DRAGOMIR HURMUZESCU
– Fondatorul învățământului
electrotehnic din România –
– Părintele radiofoniei românești –
În Panteonul marilor valori ştiinţifice universale se regăsesc şi multe personalităţi ale vieţii culturale româneşti, care, prin lucrările lor, au contribuit esenţial la progresul omenirii. Dragomir Hurmuzescu a fost un important promotor al aplicaţiilor tehnice ale fizicii şi autorul primelor cercetări de radio din România.
S-a născut la Bucureşti la 13 martie 1865, fiul lui Martin şi al Profirei. A fost înscris la gimnaziul „Matei Basarab”, continuând pregătirea la Liceul „Sfântul Sava”. Tatăl său moare pe perioada liceului, el devenind capul familiei şi susţinător al celor doi fraţi mai mici. Era pasionat şi citea revistele ştiinţifice din Paris. Pentru a se întreţine a dat lecţii de franceză unor copii proveniţi din familii înstărite.
După absolvirea ultimei clase de liceu şi obţinerea bacalaureatului s-a înscris voluntar în Batalionul 4 Vânători şi începe cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, secţia fizico-matematică, susţinându-se financiar şi din colaborările la unele publicaţii ale vremii.
Şi-a continuat studiile la Universitatea Sorbona din Paris, dorind să obţină, aici, doctoratul. A avut profesori celebri precum Jules Henri Poincaré, Gabriel Lippman şi Joseph Bertrand
În cadrul Laboratorului universităţii a lucrat sub conducerea lui Gabriel Lippman şi a avut-o colegă de laborator pe savanta Marie Curie. Gabriel Lippman a fost descoperitorul fotografiei în culori şi laureat al premiului Nobel. Tot acum a construit electroscopul care-i poartă numele, având ca material izolant dielectrina, descoperită de el însuşi. Electroscopul Benoist – Hurmuzescu a fost utilizat mai bine de 30 de ani în cele mai mari laboratoare pentru cercetarea razelor x şi a radioactivităţii atât în Europa, cât şi peste ocean. Cu acest electroscop au lucrat atât soţii Marie şi Pierre Curie, cât şi Henry Becquerel, pe care aceştia şi-au efectual cercetările iniţiale asupra radiului şi radioactivităţii.
Un model al electroscopului Benoist – Hurmuzescu se găseşte expus la Muzeul Tehnicii „Dimitrie Leonida” din Bucureşti.
În anul 1886 a devenit doctor în fizică, susţinând teza de doctorat intitulată „Sur une nouvelle détermination entre les unités électrostatique et electromagnetique”. În timpul şederii la Paris a efectuat o serie de cercetări şi studii, pe care le-a publicat în „Analele Academiei de Ştiinţe” şi în „Buletinul Societăţii Franceze de Fizică”, iar în anul 1897 a descoperit existenţa unui fenomen magnetostrictiv care acţionează asupra unei soluţii de sare ferică introdusă într-un câmp magnetic uniform, micşorându-i volumul. Tot la Sorbona, a făcut cercetări urmărind evidenţierea razelor Rӧntgen, iar împreună cu Benoist a descoperit proprietatea acestor raze de a produce un fenomen de descărcare a corpurilor electrizate, rezultatele cercetării fiind folosite pentru a se studia fenomenele produse de razele Rӧntgen. Această descoperire l-a făcut cunoscut pe cercetătorul român în lumea ştiinţifică internaţională.
Întorcându-se în ţară, a fost numit conferenţiar de matematici generale, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi şi, aici, a dotat laboratorul cu o serie de aparate comandate din străinătate, cu ajutorul cărora a pus bazele unui atelier mecanic, unde, împreună cu studenţii săi, a construit mai multe aparate necesare predării orelor de fizică din învăţământul liceal, despre care spunea: „întregului nostru învăţământ ar trebui să-i dăm o organizare cu mult mai practică”.
Este numit profesor de fizică, apoi director la Liceul Internat, unde şi-a amenajat, de asemenea, un laborator propriu de cercetare. În aceeaşi perioadă a înfiinţat şi predat la catedra de Căldură şi Electricitate, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe.
Între anii 1904 – 1907, timp în care a pus bazele unui proiect de reorganizare a învăţământului ştiinţific liceal, a îndeplinit funcţia de Secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice.
În anul 1913 a fondat, la Iaşi, Institutul Electrotehnic, apoi la Bucureşti, împreună cu un grup de specialişti, a înfiinţat o altă instituţie de învăţământ electrotehnic.
Dragomir Hurmuzescu şi-a îndreptat atenţia şi asupra perfecţionării aparatelor electrice de măsură şi asupra determinării radioactivităţii petrolului, colaborând cu N. Patriciu, dar cel mai mare merit al său a fost introducerea şi dezvoltarea radiodifuziunii la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, alături de inginerul Emil Petraşcu. În anul 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic a fost plasat primul post de emisie radiofonică din ţară, pentru regiunea Bucureşti, sub conducerea lui Hurmuzescu, iar în anul 1925 a construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic, care permitea audiţia unor emisiuni publice, emisiunile fiind ţinute de două ori pe săptămână. Referitor la acest moment, profesorul Hurmuzescu afirma că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotehnic Universitar. În anexele laboratorului (foste grajduri) din strada Victor Emanuel s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvintele aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie”.
În martie 1925, împreună cu colaboratorii săi, a înfiinţat Asociaţia Prietenilor Radiofoniei al cărei preşedinte a fost, în acest an începând să funcţioneze Societatea de difuziune radiofonică, dar societatea şi-a început emisiunile radio la 1 noiembrie 1928, lansând în eter celebrul anunţ „Alo, alo, alo. Aici, Radio România”. Dragomir Hurmuzescu a avut o activitate intensă de cercetare în ţară şi străinătate, fiind un deschizător de drumuri în cercetarea şi aplicarea fizicii în România. Activitatea ştiinţifică i-a fost recunoscută, fiind recompensat cu o serie de distincţii şi primit în diferite foruri ştiinţifice din România şi din străinătate. A fost ales membru al Societăţii Franceze de Fizică; membru al Societăţii Fizicienilor Germani; membru corespondent al Academiei Române (1916); membru fondator al Facultăţii de Ştiinţe şi prorector al Universităţii Bucureşti (1919). A avut lucrări celebre precum „Căldura şi electricitatea”, „Electricitate generală şi aplicată”, „Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice”, „Dialectrina, un non electroscop”, „Radioactivitatea petrolurilor române”, „Radioactivitatea apelor minerale din România”, „Viitorul industriei electrice în România”, „Efectul Zeeman şi magnetonii”.
Stimat, apreciat şi respectat pentru contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţei şi aplicarea cuceririlor tehnice în folosul oamenilor, „decanul fizicienilor”, cum era denumit, profesorul Dragomir Hurmuzescu a decedat la data de 31 mai 1954, la masa de lucru, scriindu-şi memoriile.
(Surse: „Enciclopedia României”, „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”)
RODICA SUBŢIRELU
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro