SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL – DOUĂ FĂCLII ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ȘI A OAMENILOR

– SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL –
DOUĂ FĂCLII ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ȘI A OAMENILOR

Sfântul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon, şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. El luând pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfântul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică. Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui şi umbla înaintea Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, îşi câştiga hrana casei sale din osteneala mâinilor, hrănindu-şi femeia, pe copii, pe soacră şi pe bătrânul său tată, Iona. Iar Andrei, fratele lui, trecând cu vederea deşertăciunile şi gâlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducându-se la Sfântul loan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui.
Şi auzind cuvintele învăţătorului său, care arăta cu degetul pe Iisus, zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii… şi celelalte mărturii despre Domnul, a lăsat pe loan şi s-a dus în urma lui Hristos cu un alt ucenic al Botezătorului. Şi întrebând însuşi pe Hristos despre casă şi despre vieţuirea Lui, au zis: învăţătorule, unde locuieşti? Şi Domnul le-a răspuns: Veniţi şi vedeţi. Ei s-au dus şi au văzut unde locuia şi au petrecut la Dânsul ziua aceea. Iar a doua zi, ducându-se Andrei la fratele său, Simon Petru, i-a grăit: Am aflat pe Mesia, Care se tâlcuieşte Hristos! Apoi l-a dus pe el la Iisus, Care, căutând spre dânsul, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tâlcuieşte Petru. Iar Sfântul Petru îndată s-a rănit cu dragostea pentru Domnul, crezând că El este adevăratul Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Dar încă nu şi-a lăsat casa şi meşteşugul, purtând grijă de trebuinţele casnicilor săi, la care lucru îl ajuta şi Andrei din când în când, pentru tatăl său care îmbătrânise, până ce amândoi au fost chemaţi de Domnul la apostolie.
Căci după ce Ioan a fost pus în temniţă de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblând pe lângă Marea Galileei, care se numeşte şi a Tiberiadei sau Lacul Ghenizaretului, a văzut pe Petru şi pe Andrei, fratele său, aruncând mrejele în apă, şi le-a zis:Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ce fel de pescari a vrut Domnul să-i facă pe ei, aceasta a arătat-o la vânarea peştelui, intrând în corabia lui Simon şi poruncindu-i să arunce mrejele spre pescuit, la care poruncă, Petru a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; iar după cuvântul Tău voi arunca mreaja. Făcând aceasta, au prins mulţime de peşte, încât se rupea şi mreaja de mulţimea peştilor. Aceasta era mai înainte închipuire a pescuitului celui duhovnicesc şi al apostoliei; căci cu mreaja cuvântului Domnului aveau să vâneze multe popoare la mântuire. Şi văzând Simon Petru această minune, a căzut la picioarele lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că eu sunt om păcătos! Aceasta a făcut-o pentru că îl cuprinsese spaima pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de mulţimea peştilor ce îi prinsese. Iar împotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Ieşi de la mine, Doamne…, Domnul îl chema în urma Sa, zicându-i: „Vino după mine, că de acum vei fi pescar de oameni spre viaţă, în chipul în care ai pescuit peştii spre moarte”. Din ceasul acela, Petru s-a făcut următor lui Hristos, precum şi Andrei, fratele lui şi ceilalţi ucenici chemaţi. Şi Domnul îl iubea pe el pentru dreapta simplitate a inimii sale.
Şi a cercetat Domnul casa lui cea săracă cu venirea Sa, iar pe soacra lui care pătimea de boala frigurilor a tămăduit-o prin atingerea mâinii. Iar noaptea, când Domnul a ieşit singur la rugăciune în loc pustiu, Sfântul Petru, nesuferind acum să fie fără Domnul nici un ceas, şi-a lăsat casa şi pe toţi ai săi şi a alergat în urma Lui, căutând cu osârdie pe iubitul său învăţător.
