ACASĂ / ARTICOLE / EVOCĂRI / LUCIAN BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961)

LUCIAN BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961)

„Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura.
Acest lucru nu-l prea știu oamenii, dar îl știu păsările.“

LUCIAN BLAGA
(9 mai 1895 – 6 mai 1961)

LUCIAN BLAGA
LUCIAN BLAGA

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filosof s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din Judeţul Alba. Copilăria sa a stat, după propria-i mărturisire, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului „autodefinindu-se „mut ca o lebădă”; întrucât, viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.
Fiul preotului Isidor Blaga, Lucian, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui, Ana Blaga, născută Moga, pe care autorul o aminteşte în scrierile sale ca pe o fiinţă primară. Blaga a terminat şcoala elementară în limba germană, din Sebeş-Alba, urmând Liceul „Andrei Saguna” din Braşov. Blaga a fost pasionat de astronomie, a citit cu entuziasm pe Goethe, Schiller, Spinoza, Conta, Schopenhauer, Bergson, Platon.
La fel ca şi Mihai Eminescu, Lucian Blaga s-a format în cultura germană, cu care a intrat în contact de mic, în şcolile din Sebeş şi Braşov, iar ulterior a studiat la Universitatea din Viena, la care a obţinut titlul de doctor în filosofie cu o teză despre „Cultură şi cunoştinţă”. Între 1926-1939 a activat în diplomaţie, fiind, pe rând, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipotențiar la Lisabona. Concomitent şi-a continuat activitatea literară şi ştiinţifică, tipărind volume de versuri, eseuri filosofice şi piese de teatru.
Dintre motivele lirice cu o mare frecvenţă în poezia lui Blaga menţionăm: lumina, focul, pământul, pădurea, munţii, noaptea, întunericul, lacrimile, raiul, iadul, tăcerea, dorul, eternitatea, păcatul, somnul, vara, luna, soarele, singurătatea, trecerea ireversibilă etc.
Noi ne vom referi doar la două dintre ele: dorul şi eternitatea, legătura dintre ele şi specificul oglindirii lor în creaţia lirică a poetului din Lancrăm.
Trebuie să afirmăm cu convingere, şi sunt temeiuri s-o facem, că dorul nu este o născocire orgolioasă românească, cum nici spleenul nu este o invenţie englezească. Din momentul în care Tudor Vianu a încetat să-i mai caute cuvântului dor echivalente în limbi străine, a mărturisit nu modul de a fi al unei stări, ci a unui ce infinitezimal pe care noi înşine ni-l identificăm, cunoscându-ne: („Toată lumea are dor / ori mai greu, ori mai uşor / numai doruleţul meu/ e ca pământul de greu”). E vorba de omniexistenţă – „toată lumea are dor” şi de unicitate – „numai doruleţul meu…“) ambele trăsături îl definesc în unicitatea sa. Dorul e un dar dăruit de Dumnezeu poporului român, tuturor, fără discriminare. Dor are şi omul care munceşte la câmp, şi omul din uzină, cel ce păcătuieşte şi cel ce o face mai puţin, dar are şi Blaga, Eminescu, Brâncuşi etc. Diferenţa o face, nu dorul ca motiv existent în viaţa tuturor oamenilor, ci modul, cum îl simte, dar, mai cu seamă, modul de exprimare, cum îl îmbracă în „cuvântul ce exprimă adevărul; zonă, în care se dezvăluie cel mai pregnant diferenţa. Comparând dorul lui Blaga şi cel al lui Eminescu, ambele au o prelungire în timp, în fiinţa celor ce iau cunoştinţă de poeziile lor în care dorul este exprimat. E vorba de un ecou de dăinuire a trăirii. Acest ecou se intensifică la nesfârşit, în sufletul nostru, este ca o erupţie în lanţ constant, consecinţa acesteia fiind o uitare de sine până unde te duce fantezia. Dorul care arde, deschide, într-o aură de lumină, drumul fără capăt al speranţei. Îl găsim în chemarea femeii iubite, similară cu cea a Isoldei, sperând să obţină nemurire prin iubire. Dorul se topeşte în însăşi acel cântec, datorită căruia clipa devine unitate de măsură în eternitatea prin care se salvează: „Femeie, / ce mare porţi în inimă şi cine eşti? / Mai cântă-mi înc-odată dorul tău, / să te ascult / şi clipele să-mi pară muguri plini, / din care înfloresc aievea – vesnicii” (Dorul p.35).

