ARTUR SILVESTRI IMPORTANT SCRIITOR, CRITIC ȘI ISTORIC LITERAR, EDITOR ȘI PROMOTOR CULTURAL (19 MARTIE 1953 – 30 NOIEMBRIE 2008)

ARTUR SILVESTRI
IMPORTANT SCRIITOR, CRITIC ȘI ISTORIC LITERAR,
EDITOR ȘI PROMOTOR CULTURAL
(19 MARTIE 1953 – 30 NOIEMBRIE 2008)

ÎNCEPUTURI ȘI STUDII

Artur Silvestri s-a născut pe data de 19 martie 1953, în București. Și-a petrecut copilăria în județul Vlașca, primii ani din viață la bunici, învățători în satul cu nume turcesc Asan Aga și apoi la părinți, la Drăgănești-Vlașca.
Crescut între adulți iubitori de carte, de școală, de învățătură, în case în care cărțile și abonamentele la diverse publicații erau prezente precum pâinea, viitorul scriitor a prins foarte devreme dragostea pentru literatură. În clasele primare a avut-o ca învățătoare chiar pe bunica sa, Maria, iar gimnaziul l-a urmat la Școala din Drăgănești-Vlașca, unde părinții săi erau profesori, mama chiar de limba și literatura română. Ea a fost cea care i-a îndrumat primii pași în literatură, orientându-i lecturile. A urmat liceul în București, iar după bacalaureat, a urmat Facultatea de Filologie, Universitatea București, unde a intrat printre primii; a urmat studiile care îl pasionau, a aprofundat și și-a conturat foarte bine modelul critic călinescian.
În toată această perioadă „s-a hrănit cu cărți”, devenind un cititor pătimaș și un tânăr foarte bine informat în domeniul literar, a avut șansa să meargă în vacanțe în Italia și la Paris la un vechi prieten român, pictorul Mirea, unul din mentorii săi. A folosit aceste deplasări pentru a-și lărgi orizontul cultural, dar a refuzat invitația insistentă a pictorului Mirea de a rămâne la Paris. S-a întors în țară, cu sentimentul că are de îndeplinit aici o datorie.

CARIERA LITERARĂ. PERIOADA LUCEFERISTĂ (1973-1989)

Artur Silvestri a debutat timpuriu în presa literară de prestigiu, la numai 19 ani, în 1972, cu un studiu despre Geo Bogza (Reportaj și metaforă), publicat în România literară. Adevăratul început al carierei de critic literar al lui Artur Silvestri a fost însă în 1973, la prestigioasa revistă literară Luceafărul, unde debutul a fost urmat de o colaborare tot mai susținută, cu zeci de articole publicate anual până în 1975, când a fost angajat cronicar literar, înaintând apoi ca redactor și șef de secție (până la desființarea revistei în decembrie 1989).
A fost perioada în care Artur Silvestri a izbucnit, pur și simplu, în lumea literară, devenind în scurt timp un critic literar recunoscut, apreciat de foarte mulți, temut de unii, admirat de alții, controversat de oponenți, dar întotdeauna de luat în seamă.
„Micul Călinescu”, cum i se spunea, a scris în acești 17 ani în jur de 2000 de articole (cronici literare, eseuri, sinteze, prezentări, analize), curajos în polemici, dar și deschizând căi de afirmare literară tinerilor talentați.
Cleopatra Lorințiu (poetă, prozatoare, realizatoare TV, jurnalistă) și-l amintește astfel: „Eu l-am cunoscut în 1976. Artur Silvestri era un foarte tânăr critic. Era sclipitor. Nu semăna cu nimeni ca fel de a fi. Era impetuos. Mie mi s-a părut impunător. Avea un aer aristocratic, vorbea despre lecturi și locuri despre care eu nici măcar nu îndrăzneam să gândesc: Veneţia, Paris, Peninsula Iberică, spații extraordinare, despre scriitori, cu o lejeritate şi cu o cunoştinţă sigură. Era super, super-cosmopolit. Era intransigent.
Nu-i plăcea să fie întrerupt, nu-i plăcea să i se dea o replică neargumentată, avea o personalitate deosebită. N-am fost prieteni. Am fost colegi de generaţie. Eu eram colaborator la Luceafărul, aveam cronicile mele, el era deja, din punctul meu de vedere, «pe cai mari». Era un ferment al lumii care era Luceafărul”. Dan Zamfirescu, istoric bizantinolog, scriitor, îl descrie astfel: „Artur Silvestri a fost un om de bătaie și nu s-a dus cu tot acest spirit bătăios acolo unde stă şi ne ascultă acum. În cărțile lui a rămas acesta și probabil că tinerii vor descoperi tocmai acest spirit al luptei și în același timp spectacolul inteligenței lui. Artur avea o minte strălucită, o forță mintală excepțională, o scânteie de geniu care îți dădea sentimentul că te urca, te ducea sus, te hrănea. Și toată opera asta de restituire pe care o face doamna Mariana Brăescu exact asta ne va da. Ea are un grăunte de nemurire în opera lui, fără discuție”.

