O după-amiază nesfârşită dintr-o eternă primăvară
(…)Universul pictural al Stelei Vesa e prin excelenţă unul feminin, infuzat de muzicalitate asemeni unui plic cu ceai ce-şi eliberează aromele odată cu aburii fierbinţi ai apei. În acest univers patronat de Muze, plin de savori, cochetării, seducţii, prezenţa masculină e restricţionată : o întâlnim doar în cupluri şi, uneori, sub o formă spectrală, de joc secund, în concertele câmpeneşti puse sub semnul lui Bachus. Dar cîmpul pictural rămîne darnic, abundă chiar, în nenumărate prezenţe neaşteptate : flori, păsări, nori, perle, umbrele, claviaturi fantaste, flauturi fermecate, pălării invoalte, bijuterii, pisici, … şi câte şi mai câte alte piese întâlnim acolo, alese din năstruşnica recuzită a seducţiei feminine.
Personajele, fie ele Muze, Iele, dame sau midinete, par a aparţine pentru totdeauna unui cerc de cretă – colorată, desigur – , un cerc desenat precis, cu acurateţe, aplomb dar şi cu delicateţe, ce le proiecteză într-un timp şi spaţiu numai al lor, asemeni umbrelor unui teatru japonez, dar umbre de curcubeu.
Căci ele au corporalitatea unor vitralii, a unor jocuri formale bidimensionale a căror spaţialitate e generată doar de suprapuneri de planuri transparente. În cele mai recente lucrări, spaţiile au devenit tot mai complexe, alveolare, proteice, tot mai aproape de imageria surrealistă sau cea chagalliană. Intreţeserea planurilor e tot mai sofisticată, luminozitatea e tot mai clară, desenul e tot mai precis, asemenea unei partituri muzicale, ductul e tot mai cursiv şi concis – şi, totuşi, se pare că nimic nu poate schimba expresia chipurilor şi graţia gesturilor « muzelor » Stelei Vesa – şi asta pentru că, printr-o alchimie proprie, ele au cristalizat în formule vizuale ce evoluează într-un spaţiu plastic numai al lor, ignorând cu desăvârşire timpul şi orice tulburare exterioară.
Aceeaşi « vârstă de aur » o au şi personajele din galeria lucrărilor de grafică. Dar acestea, prin concizia limbajului plastic, sunt aduse mai aproape de ideograme. Definite printr-un gest sigur, mai degrabă poetic decât descriptiv, imaginile grafice sunt concentrări ale basmelor sau causeriilor picturale asemeni unei scriituri accentuat personalizate.
Dar oricare ar fi genul abordat, compoziţiile sale sunt pătrunse de euritmie, de acea armonie ce transformă mersul în dans şi vorbirea în cântec.
Sub semnul acestei euritmii stau toate personajele imaginate de Stela Vesa, evoluând cu graţie în caruselul lor din Épinal. Ele pozează cu cochetărie dar ne şi cheamă să evadăm în grădina lor, cea a nevinovatelor delicii şi răsfăţuri, asemeni unor mesageri ai unui Mic Paradis de unde nu am fost (încă) alungaţi.
Prof. univ. Dr. Ramona Novicov,
Critic de artă, 2012
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro