ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / AVEM OARE PARTIDE ?

AVEM OARE PARTIDE ?

AVEM OARE PARTIDE ?

 

Dacă e să luăm în considerare accepţiunea standard că politica reprezintă ştiinţa şi arta de a guverna un stat, în chintesenţa ei, această definiţie, pe de-o parte, ar fi îndestulătoare, dar de cealaltă parte a unei minime analize, este eliptică.
Ca ştiinţă, politica are un fundal prestabilit asupra formelor de organizare şi conducere a comunităţilor umane prin care se garantează ordinea internă, stabilitatea relaţiilor pe plan extern, precum şi securitatea internă şi externă a acelui stat, în limita stabilită a graniţelor sale. În raport cu truditorii, „talpa” ţării, politica ar trebui să stabilească un acoperământ al vieţii citadine care să garanteze libera exprimare, dar mai ales o bunăstare generală, ţintă cheie a oricărei orânduiri.
Aceste idei, expuse în extenso, conţin în pântecul lor o sumedenie de paleative, dorinţe, în fine, se constituie într-un for care se vrea transformat într-un far călăuzitor, de ce nu ca şi corifei, purtători de progres ai unei eventuale stabilităţi interne ori externe, ca o boreală preaîndestulare materială şi mentală a acestui frumos şi inteligent popor român, adus acum la limita lui inferioară de supravieţuire.

roman-iliescu

În antiteză, actorii politici postdecembrişti în cvasitotalitatea lor funciară au înţeles exerciţiul democratic translat mecanic şi brutal spre arealul românesc, doar ca o sursă permanentă de îmbogăţire.
La începutul anilor ’90, ca o furie generală (cred eu regizată) faţă de partidul unic (PCR) din care mai toţi exponenţii politici s-au extras, au luat fiinţă zeci de partide, unele fără niciun rol concret, doar decorativ, ca o şmecherie la modă, că aşa se purta, era şic, de bon ton, în fine, nişte nimeni, însă mutrele lor aveau vizibilitate pe ecran, ori în spaţiul public. Cum ar fi Partidul Liber-Schimbist inspirat din piesa „O scrisoare pierdută” a lui I. L. Caragiale, având ca protagonist postdecembrist pe profesorul şi criticul Ştefan Cazimir.
Culmea, acest partiduleţ a intrat în Parlament în mai 1990.
Acei conducători care tocmai preluaseră puterea, în ditirambele lor, transmise non-stop la TV și radio, au indus iluzia, pentru atunci credibilă, că odată ce „Odiosul“ a fost eliminat, viața tuturor trăitorilor de pe pământul românesc se va schimba pentru vecie în bine.
Așa a fost votat primul conducător post-decembrist cu peste 86% și așa început totul, adică un fel de anarhie generalizată care a servit perfect pentru devalizarea acestei țări.
Acel şi acele partide postdecembriste au avut ca start o stare de spirit.

