TĂCEREA ȘI BEŢIA DE CUVINTE

TĂCEREA ȘI BEŢIA DE CUVINTE

Democraţia este mai întâi de toate un cod moral. Politicienii, în general, îl încalcă necontenit. Cultura politică dominantă într-un stat, înţeleasă ca mod de a exista, ca mod de a gândi şi a acţiona, nu poate fi contracarată decât de o contra cultură politică bazată pe sinceritate, simplitate, solidaritate.
Astăzi, politica este o permanentă fugă din calea adevărului, a realităţii.
Acest fapt se întâmplă, mai ales, în timpul campaniilor electorale, care sunt sufocate de promisiuni, dar care lasă în urmă problemele grele, ameninţările, stările de criză.
Dispreţul faţă de alegător este suprem, acesta fiind considerat prea prost ca să înţeleagă adevărata miză a realităţilor sociale şi politice. Alegătorul are însă nevoie pe lângă sinceritate şi de simplitate. Discursul politic ermetic, preţios, afectat, menit să-l ameţească şi nu să-l informeze este respins. Ruptura în comunicare creează prăpastia între guvernanţi (candidaţi, în campania electorală) şi guvernaţi. Distanţa dintre cuvinte şi lucruri se accentuează, sau vorba lui Talleyrand: „Vorba i-a fost dată omului ca să-şi ascundă gândul”. Limbajul politic simplu, clar, direct, accesibil tuturor, care să limpezească mizele şi opţiunile, care să-i permită fiecăruia să se decidă, trebuie să fie apanajul adevăratei democraţii. Solidaritatea face diferenţa între a fi şi a face, între satisfacerea ambiţiilor individuale, între egopolitică (sau politica eului, egocentrică, a vanităţii) şi politica înţeleasă ca serviciu public, exersată cu simţul comunităţii, pentru a realiza ceva în folosul publicului.
Iată că în 2016 am asistat la o campanie electorală care nu a mai avut aspectul de show, de punere în scenă cu joc de lumini şi umbre care împrăştie iluzie şi vis. Tăcerea a ajutat la decantarea apelor, iar spectacolul a lipsit cu desăvârşire, lăsând loc liniştii. Dezamăgirea, indignarea, îngrijorarea s-au convertit într-un simplu cuvânt: destul!