Şi, aflându-L, i-a zis: Toţi te caută pe Tine, Doamne! De acum nu se mai depărta de la El şi petreceau împreună, îndulcindu-se de vederea feţei Lui şi de cuvintele Lui cele dulci ca mierea; fiind el însuşi văzător al minunilor Lui celor multe şi mari, care arătate îl adevereau că este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Care el a crezut cu neîndoire. În Iope, pe o fecioară, anume Tavita, care murise, a înviat-o. Dar nu numai mâinile lui erau făcătoare de minuni şi cuvântul lui era puternic, ci şi umbra lui singură era dătătoare de tămăduiri. Şi oriunde voia să meargă el, acolo poporul îşi aducea pe neputincioşii lor, şi-i punea pe pat şi aşternuturi, ca venind Sfântul Petru, măcar cu umbra lui să umbrească pe fiecare dintre dânşii. Iar când
împăratul Irod şi-a pus mâinile să facă rău Bisericii credincioşilor din Ierusalim, ucigând cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, atunci şi pe Sfântul Petru l-a aruncat în temniţă legat cu două lanţuri de fier; iar îngerul Domnului l-a eliberat pe el şi l-a scos din temniţă.
Acest mai mare apostol a deschis cel dintâi uşa credinţei pentru neamuri, botezând în Cezareea pe sutaşul Corneliu romanul, după ce i s-a arătat mai întâi vedenia mesei pogorâtă din cer, cu dobitoacele cele cu câte patru picioare, cu jivinele şi cu glasul care poruncea lui Petru să le înjunghie şi să le mănânce, zicându-i ca să nu numească spurcate pe cele care Dumnezeu le-a curăţit. Iar acesta era semnul întoarcerii neamurilor către Hristos.
Pe Simon, vrăjitorul din Samaria, care cu făţărnicie a primit Sfântul Botez şi cu argint voia să cumpere darul Duhului Sfânt, l-a mustrat, zicându-i: Argintul tău să fie cu tine întru pierzare, că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu, pentru că te văd că eşti în amărăciunea cea de fiere şi în legătura nedreptăţii.
Despre vremea prigonirii sale, Sfântul Simeon Metafrast povesteşte că nu a fost prins numai Sfântul Petru singur, ci şi mulţi credincioşi, între care erau şi Clement, Irodion şi Olimp. Pe aceştia, tiranul Nero i-a osândit la tăiere cu sabia, iar pe Sfântul Petru, la răstignire. Şi luându-i ostaşii pe toţi, i-au dus la locul de moarte. Apoi cruţându-l pe Clement, l-au slobozit în pace, ca pe unul ce era rudenie împărătească, iar pe Irodion şi Olimp, care veniseră cu Sfântul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia şi împreună cu ei au tăiat şi o mulţime de credincioşi. Iar Sfântul Petru a rugat pe răstignitorii săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept, cinstind întru aceea pe Domnul său, Care de voie S-a răstignit pe cruce, ca să nu semene Aceluia întru răstignire, ci sub picioarele Lui să-şi plece capul său.