graph

În prezent, un partid se coagulează după structura unei societăţi comerciale, are nevoie de bani, de investiţii în „infrastructura” sa, iar acestea, în absenţa legii lobby-ului, reprezintă tot atâtea elemente cu rezonanţă penală. Toate acele aşa-zise partide, peste cincizeci, în acei ani ’90, au acumulat doar câteva procente, dovadă că au fost doar pasagere, ca un fel de defulare a trecutului. Au rezistat ceva timp doar cele care aveau mesaje naţionaliste, „topite” apoi spre cele puternice, ca în final să rezulte, ca adevărate forţe, doar câteva. Atunci era momentul să înceapă adevărata separare a lor, pe idei, planuri de viitor, doctrine, iar în egală măsură „alinierea” votanţilor pe problemele stringente ale naţiunii.
Acest „start” s-a pierdut pentru totdeauna deoarece a lipsit în totalitate (ca şi acum) fundalul ideologic. Cum ar fi ce ne propun „politicienii” în campaniile electorale şi ce vrea „poporul” ca mesaj pentru alegători, care, între timp, aceştia au devenit dependenţi de o găleată de plastic sau de o „tărie”. Că tinerii ori d’ăia finuţii nu se prea înghesuie la vot, aşa, ca un simandicoslâc.
S-a produs în mod evident, oricum, nu din vina alegătorilor, votanţilor, o cortină de mucava între „ştampilanţi” indiferent pe care dreptunghi al buletinului de vot îşi revarsă mărinimia şi „cârcotitori”, cei din urmă, adesea nevotanţi, dar care efuzionează postelectoral. Prin urmare, cei mulţi, pensionarii îndeosebi, ori cei căraţi cu autobuzele hotărăsc soarta noastră; aşa ne trebuie! Şi să nu mai cârcotim pe mai departe, că, fără să ne fie ruşine, avem fie un fel de lehamite, ori un fel de complicitate pe care, ulterior, o vom blama cu vehemenţă. După vot, când se constată că rezultatul e un fel de cacealma, pe fiecare, dacă o să-l întrebi, va susţine că a votat cu altcineva, nu cu cel/cei care au acum puterea şi îi dezamăgesc.
În calea trudnicei noastre culturi politice dâmboviţene se opun cu frăţească parlamentară şi îndârjire personală valuri de exponaţi ai noştri aleşi democratic, care sub nicio formă nu vor catadicsi a renunţa la faimoasa lor imunitate. Imunitatea reprezintă umbrela (nu cea atomică) alături de felurite efuzionări (miruiri în Parlament, pupat icoane în exces, îmbrăţişări frăţeşti, voturi la mai multe mâini etc) proprii castei ce se constituie o dată la patru ani şi care acţionează în mod sinergic spre propria ei bunăstare.
Oricum modelele din trecut nu-i ajută, iar cele din evantaiul politic european nu se cuplează cu interesul de moment al autohtonilor. Această atitudine vine pe fundalul european în care se produce o scindare a societăţii în privinţa valorilor tradiţionale. Ne-am putea călăuzi după modelele de politicieni din perioada antebelică?
Iuliu Maniu, care a sfârşit în închisoarea de la Sighet, a avut un parcurs politic de neimaginat pentru actuala generaţie de politicieni şi care ar putea reprezenta un model, dacă cloaca prezentă de accedenţi spre vârful puterii se va apleca asupra acestui destin, spre a desluşi o cărăruie de viitor. Acest mare maestru politician alături de Ion Mihalache au reprezentat monumente ale cinstei desăvârşite. Familia de Maniu a reprezentat o veche spiţă nobiliară începând din secolul XVII, precum şi antecesorul meu Ştefan Stoika de Alzo Venicze, înnobilat de către Rackoczy al II-lea la 1649. Tânărul Maniu a urmat studiile
la Cluj, Budapesta şi Viena, luându-şi doctoratul în drept. A fost ales, în 1906, deputat în Parlamentul de la Budapesta, ţinând primul său discurs în luna mai a aceluiaşi an. A participat activ la pregătirea unirii cu România, fiind unul dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost unul din marii politicieni români ai perioadei interbelice, punându-şi amprenta personală asupra actelor istorice cu rezonanţă internaţională din acea perioadă. Câţi din foştii, actualii ori viitorii politicieni din vremurile noastre, citindu-i biografia lui Iuliu Maniu, se vor putea apropia de nivelul acestui uriaş om? La întrebarea dacă avem partide, răspunsul ar suna cam aşa: da şi nu prea. Sunt doar voci ale şefilor care nu exprimă conduite acceptate de către toţi cei înregimentaţi. Dovadă stau marile „mişcări” acum înainte de alegeri iar cei care nu cântă în „corul” stabilit de şeful de partid sunt rapid ejectaţi.
În curând vom decide viitorul ţării pentru următorii patru ani. Privind în jurul nostru, a ţării noastre fireşte, dar scrutând şi alte orizonturi se constată că mai rapid ca oricând în istorie au loc redefiniri, repoziţionări, agregări diverse ş. a. pe care zona politică de la noi doar le contemplă iar media trage felurite semnale de alarmă, unele chiar alarmiste.
Rusia „joacă” nu la celebra ei ruletă, ci pe un aliniament mult mai larg care cuprinde Turcia, Iran, Serbia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, chiar Austria şi la pace cu Germania, şi asta deocamdată.
Aproape toţi politicienii ultimului deceniu – cel puţin – nu au gândit mai nimic pentru viitorul acestei mult frământate ţărişoare.
Viitorii politicieni ar trebui să-și pună de pe acum istorica întrebare: România oare pe unde se găseşte?

FLORIAN LAURENŢIU STOICA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Statul eșuat

Constituția noastră a fost rodată de cătr cei care s-au ezat vremeln pe scaunul puterii. …

Țepe românești

Ce ar reprezenta țeapa? Un par lung, ascuțit la un capăt, folosit în Evul Mediu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: