MUZEUL SITULUI ARHEOLOGIC CUCUTENI

MUZEUL SITULUI
ARHEOLOGIC CUCUTENI

Săpăturile arheologice atestă existenţa aşezărilor omeneşti pe actualul teritoriu al Municipiului Iaşi, încă din paleolitic. Cucuteni, cea mai mică comună din judeţul Iaşi, atestată documentar la 1662, este formată din patru sate. Satul este aşezat ca într-o pâlnie, înconjurat de dealuri. Există un deal numit Dealul Cetăţuia, de acolo au văzut lumina primele cioburi de vase pictate, bine încorporate în piatra dealului.
Sătenii din Cucuteni cărau această piatră pentru construcţia de beciuri şi aşezarea ei la temelia caselor.
În anul 1884, folcloristul Theodor Burada, mergând să vadă biserica din Cotnari, construită de Ştefan cel Mare şi Sfânt, s-a întâlnit pe drum cu ţărani cărăuşi în ale căror care era piatra încrustată cu cioburi de vase de lut. Impresionat de ceea ce a văzut, povesteşte prietenilor săi din Iaşi, profesorul Butureanu şi profesorul Bătculescu, iar cei doi poposesc la poalele Dealului Cetăţuia, începând săpăturile (1886). La al X-lea Congres de Istorie şi Tracologie de la Paris, profesorul Butureanu a prezentat primele descoperiri ştiinţifice cu privire la antichităţile de la Băiceni – Cucuteni. Profesorul german Hubert Schmidt, impresionat de cele auzite, a venit în anul 1892 la Cucuteni şi, în urma descoperirilor, stabileşte adevărul vital pentru istoria noastră românească. Astfel, aşezarea de la Cucuteni devine cea mai veche aşezare din sud-estul Europei, vechimea ei fiind datată la peste 5000 de ani. Cultura Cucuteni precede cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Ea se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei. Pe teritoriul României, cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-estul Munteniei, sus-estul Transilvaniei şi Basarabia.
În anul 1976 au fost descoperite cele două morminte de la Pietrăria, iar în anul 1982 a apărut muzeul unicat de la Cucuteni.
Muzeul, ce pare o contrucţie SF, având un vârf ţuguiat, este aşezat deasupra mormântului unui rege trac şi al soţiei sale. Muzeul este construit pe picioare de piatră, fără a se fi turnat cofraje. Este asemănător cu mormintele geto-dacilor, până să fie ocupaţi de romani. Clădirea adăposteşte vase de lut, idoli, pocale, coifuri, brăţări aurite, ulcioare. Muzeul a fost inaugurat în 1984, la 100 de ani de la primele descoperiri.
Muzeul Vaticanului, dar şi Muzeul de Artă din New York sunt interesate de expoziţii permanente cu ceramica din Cucuteni.
Numele civilizaţiei Cucuteni a fost dat de descoperirile făcute în anii 1884 şi 1883 în localităţile Cucuteni din judeţul Iaşi şi Tripolie, lângă Kiev, Ucraina. Din cele 4000 de aşezări descoperite, 90% au fost distruse de foc. Specialiştii nu pot stabili dacă a fost un cataclism sau o incendiere intenţionată. Este greu de explicat de ce în cadrul săpăturilor nu s-a descoperit încă nici o necropolă, ci doar câteva înmormântări izolate, având mai curând un caracter de cult. Istoricii cred că în cultura Cucuteni oamenii ardeau rudele moarte în propriile case. Splendidele vase de ceramică găsite astăzi ar putea fi vase în care se păstra cenuşa rudelor, în familie. Este doar o ipoteză…

Durata civilizaţiei Cucuteni cuprinde aproximativ două milenii, începând cu anii 4600-4500, până în jurul datei de 2750 î.e.n, interval de timp aparţinând epocii neolitice. Organizarea socială şi structura comunităţilor sunt foarte avansate pentru acea perioadă, iar vestigiile descoperite arată unicitatea culturii Cucuteni în spaţiul european. Ceramica Cucuteni îşi găseşte unele asemănări doar în ceramica din China, cu toate că între cele două culturi există o distanţă de timp foarte mare.
Aşezările de tip Cucuteni aveau case, 1-3 camere ce erau grupate circular sau în şiruri paralele, o dovadă arheologică a spiritului de obşte existent în regiune, în timpul şi spaţiul „pre-getodac”.
Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea, deci, o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşugurile casnice cum ar fi: ţesut, olărit, confecţionarea de unelte. Cultura Cucuteni este una dintre cele mai spectaculoase civilizaţii cu ceramică pictată a lumii preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor şi decorului pictat sau incizat pe vase şi statuete atropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei şi a metalelor (cupru şi aur), cât şi datorită întrebărilor pe care le ridică, multe încă fără răspuns. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roşul, albul, negrul, cu unele variaţii în funcţie de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca formă, vasele diferă de la simple pahare la vase mari, de tipul amforelor. S-au găsit şi figuri feminine, cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. Despre aceste statuete antropomorfe, specialiştii cred că aparţin unui cult al zeiţei – mamă, ştiut fiind că populaţia Cucuteni practica şi diferite culte solare, evidenţiate mai ales în pictură. Cultura Cucuteni păstrează, încă, multe secrete nedescoperite, de altfel ca multe alte culturi neolitice din lume, nouă ne rămâne doar să admirăm adevăratele opere ale artiştilor din vechime. Această civilizaţie, una dintre cele mai misterioase civilizaţii ale preistoriei, cu o vechime mai mare decât cea mesopotamiană, a lăsat în urmă vestigii impresionante care, în timp, desigur, vor fi scoase la lumină. Dar această civilizaţie impresionează în mod deosebit şi prin enigmatica sa dispariţie.
Muzeul arheologic amenajat la locul principalelor descoperiri făcute în urma săpăturilor este deschis publicului. Se pot vedea aici atât tumulul original în care au fost descoperite morminte, cât şi artefacte din ceramică aparţinând cultului Cucuteni.
Cucuteni, această civilizaţie atât de veche, ce a intrat în circuitul valorilor culturale încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ar putea să devină un brand de ţară.

RODICA SUBŢIRELU