridice ale Transilvaniei cu Imperiul Habsburgic. Principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului şi beneficia de un statut special care confirma privilegii celor trei naţiuni politice: maghiari, saşi, secui (de Români nu se pomenea) şi drepturile celor patru religii recepte: catolică, luterană, calvină, unitariană. Transilvania era obligată să verse în tezaurul imperial 50.000 taleri în timp de pace şi 400.000 florini renani în timp de război.
A fost creată noua putere executivă în Transilvania, Guberniul, înfiinţat la 9 aprilie 1692. Reprezenta organul executant al deciziilor Curţii imperiale.
În 1694, Guvernul a înfruntat Cancelaria aulică cu membri aleşi de imperiali.
Acelaşi cronicar maghiar Mihail Cserei nota: …Acesta (comandantul trupelor imperiale din Transilvania care avea puteri discreţionare) a luat bâta din mâinile domnilor şi i-a învăţat să asculte de sunetul tobelor.
După intrarea în vigoare a Diplomei leopoldine, Curtea imperială nu mai discuta, ci dădea ordine. Jugul de fier imperial se instaurase.

VIOREL GH. SPETEANU