VACCINAREA FACE DIFERENȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

VACCINAREA FACE DIFERENȚA
DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Prin vaccinare, sistemul imun al copilului este „antrenat” sau „instruit imunologic” să producă anticorpi și „celule de apărare specifice împotriva virusurilor sau microbilor care determină boala pentru care s-a făcut vaccinarea. La o întâlnire ulterioară cu aceleași virusuri sau cu aceiași microbi, copilul ori nu se va îmbolnăvi, ori va face o formă mai ușoară de boală care, de regulă, se vindecă fără urmări. Cu alte cuvinte, copilul este „imunizat”, sau „vaccinat” pentru boala respectivă.
Imunizarea prin vaccinare este „artificială” pentru că este realizată cu preparate făcute în laborator și mai este și „activă”, pentru că „anticorpii specifici și „celulele de apărare” sunt produse de sistemul imun al copilului. Aceasta imunizare artificială activă este pe termen lung, sau, uneori, pe toată viața. La unele vaccinuri, periodic, la un interval de câțiva ani, se face o nouă administrare de vaccin, numit „rapel”, care are rolul de a amplifica nivelul de imunizare.
Există și o imunizare artificială pasivă, realizată prin administrarea de imunoglobuline (anticorpi) standard sau specifice, care protejează copilul de infecția respectivă pe un termen limitat de 1-2 luni. Imunizarea pasivă naturală este realizată de anticorpii transmiși transplacentar de la femeia gravidă la făt în ultimele 3 luni de sarcină, sau după naștere prin laptele matern, care acționează, de asemenea, pe termen limitat. Acest tip de imunitate pasivă naturală este deosebit de importantă pentru adaptarea și protecția la viața extrauterină a nou-născutului și sugarului în primele 3-4 luni sau cel mult până la circa 7 luni pentru anticorpii transmiși transplacentar, împotriva principalelor boli infecțioase la care mama, la rândul ei, a fost vaccinată sau a făcut boala respectivă.
În prezent, există peste 27 de boli care pot fi prevenite prin vaccinare. Vaccinarea este cea mai ieftină și mai eficientă intervenție medicală, fapt dovedit de istoria pandemiilor (epidemii cu extindere mare pe globul pământesc).

