ARII NATURALE PROTEJATE

ARII NATURALE PROTEJATE

Cu trei secole înainte de întemeierea Romei, chinezii aveau deja ceea ce numim astăzi o rezervaţie naturală. Dacă mătasea a trecut cumva graniţele imperiului, urşii panda au rămas doar ai lor şi urmaşii împăratului Wu-Wang (+1043 î.e.n.) se bucură încă de monopolul acestei specii. Grădinile zoologice din SUA şi Europa plătesc anual o chirie de un milion de dolari pentru fiecare pereche luată în custodie.
În România, Parcul Naţional Retezat e monopolul internaţional al celor care au picioare rezistente şi plămâni sănătoşi.

PARCURI ŞI REZERVAŢII

Din capul paginii trebuie să clarific posibila confuzie între parcuri şi rezervaţii. Parcurile naţionale opresc doar ofensiva nocivă a civilizaţiei, permiţându-i turistului să calce pe vârful picioarelor potecile marcate, în timp ce-n rezervaţii intră doar oamenii de ştiinţă.
Din perspectivă ecologică, pădurea Sherwood şi parcurile de vânătoare ale nobililor medievali reprezintă încercări de protejare a naturii, iar îndemânaticul Robin Hood este unul dintre cei mai cunoscuţi braconieri. Peste câteva secole, în statul american Wyoming, apare primul parc naţional din lume – din 1872, Yellowstone este parc public şi zonă de divertisment pentru beneficiul şi plăcerea publicului.
Ideii nu i-a luat prea mult să treacă Oceanul şi-n 1909 apar astfel de parcuri în Suedia. În Elveţia e detectabilă preocuparea pentru protecţia naturii încă din secolul al XII-lea şi tot aici, congresul internaţional din 1947 a dus la înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Adunarea generală din 1994 a stabilit cele şase categorii de arii protejate, aşa cum le găsim în documentele oficiale actuale:
I. Rezervaţie naturală strictă/ arie sălbatică – aici este interzisă orice activitate umană, cu excepţia celor de cercetare, educaţie şi ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management şi cu acordul Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor
Naturii din cadrul Academiei Române;
II. Parc naţional – e constituit pentru protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional şi cuprinde elemente naturale cu valoare deosebită, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice;
III. Monument al naturii – protejează şi conservă elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor;
IV. Arie de gestionare a habitatelor/speciilor – prin intervenţii manageriale;
V. Peisaj/peisaj marin protejat – pentru conservare şi recreere;
VI. Arie protejată cu resurse gestionate – utilizarea adecvată a ecosistemelor naturale.
Aşezate şcolăreşte în această clasificare, locurile noastre frumoase se suprapun în parte sau în totalitate şi altor clasificări internaţionale.
Astfel, Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO din 1991, este rezervaţie a biosferei, sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională), sit Natura 2000 şi are mai multe zone de protecţie strictă: Grindul Chituc, Pădurea Letea, Insula Popina, Capul Doloşman, Lacul Potcoava…

ROMÂNIA MARE PITOREASCĂ

În momentul de faţă ne raportăm la Legea 5 din anul 2000 (aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional) şi la câteva hotărâri de Guvern din anii următori. Articolul şase spune că anexele acestei legi se pot reactualiza periodic, pe măsura identificării de noi valori de patrimoniu natural sau cultural, precum şi a modificărilor intervenite asupra valorilor protejate. Adică, lista rămâne deschisă şi competiţia aceasta pune accent pe ultimul sosit. Un nou colţişor de natură salvat are oricând loc între cele 20 de parcuri naţionale şi naturale, care cuprind şi o parte din cele 927 de arii protejate cu 3759 de plante şi 288 de animale.
Numai în judeţul Alba există 83 de monumente şi rezervaţii naturale. Pentru rezonanţa numelor, pomenesc: Detunata Goală, Râpa Roşie de la Sebeş, Pintenii din Coasta Jinei, Oul Arşiţei, Masa Jidovului, Stânca Grunzii, Piatra Despicată, Huda lui Papară, Dealul cu Melci de la Vidra, Tăul fără fund de la Băgău, Cascada Pişoaia, Hodobana…
În 1901, când apărea România pitorească a lui Alexandru Vlahuţă, României îi lipseau aceste locuri minunate, ca de-altfel întreg Parcul Natural Apuseni (înfiinţat în 1990).
Ajuns pe platoul Bucegilor (parc natural din 1974), el scrie: „Unde te-ntorci, nu vezi decât spinări goale de munţi, întinsa domnie-a prăpăstiilor ş-a pustietăţilor de piatră… De jur împrejur bolovani risipiţi, te-ai crede pe ruinile unei cetăţi fantastice. Şi-i linişte, nici o adiere de vânt, nici o pasăre în aer, soarele scânteie pe muchile Coştilei, ce-şi sprijină spinarea de cei doi uriaşi bătrâni: Morarul, pe culmea căruia poţi sta c-un picior în România şi cu altul în Transilvania, şi Caraimanul, cu ţancuri ascuţite, pe brâiele cărora cresc friguroasele steluţe de munte”.

Pornind din Turnu Severin pe Motru şi Jiu, pentru a ajunge la Olt, Argeş şi Prahova, iar mai apoi în Munţii Neamţului şi pe Prut, călătorul a ratat şi ceea ce-n următoarele decenii va deveni Parcul Naţional Retezat (înfiinţat în 1935). Declarat şi rezervaţie a biosferei (din 1979), în el găsim 20 de vârfuri care depăşesc 2000 de metri şi peste 80 de lacuri glaciare. Din cele 54.400 de hectare, 11.466 reprezintă o zonă de protecţie integrală, unde nu calcă nici turiştii, nici ciobanii.
Am făcut acum câţiva ani traseul spre vârful fără vârf, privind cu jind dincolo de marcajul care delimita această zonă. Îmi închipui încă acel tărâm vrăjit, cu izvoare din care beau apă doar zânele, cu pajişti pe care cerbii calcă papucul doamnei şi ursul caută zmeură printre tufe de strugurii ursului… Dar acesta e un tablou pe care-l au în faţa ochilor doar vulturul sur, acvila, cocoşul de munte, zăganul şi ierunca. Şi mă întreb cu teamă dacă elicopterele care bâzâiau anul trecut în jurul Matterhornului ar putea să migreze încoace, speriind oameni şi animale deopotrivă?
Nu pot să nu spun asta! Elveţienii interzic accesul auto de la câteva zeci de km distanţă de cel mai dificil pisc al continentului, dar viespile metalice te asurzesc la fiecare sfert de oră. Până acum, potecile abrupte, o brigadă de urşi înfometaţi şi o duzină de rangeri au ţinut civilizaţia departe de Retezat. Dar ce pot face ei împotriva telecabinelor şi elicopterelor? Cât timp vom mai putea face acolo poze în care să nu apară decât ape limpezi şi cer senin?

DACIAN BRADEA