Astfel s-a sfârşit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfântul Petru, prin moarte pe cruce, preaslăvind pe Dumnezeu, pentru că suferind multă durere din pricina piroanelor din mâini şi din picioare, şi-a dat sufletul său cel fără de prihană în mâinile lui Dumnezeu, în 29 de zile ale lunii iunie. Iar Sfântul Clement, ucenicul Sfântului Petru, cerând trupul apostolului, l-a luat de pe cruce şi, învelindu-l, a chemat pe credincioşii care rămăseseră şi pe arhierei şi l-au îngropat cu cinste. Asemenea şi trupurile Sfinţilor Irodion şi Olimp, care au pătimit cu el, şi pe ale celorlalţi credincioşi, îngropându-le cu cinste. Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminţia lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinţi cinstiţi, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetăţeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit şi roman. El era rudenie cu Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi a fost dat de părinţii săi în Ierusalim la învăţătura cărţii şi a toată legea lui Moise, fiind ucenic al slăvitului dascăl Gamaliei. Şi avea prieten şi împreună ucenic la învăţătură pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos. Şi se deprinsese bine la legea părintească, fiind foarte râvnitor după ea, şi se lipise de farisei. Iar pe când rudenia lui, Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sângele de un neam cu el care se vărsa fără de vină, ci se învoia la acea ucidere şi păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ştefan. Deci, luând putere de la arhierei şi de la bătrâni, făcea mult rău Bisericii, intrând în casele credincioşilor, de unde târa pe bărbaţi şi pe femei şi îi ducea în temniţe. Şi nu era destul că prigonea pe credincioşii din Ierusalim, dar s-a dus şi în Damasc cu scrisoare arhierească, suflând cu izgonire şi cu ucidere asupra ucenicilor Domnului, vrând ca şi acolo, de va afla bărbaţi şi femei crezând în Hristos, să-i prindă şi să-i ducă legaţi la Ierusalim. Şi aceasta a fost pe vremea împărăţiei lui Tiberiu.
Deci apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer şi, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti? Iar el, înspăimântându-se, a zis: Cine eşti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti. Cu greu îţi este ţie a da cu piciorul împotriva pironului. Iar el, tremurând şi înspăimântându-se, a zis: Doamne, ce îmi porunceşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Scoală-te şi intră în cetate şi ţi se va spune ţie ce ţi se cade să faci.
Asemenea s-au înspăimântat şi ostaşii care erau cu Saul, minunându-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculându-se de la pământ şi deschizându-şi ochii săi, nu vedea pe nimeni, pentru că orbise de ochii cei trupeşti, începând a i se lumina ochii cei duhovniceşti. Deci l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemâncând, nici bând nimic, ci rugându-se neîncetat. Iar în Damasc era Sfântul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie şi căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuieşte în casa unui om pe nume Iuda; deci să se ducă acolo şi să-i lumineze ochii lui cei trupeşti prin atingere, iar pe cei sufleteşti prin Sfântul Botez.
Atunci Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulţi despre bărbatul acesta, câte răutăţi a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim, şi chiar aici a venit cu putere de la arhierei ca să lege pe toţi cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dânsul: Mergi fără de frică, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel, pentru că îi voi spune câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Iar Sfântul Anania, mergând după porunca Domnului şi găsind pe Saul, şi-a pus mâinile peste dânsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi îndată a văzut. Apoi, sculându-se, s-a botezat şi s-a umplut de Duhul Sfânt, care l-a sfinţit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toţi şi ziceau: „Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Au n-a venit aici ca să lege pe unii ca aceia şi să-i ducă la arhierei?”. Iar el mai mult se întărea şi tulbura pe evreii care petreceau în Damasc, dovedind că Acesta este Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de mânie asupra lui şi s-au sfătuit să-l omoare. Şi străjuiau porţile cetăţii ziua şi noaptea ca să nu poată scăpa de dânşii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflând că iudeii vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea şi l-au lăsat într-o coşniţă peste zidul cetăţii. Şi plecând el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întâi s-a dus în Arabia, precum scrie despre aceasta către Galateni: Nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei mai înainte de mine, ci m-am dus în Arabia, şi m-am întors iarăşi în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să cunosc pe Petru.
