ALAIURI CARNAVALEŞTI

ALAIURI CARNAVALEŞTI

Luna decembrie este poate cea mai bogată în obiceiuri și tradiții și ne-ar trebui nenumărate pagini pentru a vorbi despre toate, așa că ne vom referi doar la cele mai frumoase tradiții din perioada sărbătorii Crăciunului. Cât despre etimologia numelui Crăciunului, oamenii de știință nu au căzut încă de acord de unde provine, unii consideră că ar proveni din Crencia (numele bucucului de Crăciun, în albaneză); alții socotesc a veni din creatio (naștere, în limba latină) sau din incarnatio (încarnare).
Sărbătorile Crăciunului încep cu Moș Nicolae (6 decembrie) și se încheie cu Sf. Ioan (7 ianuarie). Cântecele tradiționale intonate în această perioadă sunt cunoscute sub numele de colinde. Termenul de colindă provine, după părerea lui Ovid Densusianu, din bulgarul kolenda, iar după alți specialiști, printre care se numără și Alexandru Rosetti, ar veni din latinul calendae, care inițial denumea prima zi a fiecărei luni; evoluând, a căpătat sensul de lună a anului, ajungând în cele din urmă să denumească chiar sărbătoarea Crăciunului și probabil, evoluând în continuare, a devenit în latina târzie colinda cu sensul actual de cântec tradițional intonat de Crăciun și de Anul Nou.

Colindele sunt producții literare scrise de diecii care s-au inspirat din Noul Testament, Viețile Sfinților și mai cu seamă din apocrife (scrieri iudaice și creștine prezentate ca fiind scrieri biblice), dar erau compuse târziu (între sec II î.Hr. și sec. IV-VI d.Hr. fiind interzise deoarece erau socotite necanonice și apocalipse care circulau), redându-le fiecare după capacitatea sa. Circulând din gură-n gură, ele au suferit de-a lungul vremii modificări, ca orice producție populară. Bucăți dintr-una erau adăugate la alta, combinându-se și împletindu-se între ele în așa fel încât astăzi ar fi greu să distingi elementele culte de cele populare. Dar, după cum remarca Aron Densusianu: „vechi reminiscențe mitologice religioase s-au păstrat cu deosebire atunci când ele și-au putut continua viața în același spirit, adică religios și sacramental”. Și, după cum preciza Mircea Eliade, în Aspecte ale mitului „…toate aceste creații folclorice sunt imprimate de un spirit creștin, iar nu păgân: totul se învârtește în jurul mântuirii omului prin Hristos, în jurul unei lumi care este bună pentru că a fost creată de Dumnezeu Tatăl și pentru că a fost răscumpărată de Dumnezeu Fiul; în jurul unei existențe umane nerepetabile, care nu este lipsită de semnificație, omul este liber să aleagă binele sau răul”.
Printre manifestările cunoscute din cele mai vechi timpuri, anterior creștinismului în Europa, este și carnavalul. Acesta reprezintă un complex ritual care avea loc anual, rareori bianual, urmărind răsturnarea completă a ordinei stabilite și renașterea spirituală din acest haos produs, retrăind astfel timpul sacru în care a început lumea, după cum afirmă Romulus Vulcănescu în Mitologie română. Numele carnavalului se pare că s-ar trage de la un car cu roți care închipuia o navă celtică (carrus navales). În România, arheologii au descoperit asemenea bărci votive aprope în toate regiunile țării. Romanii, ca și noi, oficiau două tipuri de carnavaluri – unul solstițial, de Anul Nou, și altul echinocțial, la lăsata secului.
La noi, mai ales prin Bucuvina, carnavalul solstițial se reduce la un colind cu un scenariu calendaritic – cu 12 personaje care întruchipează cele 12 luni ale anului. Alaiul se oprește pe la casele gospodarilor unde sunt cinstiți cu băuturi și mâncăruri alese. La noi se mai practică și alte alaiuri carnavalești: CAPRA este cel mai vechi și mai spectaculos dintre alaiurile carnavalești de iarnă. El amintește întrucâtva de alaiul dionisiac al făpturilor antropo-caprine de la traci, grecii antici și romani. În jurul caprei, care domină alaiul, sunt plasate mai multe personaje de tipul satirilor, faunilor și panilor, reprezentați prin moși și babe, ghiduși, păcălici ș.a.m.d., care conlucrează în desfășurarea ritualului magicomistic al prolificității și fertilității telurice. În Moldova și Bucovina, mai ales, se alcătuiesc ciopoare compuse din
( 9-11-13) capre care joacă separat în alai sau împreună. Un aspect spectaculos îl produce convoiul de capre, care au o mișcare muzical-coregrafică, clănțănitul boturilor caprelor acordându-se pe timbre diferite, acompaniat de tobe și fluiere și dublat de tropotul picioarelor, asemănător uneori cu o simfonie de xilofoane, care transpune publicul într-o stare de euforie – comparabilă, probabil, cu aceea produsă de trenele dionisiace prin consumul de băuturi alcoolice – datorită tropăitului obsedant, clinchetului zurgălăilor și mișcării produse de herbul de panglici și mărgele care se realizează prin scuturarea capetelor caprelor – încheinduse cu dansuri exaltate și strigăte extatic: „Țac-țac-țac căpriță țac,/ țac-țac-țac căpriță țac!”.
Prin satele din Hunedoara, Sibiu, Mureș, Alba, Capra se numește Cerbul sau Turca. Iar prin jurul Hunedoarei colindul se încheie, în ajunul Anului Nou, cu îngroparea Cerbului (capra lor), o serbare cu măști care reprezintă îngroparea anului vechi. Alaiul PLUGUȘORULUI reprezintă ritualul de îndătinare a culturii grâului la daci. Un eveniment istoric mitizat, despre împăratul Traian (Bădița Troian, din colind), părintele agriculturii „intensive” a grâului care a înlocuit cultura meiului, în Dacia cucerită de romani, făcând din Dacia grânarul Imperiului Roman. În Bucovina, prin satele din Suceava, ca și prin alte părți din Moldova, această tradiție mai poartă și numele de urare cu „Buhaiul”, pentru că alaiul este însoțit de un buhai (instrument format dintr-un butoiaș, al cărui fund este înlocuit cu o piele de bou bine întinsă, prin care este tras un pămătuf de păr; când părul este întins, pielea vibrează scoțând sunete care imită mugetul unui taur).
SORCOVA, despre care Elena Niculiță-Voronca, citându-l pe Gubernatis, ne spune că „Homer în insula Samos, la zi întâi a fiecărei luni, mergea cu o ramură de măslin, legată cu o cordeluță de lână, pe la casele cele mai bogate, pentru a le ura fericire”, deci colinda, așa cum facem noi astăzi. Sorcova este specifică Munteniei, în Moldova ea este înlocuită de o lumânare împodobită, „kiraleisa”, reprezentând arborele lumii.

BEATRICE KISELEFF