VALERIU MATEI
„Autorul nu scrie cu stiloul, ci cu o creangă de salcie plângătoare. Totul este înfiorat de emoţie, tremurător. Şi aceasta fără să se ajungă vreodată la melodramă. Poet cultivat şi modern, Valeriu Matei îşi estetizează cu bun gust emoţiile, le radicalizează expresiv, le transformă într-o viziune” (Alex Ştefănescu „România literară”, nr.21-28, Bucureşti, 1995). „Valeriu Matei este o voce inconfundabilă (de dincolo de Prut) în lirica românească…
Nu întâmplător poezia lui Valeriu Matei a fost tradusă şi publicată în engleză, franceză, germană, rusă, turcă, bulgară, greacă, suedeză, letonă, maghiară, macedoneană. El a intrat în universalitate direct din Chişinău…” (Ion Manea „Viaţa liberă”, Galaţi, anul XV, nr. 2299, 8.01.2008)
S-a născut la 31 martie 1959, în comuna Cazangic,judeţul Lăpuşna, Basarabia.
1966-1974 – Urmează şcoala medie din satul natal; redactează revista literară a şcolii „Luceafărul”. În 1973 debutează în presa pentru copii.
1974-1976 – Urmează şcoala medie românească nr.2 din oraşul Leova, pe care o absolvă cu medalie de aur
1976-1979 – Este student la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de istorie; frecventează cenaclurile literare „Mihai Eminescu” şi „Luceafărul”.
1979-1983 – Studiază la Universitatea de Stat „Mihai Lomonosov” din Moscova, facultatea de istorie, catedra de etnologie, pe care o absolvă cu excelenţă. Debutează în
1980 cu poezii, în ziarul „Tineretul Moldovei” din Chişinău. În
1981 publică versuri şi în presa liteară din România („Orizont”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Steaua”, „Transilvania”, „Familia”).
În 1985 versurile sale încep să apară în publicaţiile literare din Chişinău. I se acordă premiul pentru poezie al revistei „Orizontul” (Columna)
1987 – Piesa de teatru „Prologul” este premiată la
concursul de dramaturgie al Ministerului Culturii şi se
montează pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”
din Chişinău.
1988 – Apar la editura „Literatura artistică” din Chişinău volumul de poezie „Stâlpul de foc” şi nuvela istorică „Peregrinările şi suferinţele spătarului Neculai din Mileşti.
1990 – Apare la editura „Hyperion” din Chişinău volumul de versuri „Somn de lup”; devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
1993-1994 – este directorul editurii „Hyperion”; redactor – şef al săptămânalului „Mesagerul”
1994 – Apare la editura „Junimea” din Iaşi volumul de versuri „Moartea lui Zenon”
1995 – I de conferă „Marele premiu Nichita Stănescu pentru poezie română contemporană”.
1996 – I se acordă premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române şi premiul pentru poezie al „Academiei Internaţionale Mihai Eminescu”.
2000 – I se decernează medalia „Mihai Eminescu” (România)
2002 – I se decernează marele premiu „Nichita Stănescu” al Municipiului Ploieşti pentru „Opera Omnia” şi „Trofeul Nichita Stănescu”.
2003 – Apar volumele de versuri „Dimineaţa marelui oraş”, „Orfeu şi singurătatea” şi „Grecia imaginară”
2004 – I se conferă „Ordinul Naţional Steaua Română” în grad de Comandor; I se decernează premiul pentru literatură al diasporei române din Germania
2008 – La editura Fundaţiei culturale „Poezia”, din Iaşi, apare volumul „Ziliada” (Cartea I); premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este director adjunct al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
2009 – La editura bucureşteană „Biodova” , apare volumul „101 poeme”
2010 – La editura ieşeană Feed Back apare o nouă ediţie a volumului „Somn de lup”, iar la editura „Princeps Edit” apare, în colecţia „Ediţii critice”, antologia de poeme „Elegiile fiului risipitor”. Este decorat cu distincţia supremă a Republicii Moldova – „ORDINUL REPUBLICII”
POMUL
Nori grei asupra mea se-adună.
E frig.
E noapte.
E furtună.
Mă las păscut de cal şi cerb,
mă las învins de dor de verb
şi în adânc cobor să scot
os de sarmat, de scit, de got,
osul cel dacic ce ne ţine
către un veac ce nu mai vine,
osul roman ce-nfruntă vidul
cu-n vers din Tristia lui Ovidiu,
os de ţăran şi os domnescu
purtat în piept de Eminescu –
de ele-mi sprijin rădăcina
şi-apropii stelelor – ţărâna.
1982
CINA CEA DE TAINĂ
Presimt căderea. Pasărea Fenix
în vis îmi apare lipsită de jar,
pe scena cu toate luminile stinse
când viaţa şi moartea mă împart egal.
Umbre şi neguri mă duc în ispită,
străin cu ai mei, cu străinii înfrăţit
aştept la cina de taină o pită
pe care s-o împart liniştit –
pentru prieteni, pentru trădare,
pentru că nu pot să uit –
câte o hrincă din pâinea cea mare
şi-o rază din sufletu-mi mut.
1984
NECUNOSCUTA
când prin parc spre înserare
singuratică trecea
unda pasului ei moale
frunza toamnei viscolea
ca pe o minune rară
o priveam robit de vrajă –
chip de vis în prag de seară
cu toţi îngerii de strajă
i-aş fi spus în acea clipă
de ce-mi plânge inima,
însă taina cu aripa
coperise gura mea
1984
PĂSĂRILE
Reînviate
lângă morminte
ca nişte litere
fără cuvinte
ele adună
clipele vieţii
şi înserările,
şi dimineţile,
cu aripi de nor
amestecă, vântură
cenuşa pământului
şi focul de dincolo.
1984
VESTITORUL
Peste margini de prăpăstii
trece călăreţul dac,
duce-n pumn o pasăre
domnişoarei din iatac.
– Domnişoară-a mea lupoaică,
iată pasărea ce cântă
dinspre morţi a nemurire
şi iubirea ne-o descântă.
Şterge-i de pe-aripi cenuşa
norilor străpunşi de suliţi
şi dă-i drumul să o vază
lupii hăulind pe uliţi.
Leagă-i la picior scrisoare
către zeul de pe creste,
spune-i că sufletu-mi tânăr
va veni curând cu veste.
8 mai 1988
ÎMPĂCARE
nu mai pot întinde mâna
peste partea ta de umbră,
prin fiinţa mea întruna
umbra nefiinţei umblă,
vineţiile ei plete
se-ncâlcesc în al meu sânge,
soarele-asfinţind în pete
razele de ele-şi frânge,
am rostit numele tău
să te regăsesc în mine,
răstignirea peste hău
împăca lumea cu sine,
doar o jertfă, numai una,
şi zidul de despărţire
ce-atingea cu vârfu-i luna
se surpă dintr-o privire;
te-am găsit – erai credinţă
într-o lume neschimbată,
destrămând cea nefiinţă
în fiinţa mea-ntrupată
1991
LACRIMĂ ÎN PUSTIU
lui Grigore Vieru
dincolo de poem,
de Logos şi de tăcere,
dincolo de raza de soare,
de liniştea ce ascunde
simfonia izvoarelor,
dincolo de durerea divizării
fiinţei, neamului, ţării,
dincolo de singurătate,
de bucurie şi de abis,
nu vei putea să treci
decât înrourându-ţi sufletul
cu această lacrimă –
singură,
purtând culorile mării
într-un pustiu fără de viaţă
14 februarie 1995
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro