RĂZBOIENI 1476

RĂZBOIENI 1476

Multe supărări provocase ghiaurul Ştefan al Moldovei puternicului padişah otoman, Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Nu trecuse decât un an de când într-o marţi, în ziua friguroasă de 10 ianuarie 1475, la Vaslui, zeci de mii de credincioşi ai sultanului ajunseseră martiri ai lui Allah, fiind căsăpiţi de oştenii răzvrătitului domn al Moldovei. Acelaşi rebel îndrăznise să înlocuiască pe supusul principe valah Radu, în noiembrie 1473, când îi ocupase cetatea de scaun, Bucureştii, şi-i răpise Doamna, fiica şi tezaurul său.
Iar mai înainte, în ianuarie 1465, cucerise cetatea Chilia pe care o dorise şi sultanul.
Acesta a hotărât înlocuirea lui Ştefan şi a elaborat un amplu plan de încercuire a Moldovei şi de cucerire a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, pe care le ceruse fără succes Domnului Moldovei. În 1476, sultanul care se vindecase de gută, porneşte în campanie împotriva Moldovei, din Adrianopol şi va ataca din sud cu 150.000 de oşteni. Din Valahia, deci din vest, avea să atace Laiotă cu 12.000 de oameni, iar dinspre răsărit, de pe Nistru, vor ataca tătarii. Ştefan, încercuit de duşmani, cere ajutor vecinilor creştini. Cazimir al IV-lea, supărat că Ştefan a acceptat suveranitatea maghiară, nu-l ajută, cu toate că panii polonezi vroiau războiul cu turcii. Matia Corvin, mult prea ocupat cu nunta sa cu o prinţesă siciliană, a amânat trimiterea ajutoarelor până ce războiul cu invadatorii se sfârşise. Aşadar, moldovenii au trebuit să se apere singuri în faţa puhoiului invadatorilor.
Ştefan avea cam 40.000 de soldaţi (un sfert din numărul otomanilor agresori), însă avea disponibili numai circa 10.000-12.000 de oameni, deoarece oştenii de meserie făceau parte din garnizoanele cetăţilor de graniţă şi a celor de interior (Suceava, Neamţ), iar în urma invaziei duşmane, dăduse drumul răzeşilor din oastea de ţară să-şi apere căminele şi familiile. Sultanul a trecut Dunărea netulburat, cu întreaga lui ordie. Avea cu sine pe noul Domn al Moldovei, pe Alexandru, care pretinde că este frate cu Ştefan. Importante informaţii asupra campaniei otomane asupra Moldovei ne-a oferit Angiolello, tânăr italian luat prizonier de turci în 1470, care făcuse şcoala la otomani şi scrisese amănuntele expediţiei în Historia Turchesca.
Ştefan, cu oastea, a plecat de la Iaşi la Bârlad, apoi, pe Valea Berheciului unde trebuia să se unească cu ungurii care veneau prin Oituz. Matia Corvin l-a acuzat pe Ştefan că nu l-a aşteptat şi a dat lupta fără ei. Comandantul ardelean scrisese Domnului Moldovei să aştepte să atace împreună. Dar ungurii abia plecaseră în campanie.
Aveau locul de concentrare la Turda pe 25 iulie şi ca să treacă prin pasul Oituz le trebuiau cel puţin două săptămâni.
Ştefan, bun strateg, voia să lupte cu cete ale invadatorilor, nu cu întreaga ordie otomană. A coborât pe Valea Siretului şi a poruncit pustiirea ţării.
S-au fortificat cetăţile Neamţ, Suceava, Hotin. Tătarii au invadat Moldova înaintea turcilor şi Ştefan a profitat. Cei 10.000 de tătari care luaseră 5.000 de robi au fost atacaţi de moldoveni şi învinşi, doi fraţi ai comandantului Eminek Mârza pierind în luptă. Armata turcă, în marş spre Suceava, este permanent atacată de moldoveni. Otomanii merg pe Valea Siretului, ajung la 20 iulie la Roman.
Ştefan îşi întăreşte un loc de apărare în apropiere de Ceteatea Neamţului, pe un platou împădurit pe Pârâul Alb sau Valea Albă. Aici construieşte un fort întărit pe malul de răsărit al pârâului care este foarte ridicat. Fortul întărit ca o cetate este înconjurat de un şanţ adânc în spatele căruia sunt trunchiuri de copaci, care au tunuri, după model husit, cu loc de retragere prin păduri spre munţi. Aici, cei 20.000 de moldoveni care primiseră întăriri vor suporta asaltul otoman care nu întârzie. Avangarda turcă, campată la câteva mile de fort, este atacată la orele 1500 de moldoveni. Otomanii se retrag. Apoi contraatacă. Este ziua de 26 iulie 1476. Artileria puternică a moldovenilor, aflată pe o înălţime, are o eficienţă ridicată. Coloanele de asalt şovăie.
Pârâul este plin de sânge, de oameni şi de cai morţi. Malul spre fort este foarte greu de escaladat deoarece atacanţii sunt expuşi tirului artileriei. Sultanul, călare, se avântă în luptă, urmat de ieniceri. Pauza de încărcare a tunurilor este folosită de atacatori şi moldovenii sunt copleşiţi numeric de otomani.
Se retrag în pădure. Tunurile şi carele sunt capturate de otomani. A urmat un măcel. Mulţi moldoveni au pierit. Cronicile moldovenilor descriu marele dezastru. Letopiseţul de la Bistriţa: Valea Albă, dezastru complet. Analele de la Putna: îi tăiară oastea. Letopiseţul lui Azarie: a căzut toată oastea. Pisania bisericii ridicată de Ştefan la locul bătăliei, numit Războieni, peste oasele eroilor morţi glăsuieşte: „Sculatu-s-a puternicul Mehmet… încă şi Basarab-Voievod… la locul numit Pârâul Alb.
Şi noi, Ştefan Voievod cu fiul nostru Alexandru… am făcut cu dânşii mare război, în luna lui iulie în 26 de zile. Şi cu voia lui Dumnezeu fură biruiţi creştinii de către păgâni şi căzu acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni”.
După victorie, sultanul a purces la Suceava. Oraşul a fost ars, dar cetatea apărată de Şendrea, cumnatul lui Ştefan, a rezistat. Nici Hotinul apărat de Vlaicu, unchiul lui Ştefan, nici Neamţul, apărat de Luca Arbore, n-au putut fi cucerite de turci. Cât despre Chilia şi Cetatea Albă, turcii n-au mai îndrăznit să le asedieze.
Cu toate că la Valea Albă înfrângerea moldovenilor nu poate fi contestată, succesul otoman a costat 30.000 de morţi, după afirmaţiile cronicarului Dlugosz. Retragerea otomană a semănat a fugă, deoarece drumul până la Dunăre a fost parcurs numai în trei zile! Scopul invaziei otomane nu a fost atins: ocuparea tronului moldovean de un Domn supus de turci şi cucerirea
Chiliei şi Cetăţii Albe.
26 iulie 1476 rămâne încă un important reper al gloriei militare româneşti.

VIOREL GH. SPETEANU