PERIOADA IMOBILIARĂ (1991-2003)

După 1990 și o scurtă experiență la revista Națiunea, Artur Silvestri și soția sa și-au dat seama că, pentru a face ceea ce își doresc, adică să scrie despre ceea ce vor, cum vor și să-și publice cărțile trebuiau să-și capete mai întâi independența financiară. De aceea și-au înființat o firmă și o revistă, Casa (înlocuită apoi de Casa Lux, revistă de mare succes condusă de Mariana Brăescu), iar Artur Silvestri s-a specializat în consultanță imobiliară. Cu inteligență și muncă, a devenit foarte apreciat și a activat timp de 12 ani în acest domeniu. Nu și-a trădat însă vocația de scriitor, a scris „literatură imobiliară”, („Deceniul straniu”, „România în anul 2010. O prognoză de piaţă imobiliară”, „Efectul Tales din Milet. Eseu despre manipulatorii de bani”, „Apologia hazardului”, „Apogeul derutei” etc).

PERIOADA 2003-2008 – EFERVESCENȚA CREATOARE, LITERARĂ ȘI EDITORIALĂ

Începând cu anul 2003, Artur Silvestri a parcurs o perioadă de mare efervescență creatoare, atât în scris, în publicarea cărților sale și ale tinerilor scriitori, cât și în importante proiecte culturale, pentru că acum își putea permite din punct de vedere material dar și pentru că, la un moment dat, a avut o presimțire că timpul nu va avea răbdare cu el și nu-și va putea încheia proiectul, misiunea lui pe pământ.
A înființat trei edituri proprii: Carphatia Press, la care și-a scos majoritatea cărților sale, Intermundus, și Kogaion; a publicat, în timp de 6 ani, una după alta, 41 cărți (peste 30 scrierile proprii, restul documentare inițiate, îngrijite, prefațate și editate de el); a îndrumat scriitori tineri și mai puțin tineri să scrie, le-a adunat și textele în volume, a editat, promovat şi dăruit cărțile autorilor (28 cărți). În anul 2004, un mare proiect editorial online l-a acaparat: a înființat o revistă-buletin de știri culturale: „Analize și fapte”, încă 20 de publicații lunare online, („Luceafărul românesc”, „Neamul românesc”, „Monitor cultural”, „Tânărul scriitor”, „Ecoul”, „Epoca” etc) și peste 75 pagini web destinate unor teme sau unor autori. Prima rețea online românească la acea dată număra peste 100 pagini deschise spre comunicare rapidă între românii de pretutindeni, deviza fiind chiar aceasta: „Pune românii în legătură”.

ACTIVITATEA CULTURAL-SOCIALĂ ȘI ORGANIZAȚIONALĂ (2003-2008)

Artur Silvestri, susținut de Mariana Brăescu, Trustul de presă Casa Lux și un grup de intelectuali apropiați a înființat două importante organizații: Asociația Română pentru Patrimoniu și Asociația Biblioteci pentru sate, amândouă intrând imediat într-o activitate susținută: Premiile Patrimoniului Românesc, evenimente, publicații, donații etc.

