O ISTORIE A CALENDARULUI (I)

O ISTORIE A CALENDARULUI (I)

Ca urmare a neajunsurilor calendarului actual gregorian, produse de mărimea diferită a lunilor (de 28, 29, 30, 31 zile) precum și de faptul că prima zi din lună nu corespunde aceleiași zile a săptămânii ș.a., se simte nevoia unei noi reforme a calendarului (cum a mai avut loc de-a lungul vremii), așadar, se preconizează calcularea unui nou calendar.
Să încercăm să aruncăm o privire asupra istoriei calendarului din cele mai vechi timpuri, să vedem cum și când a apărut, din ce motive și care este scopul lui în prezent, care sunt avantajele și dezavantajele unui calendar care nu este în concordanță cu nevoile omului contemporan.
Denumirea de calendar vine din latinul Calendae (la romani marca prima zi a lunii). Calendarele se bazează pe succesiunea dintre zi și noapte, punctate de creșterea și descreșterea Lunii, în ritmul anotimpurilor, în cadrul mișcării Soarelui. Ziua de 24 de ore a fost și este unitatea fundamentală a timpului, comună pentru toate popoarele. Ea reprezintă perioada de rotație a Pământului în jurul axei sale (în învârtirea sa în jurul Soarelui) sau, din punctul de vedere al observatorului profan, timpul necesar Soarelui ca să răsară și să apună de unde a venit. Calendarul indică divizarea timpului arătând ordinea zilelor, săptămânilor, lunilor dintr-un an, precum și a sărbătorilor stabile și mobile.
Alternanța dintre zi și noapte, cu excepția zonelor polare, a fost fără îndoială observată de omul primitiv din cele mai vechi timpuri. Cu siguranță, din clipa în care omul primitiv s-a apucat de cultivarea cerealelor și de creșterea animalelor, a fost necesar să țină seama de ciclul anotimpurilor și a conștientizat importanța lor, așa că a marcat cumva perioadele bune de semănat și de cules sau momentul în care era necesară adăpostirea animalelor, ivindu-se noțiunea primitivă de calendar. Hesiod, în a sa carte Munci și zile, a redat, cu 700 de ani î.Hr., aceasta.

Prima formă de calendar, însă, a apărut numai după ce oamenii au învățat să numere și să socotească, și abia după apariția scrisului au început să fie menționate primele calendare. Tot observând cerul, oamenii au făcut asocierea dintre stele, planete și zei care cu timpul a dus la legătura dintre religie și astrologie. Așa se face că inițial calendarele au fost întocmite de preoți. Dar chiar înainte de inventarea scrisului, omul construise deja clădiri de piatră, pictase interiorul peșterilor, scrijelise semne pe oase (care puteau fi un răboj, dar tot atât de bine și o însemnare a ciclului Lunar, un calendar care îi putea indica unui vânător, de pildă, când trebuie să se întoarcă acasă), unele dintre ele fiind descoperite de arheologii din zilele noastre, pe care, studiindu-le, putem deduce că omul neolitic (4500-2200 î.Hr.) era interesat de fenomenele astronomice, care s-ar putea ca pentru el să fi avut semnificație religioasă (studiind comportamentul unor triburi, care au supraviețuit până în vremurile noastre, ce duceau o viață asemănătoare cu oamenii din Epoca de Piatră, am putut deduce cum gândeau și trăiau cei din epoca respectivă). Dar până când nu au învățat să recunoască solstițiile și echinocțiile, nu prea puteau stabili cu exactitate durata unui an.
Printre numeroasele teorii cu privire la scopul construirii monumentului circular de la Stonehenge – care datează de prin 3100 î. Hr., poate și mai demult (situat lângă Salisbury/Anglia) – figurează și aceea că ar fi fost construit pentru a prezice eclipsele. O parte din pietre (din a doua fază a construcției, cca. 2100 î.Hr.) au fost așezate în funcție de răsăritul soarelui în solstițiul de vară.
În 2160 î.Hr,. în China este prima mărturie de observare a unei eclipse de Soare; în 750 î.Hr., în Babilon au loc primele preziceri despre eclipsele de Lună și de Soare; în 585 î.Hr., eclipsa de Soare prezisă de Thales din Milet se adeverește. În anul 525 d.Hr. călugărul Dionysos cel Mic, în Calendarul erei creștine, face tabelul pascal. În anul 900 d.Hr,. Al-Battani (Albatenius), astronom originar din Harran, introduce trigonometria în astronomia arabă și determină cu precizie lungimea anului tropic și precesiunea echinocțiilor. În anul 1779 d.Hr. matematicianul persan Omar Khayyam reformează calendarul persan.
Unitatea de bază a timpului, ziua (24 de ore), deși este comună tuturor popoarelor, începutul ei a variat de-a lungul vremii. Pentru evrei, chinezi, grecii antici și italieni ziua se începea și se isprăvea cu apusul soarelui. La babilonieni, sirieni, persani și la grecii moderni, ziua începea cu răsăritul soarelui, romanii, egiptenii, francezii, chiar și Copernic au stabilit ca început al zilei miezul nopții, iar pentru arabii antici și Ptolomeu, ziua începea la amiază.
În prezent, ziua (24 de ore) este de două feluri: ziua civilă care începe de la miezul nopții și ziua astronomică, de la
amiază. Ambele au 24 de ore, dar cea civilă se împarte în două părți egale, de la miezul nopții la miezul zilei și de la amiază la miezul nopții; iar ziua astronomică se măsoară de la 0 la 24, așa că ziua civilă 1 ianuarie ora 8 dimineața, pentru ziua astronomică înseamnă 31 decembrie ora 20.
Înainte de inventarea primelor ceasuri (din secolul al XIlea), anticii împărțeau orele în diverse moduri (după umbra care se scurtează până la amiază și se lungește după amiaza); mai târziu au fost construite gnomoanele și cadranele solare, dar pentru că soarele nu luminează tot timpul, au fost inventate clepsidrele (instrumente de măsurare a timpului prin scurgerea lentă a apei sau a nisipului dintr-un recipient în altul). Primele clepsidre sunt atestate în 1500 î.Hr., în Egipt și Mesopotamia. Împărțirea timpului în săptămâni de câte 7 zile era cunoscută de evreii, chaldeenii, egiptenii, arabii și chinezii din antichitate. Săptămâna romană avea însă 8 zile (notate: feria prima, secunda etc), în biserică, zilele erau numite cu numere curente, numai ziua a 7-a a fost numită după Vechiul Testament „Dies Sabbati” (ziua repaosului – pentru că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile iar în cea de a 7-a s-a odihnit). Israeliții socotesc Duminica prima zi a săptămânii. Deși creștinii au înlocuit Sabbat cu Duminică, în amintirea învierii Domnului, duminica a rămas prima zi a săptămânii.

BEATRICE KISELEFF