Electoratul român, deşi foarte fragmentat, s-a pronunţat asupra unei politici bine determinate şi asupra unui contract social clar. Pentru că politica, de fapt, aparţine tuturor şi nu reprezintă un monopol al starurilor politice. Sistemul politic, asemenea unui sistem de comunicaţii, face să circule constant un flux de informaţii dinspre stat (a se citi guvern) spre societatea civilă şi dinspre societatea civilă spre stat; feed-back-ul permanent ajută la autoreglare prin retroacţiune. Sistemul reacţionează şi se adaptează la informaţiile care îi sunt transmise, el operează corecţiile traiectoriei necesare, ca să poată răspunde mai bine aşteptărilor societăţii. „Trebuie să te afunzi în opinia publică la fel ca într-o baie”, spunea Lincoln, reprezentantul celei mai puternice democraţii din lume.
Campania electorală din România a fost dirijată spre tiparul ancestral, mitic al maniheismului: lupta dintre BINE şi RĂU. Maniheismul se construieşte uşor într-o societate aflată în derivă, care nu se mai regăseşte în trăsăturile sale fundamentale, vizată de ameninţări de toate felurile. Confruntarea politică nu mai apare, în acest caz, ca joc cu multiple runde, cu rezultate diverse, ci se desenează ca joc total final, cu numai două rezultate posibile: Salvatorul /vs/ Demonicul. Această tradiţie maniheistă românească conduce, desigur, la o simplificare a lucrurilor. Nu şi în cazul de faţă. Între liderul „cu mustaţă” (tipologie umană familiară în cultura română) – care ispășeşte o condamnare penală cu suspendare pentru că a mobilizat electoratul la demiterea fostului preşedinte Băsescu – şi liderul bretonat („citit” ca artificial, surogat, pentru că a fost fabricat), românii au ales figura neaoşă. Dar să nu simplificăm lucrurile. Programul în 10 puncte al PSD a fost preferat programului România 100 al lui Cioloş, aflat de fapt în hăul dintre PNL şi USR. Tehnocraţia nu a salvat România, prin urmare, jocul său a fost de sumă nulă. Nimic mai simplu.
Discursul Partidului Social Democrat a fost clar, limpede, a fost resimţit ca bazat pe sinceritate şi solidaritate umană. Partidul Naţional Liberal, partid istoric, a compromis prin confuzie, idei extreme, nesiguranţă însăşi doctrina de dreapta (atâta câtă este) în România.
Alegerile parlamentare din 2016 nu pot fi analizate în afara contextului socio-politic din Europa şi din lume. Semnalul unei rivalizări a conceptului de identitate naţională a fost dat de SUA, prin liderul ales, Donald Trump, adept al replierii pe interesele interne.
În epoca globalizării, identităţile naţionale sunt considerate depăşite şi periculoase, tendinţa fiind favorizarea marilor concentrări care ar împărţi planeta în câteva regiuni şi ar împiedica să mai cadă în nebunia identitară. Vedem, însă, că popoarele din ce în ce mai mult nu acceptă constituirea unui vast spaţiu politic şi dosarul identităţii naţionale se redeschide. Resuscitarea naţionalismelor extremiste nu este decât o consecinţă a unei insuficiente luări în considerare a identităţii. Modelul cultural al identităţilor naţionale va rămâne viabil pentru mult timp de aici înainte, o spun cercetările globale. Or, în termenii dimensiunilor culturale, evitarea incertitudinii este un factor care întăreşte componenta identitară. Poporul român, aflat mult timp sub diverse dominaţii străine, e puternic ataşat de tradiţie, de valorile naţionale, de cadrul moral ancestral. Discursul cu componentă naţională care bântuie lumea alimentează şi societatea românească.
Iată că sloganul „Îndrăzneşte să crezi în România!” al Partidului Social Democrat a trezit o anume conştiinţă de sine a românilor, propunerile de proiecte de mare anvergură ale social-democraţilor au creat magia şi electoratul a votat. Programul riguros şi fundamentat al PSD, codificat aproape în zece puncte. Acest program echilibrat a fost detaliat şi a plăcut alegătorilor:
1. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii,
2. Dezvoltarea şi modernizarea României,
3. Relaxarea fiscală şi creşterea veniturilor,
4. Programul PSD pentru agricultură – sprijinirea fermierilor români,
5. Programul PSD pentru sănătate,
6. Programul PSD pentru tineri şi sport,
7. Programul de guvernare PSD. Măsuri pentru mediul de afaceri,
8. Marile proiecte ale Bucureştiului şi ale zonei metropolitane – infrastructură şi educaţie,
9. Marile proiecte ale Bucureştiului şi ale zonei metropolitane – sănătate şi social,
10. Proiectul Bugetului General Consolidat 2017.
În lucrarea sa, „Din psihologia poporului român”, D. Drăghicescu face observaţia că „românului i-a devenit nesuferită ascultarea de ordinele cuiva, atârnarea voinţei lui de voinţa sau bunul plac al altora”… „o trăsătură din caracterul românilor şi dacilor pare a se fi păstrat aproape neştirbită, deşi, modificată, la români: aceasta-i un fel de pornire adâncă către neatârnare, o neînfrânată trebuinţă de libertate”.
Să fi resimţit românii de astăzi o astfel de ameninţare?
Istoria ne va da răspunsul. Până una alta, românii au ales social-democraţia şi au respins neoliberalismul extrem.
Următorii patru ani vor confirma sau infirma această alegere.

Dr. ROSEMARIE HAINEŞ