OPERA

„Sunt scriitor, iar cărțile sunt viața mea”, mărturisea Artur Silvestri. „Pentru mine, care trăiesc numai ca să scriu, toate aceste simţăminte se răsfrâng în năzuinţa de a mai face să existe încă o carte, şi încă una, şi încă una. Iar faptul însuşi că acestea se nasc echivalează cu încredinţarea unei datorii ce s-a îndeplinit în felul ei, oricât de puţin semnificativă, căci important ar fi, până la urmă, că ele vor exista. Şi mai mult ca sigur că vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe Pământ”. Cele mai importante cărți pe care a reușit să le publice în timpul vieții: Proză scurtă („Apocalypsis cum figuris. Şapte nuvele fantastice şi un epilog” – 2005, „Perpetuum mobile, Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” – 2005, „Memoria ca un concert baroc” vol I-III – 2005-2007); Istoria culturii și a bisericii, eseistică („Vremea seniorilor” vol. I., „Scrisori de altădată de la ierarhi şi cărturari bisericeşti”, „Semne şi peceţi. Şapte lecţii despre originism”, volumul de interviuri „Nu suntem singuri” – 2006).
„Modelul omului mare. Zece Convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală urmate de Douăzeci şi opt de scrisori de altădată” (2007) este cartea apreciată în mod deosebit de acad. dr. Zoe Dumitrescu – Bușulenga: „Cu o eleganță melancolică, el mărturisește înaltul scop al cărții sale, tâlcul adânc ce i s-a revelat și pe care ni-l comunică, emoționându-ne. Puterea delicată cu care mânuiește cuvântul cules de pe pajiștile, infinit colorate și cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde și ne supune, strecurând în noi înțelesuri superioare, menite să ne sustragă din contingent. S-au întâlnit în cartea aceasta doi «trimiși de sus» ca să ne scoată din întunericul primejdioasei uitări”.
Critica și istoria literară („Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu” – 2005, „Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu” – 2005, „Athanor Vol. I-II. Cărţi ce puteau să nu fie” – 2007) nu cuprind decât o mică parte din exegezele sale critice: marea majoritate au rămas publicate doar ca articole în „Luceafărul” și în alte reviste literare, sau în manuscris, sau pregătite, unele, pentru a fi publicate în cărți.

POSTUME. PROIECTUL EDITORIAL „ARTUR SILVESTRI – OPERA”

Mariana Brăescu Silvestri a hotărât să recupereze acest vast „șantier literar”, să editeze ultimul manuscris al lui Artur, „Frumusețea lumii cunoscute. Zile de neuitat” (2009), volumele in memoriam „Mărturii tulburătoare” (2009) și „Fapta culturală” (2010), să reediteze cărțile epuizate și să tipărească în volume critica literară răspândită în „Luceafărul” și în alte 40 de reviste literare sau rămasă în manuscris. Astfel, au văzut lumina tiparului: „Universul lecturilor fericite” (2010 ), „Portrete literare” (2010), „Critica criticii literare” vol I-II (2013) „Critica poeziei” vol. I-IV (2014), „Critica prozei” vol. I-III (2015). Pentru ca aceste cărți să ajungă la cititori, Mariana Brăescu, prin Asociația Română pentru Patrimoniu, face mari donații bibliotecilor publice, fundațiilor, asociațiilor culturale, dar și scriitorilor, bibliotecarilor, cadrelor didactice etc, continuând activitatea filantropică culturală a lui Artur Silvestri.
Astfel, iubitorii de literatură pot citi și descoperi și astăzi scrierile sale critice sau proza, eseistica.
Cristian Sandache: „Critica silvestriană este o oficiere și o poveste, un fragment epic excelent individualizat și o colecție de sunete, care nu sună niciodată fals, pentru că artistul e un expert al privirii sugestive. Este o critică fundamentată pe monumentalul acumulărilor livrești, de o excesivă fervoare și seriozitate axiologică, o critică pe care a considerat-o nu doar un prilej de bucurie individuală, ci o datorie de conștiință față de neamul românesc. Nu trebuie să ne deruteze excepționala picturalitate a stilului silvestrian și să fim tentați a-l echivala cu facilitatea. Deși solar și echilibrat, de o rară delicatețe comportamentală, omul era în realitate un truditor al slovei, care ardea neverosimil de intens, pentru teme cu care spiritele comune nu vor avea, niciodată, vreo tangență. Mă gândesc în acest sens la inițiativele sale legate de reliefarea rolului extraordinar al literaturii protoromâne, de febrilitatea cu care s-a implicat (alături de figuri mari ale clericalismului autohton) în bătălia pentru aducerea în prim-plan a unor scrieri cu totul necunoscute, sau voit ignorate de către decidenții timpurilor”.

TEODORA MÎNDRU
Sociolog