Împreună cu soția Cornelia Brediceanu și fiica lor
Împreună cu soția Cornelia Brediceanu și fiica lor

Prin uriaşul său talent, Lucian Blaga revigorează această stare. Îi dăruie viaţă nouă. Prin dor, poetul Lucian Blaga vorbeşte cu absolutul, o altă ipostază de existenţă a lui Dumnezeu. Paradoxal, deşi dorul e o manifestare ce nu cunoaşte odihnă, care provoacă eminesciana „suferinţă dureros de dulce”, aceasta, ca şi sursa care o generează, nu se consumă.
Acest miracol, pe care-l înfăptuieşte poetul, metamorfozând dorul într-o ipostază, numită şi creată de el „Dorul-dor” pe care o şi defineşte, în magice formulări, ce emoţionează profund: „Cel mai adânc din doruri / e dorul-dor / Acela care n-are amintire / şi nici speranţă, dorul dor / Nesfârşit e dorul dor / Bate-n valea tuturor” (Dorul-dor, p. 90-91).
Ne dăm seama de inepuizabilul izvor de bogăţie care ni s-a dăruit prin dor şi, când fac această afirmaţie, mă gândesc la ce semnifică dorul, pentru fiecare român; nevoia de împlinire, glasul profund al materiei, incandescenţa sufletului nostru atins de dor, impuls al materiei însufleţite a trupului. Tuturor acestor înţelesuri, Lucian Blaga le află acel limbaj prin care „nu striveşte corola de minuni a lumii”, ci o sporeşte cu propria minune, aceea a dezvăluirii, printr-un limbaj poetic, aflat, mai totdeauna, în zona inefabilului, cum veţi sesiza şi dumneavoastră în poezia pe care o reproduc:
„Noaptea-i târzie, de august / Orele – horele tac. / Cugetul, cumpăna, steaua/grea judecată îmi fac. / Murmură dor de pereche, / Patima cere răspuns, /Ah, mineralul în toate / geme adânc și ascuns. / Sarea și osul din mine / caută sare și var. / Foamea în mare răspunde, / creşte cu fluxul amar. / Margine-mi este argila, lege de-asemenea ea. / Sunt doar metalul în febră, / magmă terestră, nu stea.” (Noapte la mare, p. 96-97).
Un profund cunoscător şi iubitor de folclor, Blaga a sesizat în poezia populară predispoziţia înclinării spre nuanţă şi a apreciat ca urmare a aprofundării sale o posibilă sursă de îmbogăţire exprimarea propriilor creaţii lirice. Cum, corect constată poetul, care este şi un rafinat estetician, în textul „Despre dor”, preluat integral din aceeaşi ediţie ca şi „spaţiul mioritic” de Marin Bucur în volumul „Contemporanul nostru – Lucian Blaga”: „O cercetare a colecţiilor noastre de poezii populare ne va lămuri degrabă că adesea dorul nu e cântat prin intermediul obiectivului, spre care e orientat (iubita, casa, familia, peisajul); dorul e cântat pentru el însuşi, ca stare aproape fără obiect, ca stare al cărei obiect e oarecum retăcut sau numai discret atins. Cu alte cuvinte, dorul se transformă adesea dintr-o stare subiectivă în obiect liric. Poporul ipostazează dorul. Câteva exemple: „Pe unde umblă dorul/ Nu poţi ara cu plugul,/ Că s-agaţă plugu-n dor, / Trag boii de se omor;” sau „Câtă boală-i pe sub soare/Nu-i ca dorul arzătoare/ Că dorul unde se pune / Face inima cărbune/ Câtă boală-i pe sub lună / Nu-i ca dorul de nebună,/ Câtă boală-i pe sub lună/ Nu-i ca dorul de nebună/ Că dorul unde se lasă / Face lacrimilor casă”.
Aspiraţia metafizică a lui Lucian Blaga are ca finalitate ziua dintâi a facerii, când a fost creată lumina şi s-a separat ziua de noapte. Cum apele revin la izvor preschimbate în nori de ploaie, sufletele noastre se întorc la locul de naştere sublimate în dor. Numai cu dorul drumul se poate înapoia la început şi se poate întinde la infinit. Lucian Blaga i-a făcut înţeles acestui sentiment puterea sa de a se infiltra în taine şi a ne dezvălui nouă taina: „La obârşie, la izvor/ nici o apă nu se-ntoarce, decât sub chip de nor / La obârşie la izvor / nici un drum nu se întoarce / decât în chip de dor / O, drum şi ape, nor şi dor / ce voi fi când m-oi întoarce / la obârşie, la izvor? / Fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?”
Un fapt este aproape cert, în singurătatea sa, poetul are camarad al drumului lung dorul. Este simţirea aceluiaşi sânge al miracolelor din care este creat marele şi micul cosmos, Blaga, ca şi Eminescu, Coşbuc, Goga, Pillat etc.îşi nutreşte poezia la izvoarele unei simţiri seculare, unde dorul este o stare de pământ şi cer. Dorul era poezia ce ne ajuta să iubim ca Zamolxe căderea în timp, ascunzându-se în miezul pământului şi al mineralelor pentru a lega alte naşteri, alte origini, de originea noastră umană.

Profesor GEO CĂLUGĂRU
Membru al USR

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vasile Militaru

4 iulie 1923 Roman-24 decembrie 2008 București La începutul celor două pagini scrise de acad. …

Haralamb Zincă

Pseudonimul lui Hary Isac Zielberman 4 iulie 1923 Roman-24 decembrie 2008 București De la apariția …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: