Spionii şi loviluţia (I)

Spionii şi loviluţia (I)

Agentul diplomatic Milescu Spătarul

Un alt intelectual de marcă, care a participat la activităţi informtive, fiind probabil primul român care a acţionat în ţări diferite, a fost Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708). Grigore I. Ghica (1660-1664) l-a numit agent diplomatic („capuchehaie”) la Poarta Otomană.
Milescu a acţionat ca „agent de influenţare” pentru fostul domn Gheorghe Ştefan. S-a familiarizat cu metodele „spionajului diplomatic” la diferite curţi europene.
Acestea au fost probabil motivele pentru care Milescu, la recomandarea lui Dosithei, patriarhul Ierusalimului, a fost primit în rândul curtenilor ţarului Rusiei,·Aleksei Mihailovici, care îl va trimite într-o misiune secretă în China, unde trebuia să culeagă informaţii şi să stabilească relaţii politice confidenţiale.
Sau, cum se specifica în mandatul („ucazul Împărătesc”) primit „să facă cercetări, folosind orice mijloace, pe lângă toţi cei ce au vreo cunoştinţă despre cele arătate şi să afle adevărul adevărat”.

Ştefan cel Mare – asasinat la ordinul Papei!

Una dintre cele mai enigmatice personalităţi al spionajului european ajuns, la un moment dat, pe tronul de la Iaşi a fost Gaspar Graziani (1575/1580- 1620) care, în perioada februarie 1619 – septembrie 1620, a fost domn al Moldovei.
Fusese un fidel slujitor al Porţii Otomane, care îi acordă titlul de dragoman şi îl trimite în misiuni în Imperiul Habsburgic. Aceste merite, care erau mai ales de natură informativă, îl determină pe sultan să îl numească pe tronul Moldovei, după ce trecuse de la catolicism la ortodoxie.
Şi totuşi, Graziani trădează Poarta, intrând în negocieri cu regele Poloniei, Sigismund III Vasa, ceea ce face Poarta să dispună înlocuirea sa pe tronul Moldovei. Faptul că Ţările Române prezentau interes pentru Puterile europene este dovedit şi de prezenţa aici a unor agenţi.
Între alţii, este vorba de Matteo Murano (?-1503), medic dar, de fapt, agent pentru Veneţia, sosit în august 1502, la curtea lui Ştefan cel Mare pentru a-l trata pe domnul moldovean.
Unele izvoare medievale dau ca sigură asasinarea marelui domnitor român de către Murano, prin folosirea unui unguent „miraculos” otrăvit.
Ordinul ar fi venit direct de la vârful Bisericii Catolice, după ce Marele Ştefan ar fi dat asigurări Porţii Otomane că nu va interveni într-un viitor conflict dintre creştini şi turci.
Motiv pentru care, până mai ieri ,Atletul Creştinătăţii” devine inamicul public numărul unu al Vaticanului…

Ţările Române – pline de… agenţi imperiali

Mai ales de la sfârşitul secolului al XVII-lea, planurile de expansiune ale Imperiului Habsburgic în ceea ce priveşte Ţările Române au adus la prezenţa aici a unor agenţi ai Vienei.
Cum au fost abatele Giovanni Baptista del Monte, aflat în Ţara Românească, la Curtea lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), cu misiunea de a-l influenţa pe voievodul român pentru încheierea unei înţelegeri antiotomane cu Austria, sau Bartolomeo Ferrati, medic la curtea domnului Constantin Brâncoveanu dar, de fapt, şef al unor reţele de informatori la Bucureşti şi la Iaşi, în folosul Curţii de la Viena.
Activitatea informativă, de spionaj desfăşurată de Imperiul Habsburgic în Ţările Române se intensifică şi capătă un caracter tot mai organizat odată cu înfiinţarea, în 1782,a agenţiilor diplomatice.
Consulii austrieci, dar şi ai altor Mari Puteri, transmiteau date preţioase, referitoare,în special la intenţiile Imperiului Otoman, obţinute prin intermediul unor reţele de informatori în Ţările Române.
Spre exemplu, în martie 1794,agentul„comercial” Markelius îi scrie cancelarului Austriei, Kaunitz, referindu-se la „fondurile pentru plata agenţilor noştri”.
Dar în Ţările Române acţionau şi agenţi ai Prusiei sau Angliei, astfel încât acestea deveniseră un loc important pe harta „războiului secret”, aşa cum vor rămâne şi în secolele următoare.

BOGDAN PĂPĂDIE, GABRIEL I. NĂSTASE
(Din vol. Spionii și loviluția, Ed. Obiectiv, Craiova, 2014)