Şi venind în Ierusalim, Sfântul Pavel încerca să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dânsul, necrezând că este ucenicul Domnului. Iar Sfântul Apostol Varnava, văzându-l pe el şi înţelegând întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat şi l-a dus la apostoli. Iar Pavel le-a spus lor cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis şi cum în Damasc îndrăznea pentru numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinţii Apostoli, auzind aceasta, s-au umplut de bucurie şi slăveau pe Domnul Hristos. Iar Sfântul Pavel şi în Ierusalim se întreba cu iudeii şi cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Iar odată, stând în biserică şi rugându-se, a rămas uimit şi a văzut pe Domnul, zicându-i: Sârguieşte-te şi ieşi degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: „Singuri iudeii ştiu că eu puneam în temniţă şi băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar când se vărsa sângele lui Ştefan, mărturisitorul Tău, stăteam eu însumi acolo, pentru că şi eu voiam uciderea lui şi păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis către dânsul: Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
Odată s-a dus Sfântul Pavel la Atena. Şi văzând cetatea plină de idoli, se întărâta cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atâtor de multe suflete. Şi se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări, iar în târguri cu elinii şi cu filosofii lor. Şi a fost dus de ei la Areopag, la un loc care se numea aşa fiindcă acolo se făceau judecăţile cele de moarte, lângă capiştea lui Area. Şi l-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dânsul; iar pe de alta – precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecăţii, muncilor şi morţii, de vor auzi de la dânsul ceva vrednic de pedeapsă. Iar Sfântul Pavel, luând pricină de la o capişte care avea scris deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neştiut până atunci, zicândule: „Pe Cel care, neştiindu-L, Îl cinstiţi cu bunăcuviinţă, pe acesta eu îl propovăduiesc vouă!”. Şi le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăinţă, pentru judecată şi pentru învierea morţilor. Şi auzind ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, alţii încă voiau să mai audă despre aceea. Deci Pavel a ieşit din mijlocul lor neosândit, ca un nevinovat, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu era fără de folos şi fără de câştigarea sufletelor, căci unii bărbaţi, lipindu-se de el, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar între aceştia era şi Dionisie Areopagitul şi o cinstită femeie, cu numele Damar şi alţii mulţi cu dânşii.
Despre vremea pătimirii Sfântului Apostol Pavel, istoricii bisericeşti nu scriu toţi într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, în capitolul 36, scrie că Sfântul Apostol Pavel a pătimit din pricina lui Simon vrăjitorul în acelaşi an şi în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, căci a ajutat lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alţii spun că după moartea Sfântului Petru, trecând un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie, în 29 de zile, în aceeaşi zi în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte.
Însă nu se pare a fi mare deosebire întru aceea, căci se scrie în viaţa Sfântului Petru, de către Simeon Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfântul Petru n-a pătimit îndată, ci după câţiva ani, din pricina a două ţiitoare iubite ale lui Nero, care se întorseseră la Hristos şi au învăţat să vieţuiască în curăţie. Iar de vreme ce şi Sfântul Pavel a vieţuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului cele dimprejur, în aceeaşi vreme când trăia şi Sfântul Petru, se putea întâmpla ca amândouă acelea să fie: ca Sfântul Pavel să fi ajutat Sfântului Petru împotriva lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale celei dintâi în Roma şi venind a doua oară în Roma, iarăşi să fi slujit cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povăţuind partea bărbătească şi femeiască la viaţa cea deplin curată. Prin aceasta au pornit spre mânie pe cel necurat şi spurcat cu viaţa, pe împăratul Nero, care, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Şi chiar dacă nu în acelaşi an, însă în aceeaşi zi s-au întâmplat acestea. Iar când s-a tăiat cinstitul cap al Sfântului Apostol Pavel, a curs din răni sânge cu lapte. Iar credincioşii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.
Astfel s-a sfârşit vasul lui Hristos cel ales, învăţătorul neamurilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereştilor înălţimi şi al frumuseţilor Raiului, priveliştea şi mirarea îngerilor şi a oamenilor, marele nevoitor şi pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfântul şi marele Apostol Pavel. Şi a doua oară, deşi fără de trup, s-a înălţat până la al treilea cer şi a stat înaintea luminii celei întreite, împreună cu prietenul şi ostenitorul său, cu Sfântul mai marele Apostol Petru, trecând de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuieşte în glasul bucuriei şi al mărturisirii.

Preot paroh dr. ADRIAN CAREBIA