Prin vaccinare se obține protecția imună individuală, dar și colectivă, de grup, prin limitarea răspândirii agentului patogen, virus sau microb. Vaccinarea este una dintre cele mai de succes intervenții medicale la nivel mondial în domeniul sănătății publice. Conform statisticilor OMS, în anul 2000, vaccinarea a prevenit aproximativ 1-2 milioane de decese la copii, la nivel global, într-un singur an, iar până la finele lui 2015 această cifră s-a dublat. Se consideră că vaccinarea și antibioticele sunt mijloacele medicale cele mai importante care au contribuit la creșterea marcantă a populației pe glob după anul 1945. Nu s-au mai repetat epidemiile de gripă cu sute de mii de decese anual, zecile de milioane de decese la copii prin pojar și alte boli contagioase ale acestei vârste, prin bolile acute infecțioase diareice și respiratorii care, în cea mai mare parte, au beneficiat de prevenție prin vaccinări.
Unele boli care făceau ravagii în populația lumii prin numărul ridicat de decese provocate sunt astăzi eradicate.
Un exemplu este variola, care provoca 5 milioane de decese anual în întreaga lume. Imunizarea împotriva variolei a preocupat omenirea încă din antichitate. Din secolul III î.e.n., în India și China se practica „variolizarea”, adică insuflarea în narine a unor prafuri obținute din crustele uscate recoltate de pe pustulele bolnavilor de variolă. În 1718, Lady Mary Wortley Montague a introdus „variolizarea” în Marea Britanie. În 1796, Eduard Jenner dezvoltă și promovează vaccinarea variolei, care ulterior s-a extins în întreaga lume. În 1978, OMS a declarat eradicarea variolei după 200 de ani de vaccinare. În SUA s-a reușit eradicarea pojarului în anul 2002. Cu 12 ani în urmă, în anul 1990, SUA au avut o epidemie de pojar cu 250.000 de bolnavi, din care au murit 10.000.
Acoperirea vaccinală egală sau peste 95% din populația receptivă, nevaccinată, este necesară pentru a realiza prevenirea răspândirii bolilor pentru care există vaccin, asigurând astfel securitatea medicală a individului și a societății împotriva acestor boli transmisibile.
În Regiunea OMS Europeană, în 2013, peste un milion de copii în vârstă de la 0 la 1 an nu au primit vaccinurile programate. Programele de vaccinare introduse și dezvoltate în România s-au bazat, în primul rând, pe producția de seruri și vaccinuri a Institutului prof. dr Ion Cantacuzino și pe import, până în anul 2005-2006. După această dată, vaccinurile sunt achiziționate numai din import. Recent, conducerea actuală a Ministerului Sănătății a alocat o primă sumă de 10 milioane de euro pentru repunerea în funcțiune a acestui institut. Vaccinurile utilizate în România asigură protecția împotriva majorității bolilor transmisibile specifice copilului.
Ele sunt în permanență actualizate conform directivelor OMS și în acord cu Uniunea Europeană. Vaccinurile actuale sunt modernizate, câștigând în eficiență și scăzând cu mult intensitatea și frecvența reacțiilor adverse, atât de des invocate de cei care se opun vaccinării copiilor. În calendarul vaccinărilor sunt cuprinse vaccinurile considerate „obligatorii” și care sunt, totodată, „gratuite” pentru familia copilului, pentru că ele sunt plătite prin programul respectiv al Ministerului Sănătății. Caracterul obligatoriu al acestor vaccinuri are două aspecte. Unul se referă la tipul de vaccin necesar a fi făcut pentru a preveni bolile cele mai periculoase pentru viața și sănătatea copilului (deces sau paralizii după poliomielită, etc). În al doilea rând, caracterul obligatoriu se referă la aspectul juridic. În unele țări europene, ca de exemplu Franța, dreptul major al copilului de a fi vaccinat pentru a i se proteja viața și sănătatea are prioritate în fața drepturilor părinților de a refuza vaccinarea propriului copil. În unele țări din Europa și din lume nu sunt acceptate persoanele care nu au efectuat acest program de vaccinări. Copiii nevaccinați, în majoritatea țărilor lumii, nu sunt primiți în colectivitățile de preșcolari și scolari.
În România, o lege a vaccinării este în curs de elaborare și urmează să fie pusă în dezbatere publică. Vaccinările în țara noastră sunt realizate și se află în responsabilitatea maternităților și a medicilor de familie. Bolile pentru care se vaccinează obligatoriu copiii sunt: tuberculoza, hepatita cu virus B, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, infecția cu Hib, poliomielita, pojarul, parotidita epidemică, rubeola, gripa, infecția cu papiloma virus uman. Se mai recomandă vaccinarea pentru infecția pneumococică, meningococică și cu rotavirus. OMS recomandă şapte motive principale pentru care vaccinarile trebuie făcute:
1. Vaccinarea salvează vieţi: peste 3 milioane pe an pe plan mondial;
2. Vaccinarea este un drept de bază care este înscris şi în Constituţia României la articolul 34;
3. Epidemiile reprezintă o ameninţare serioasă: în Louisiana (SUA) s-au înregistrat 250.000 cazuri de rujeolă în anul 1990, din care 10.000 au murit.
4. Bolile infecţioase ucid. În lume mor anual 6,6 milioane copii în vârstă de 0-5 ani;
5. În SUA, rujeola a fost eradicată prin vaccinare începând din anul 2002; variola a fost eradicată în lume după 200 de ani de vaccinare; în Europa rujeola a fost redusă cu 98 % în perioada 1997-2008; rubeola a fost redusă cu 97 % ; poliomielita a ajuns la 30 de cazuri în 1991; în 2002 au fost 0 cazuri de poliomielită;
6. Vaccinarea implică costuri mici şi beneficii imense;
7. Copiii depind de sistemele de sănătate. În Europa se nasc anual 10,6 milioane de copii, din care peste 95% trebuie să fie vaccinaţi. Din păcate, circa 1 milion rămân nevaccinaţi.

