ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (XI)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (XI)

Un „venerabil” jurnalist (adică unul aflat la vârsta senectuţii) zice, într-o emisiune TV în care se preciza, glumindu-se, ca toată lumea să bea ceai de tei spre a-şi păstra calmul în aceste zile frământate, şi „să spunem povestea Pupăza din tei”.
Ion Creangă s-a răsucit în mormânt, căci el nu a scris niciodată o poveste cu acest titlu; întâmplarea este narată în romanul (cel mai citit roman de amintiri din literatura noastră) „Amintiri din copilărie” – fiind un episod între multe altele ce alcătuiesc această operă genială.
În limba noastră există substantive care au o singură formă de singular sau de plural. Cele care au formă de singular se numesc defective de plural, iar cele care au doar formă de plural sunt defective de singular: câlţi, zori, lapţi. Substantivul somn ca stare nu are plural (la un post TV zice cineva că i s-au tulburat somnurile)! Acelaşi substantiv este şi denumirea unui peşte. În acest caz, forma de plural este somni. În aceeaşi categorie este şi substantivul sânge, căruia „un mare” filolog i-a făcut forma de plural sânguri (ce oroare!) precum şi lăpturi pentru lapte, altă oroare!
Pentru cititorii noştri facem, încă o dată, precizarea că substantivul locaţie a intrat în limba română în secolul al XIX-lea din franceză (noi fiind atunci francofili) cu sensul „chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară”. Acum pătrunde din engleză acelaşi cuvânt care, prin multitudinea de cuvinte înlocuite din limba noastră contribuie la sărăcirea limbii române: toţi vorbitorii zic locaţie în loc de sală, salon, casă, clădire, vilă, restaurant etc.
În nefericitul nostru proces de degradare a tot şi toate, inclusiv limba, s-a ajuns ca la ora 1300 să fii salutat cu formula „bună dimineaţa” – chiar şi pe micile ecrane. Noi ştiam că începând cu ora 1100 şi până la ora 1700 (vara chiar ora 2000) salutăm cu „bună ziua!” (s-a ajuns la ce spunea Eminescu cu peste un secol şi jumătate înainte: „Ei fac din noapte ziuă şi-ai zilei ochi închid”).
Un om politic important se exprimă: „Mi-aş dori ca în România să nu mai se repete greşelile/faptele din anii ’50”. Exprimarea corectă: „… să nu se mai repete”.
Aceeaşi personalitate uită, şi după modelul său li se întâmplă şi altora, să folosească prepoziţia „pe” care precedă substantivele în cazul Acuzativ: „evenimentul care îl analizăm…” (pe care îl analizăm); persoanele care le condamnăm; (pe care le condamnăm). „În aceste zile, premierul şi… pleacă în America la inaugurarea preşedintelui”.
A inaugura – a deschide solemn activitatea unui monument. Cum preşedintele SUA nu este statuie, inaugurarea semnifică începutul mandatului său în această calitate.
Corect: inaugurarea mandatului…

FLOAREA NECȘOIU