PROBLEMELE MAJORE ALE CALENDARULUI NAȚIONAL DE
VACCINARE A POPULAȚIEI ÎN ROMÂNIA

1. Absența unei producții autohtone de vaccinuri care să acopere majoritatea necesarului, așa cum a fost înainte de anii 2005-2006;
2. Absența unei legislații adaptate la realitățile contemporane cu privire la realizarea Programului Național de Vaccinări în România, conform recomandărilor OMS;
3. Campania energică și susținută împotriva vaccinării copiilor, la care participă o serie de persoane fără o pregătire de specialitate în domeniu, dar și unii medici. De remarcat, contrar unor afirmații, că Biserca Ortodoxă Română, prin Serviciul Social al Patriarhiei Române, a dat un comunicat prin care susține Programul Național de Vaccinare a copiilor din România. Având în vedere că protecția sănătății copiilor din România, inclusiv prin programul de vaccinări este protejată de legile țării atât pe plan individual, cât și pe planul sănătății publice, orice campanie împotriva vaccinării copiilor poate să contravină acestor legi;
4. Acoperirea vaccinală în România se menține sub nivelul de siguranță egal sau peste 95% , recomadat de OMS, fiind de 69,6% pentru vaccinul DTP și de 70- 75% pentru alte tipuri de vaccin. Principala cauză a acestei situații în țara noastră este lipsa unei informări corecte a părinților cu privire la importanța vaccinării pentru sănătatea copiilor lor. Părinții trebuie să știe că efectele secundare, nedorite, există, dar că ele sunt cu mult mai puțin periculoase decât boala care, mult mai frecvent, poate ucide sau provoca infirmități pe viață, ca în cazul poliomielitei și a altor boli. Vaccinurile moderne actuale sunt mult mai bine tolerate decât cele din urmă cu 10-20 de ani, provocând reacții adverse cu mult mai rar și mai puțin grave.
Vaccinarea corectă și completă a copiilor poate face, la nevoie, diferența dintre viață și moarte. Acest lucru, din păcate, a fost demonstrat de actuala epidemie de rujeolă. Unul dintre cei trei copii decedaţi, în vârstă de 6 luni, nu era la vârsta vaccinării; el a fost contaminat de un copil bolnav de rujeolă care nu era vaccinat conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii şi organismelor specializate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Cine poartă răspunderea pentru aceste trei decese prin rujeolă, o boală care poate fi prevenită prin vaccinare? Părinţii, insuficient informaţi sau informaţi eronat precum şi cei care fac o propagandă susţinută împotriva vaccinării, inclusiv prin mass-media. Şi culmea, această propagandă este făcută de către persoane total neavizate, care nu au nicio legătură cu medicina, sănătatea individuală şi sănătatea publică, acestea fiind direct implicate când este vorba de vaccinări și aducând ca argument faptul că „s-au informat, că au citit despre ce înseamnă vaccinările”!
De foarte multe ori nu este suficient să citeşti despre un lucru, despre vaccinări în cazul de faţă, trebuie să şi înţelegi despre ce este vorba, ce este sănătatea individuală şi sănătatea publică. Referitor la întrebare, cine poartă răspunderea pentru decesul celor trei copii din cauza nevacinării față de rujeolă, și asta numai în ultima perioadă, fără îndoială că o răspundere cel puţin morală, dacă nu şi penală o au cei care au facut propagandă susţinută împotriva vaccinării copiilor din România conform cu Calendarul Naţional de Vaccinare elaborat de Ministerul Sănătăţii. Deopotrivă, au aceiaşi răspundere şi cei care le-au pus la dispoziţie mijloacele mass-media de a propaga în masă nevaccinarea copiiilor.
Toţi cei care au facut şi fac propagandă împotriva vaccinării pot fi răspunzători faţă de părinţii pe care i-au convins să nu-şi vaccineze copiii, şi acum aceşti copii au murit de rujeolă, boală care poate fi prevenită doar prin vaccinare.

Prof.univ. dr IOAN GHERGHINA
Medic primar pediatru