ROMÂNIA, O FRĂMÂNTARE CONTINUĂ – DIN CULISELE MANIPULĂRII ETERNE

ROMÂNIA, O FRĂMÂNTARE CONTINUĂ
DIN CULISELE MANIPULĂRII ETERNE

Trăim într-o lume infernală, caracterizată prin agresivitate excesivă şi o goană acerbă după bani, în care valorile şi reperele morale prea puţin contează, important fiind câştigul material şi interesul personal, indiferent prin ce căi şi mijloace.
Pe fondul dezvoltării nemainîntâlnite a informaticii, a escaladării violenţelor, a globarizării şi adâncirii crizelor de tot felul, nici războaiele nu-şi mai au tipicul şi ţintele de altă dată. Proliferarea colosală a terorismului mondial, ivit la tot pasul, face din convieţuirea inernaţională un coşmar şi un mod de viaţă periculos, în permanent risc de atentat împotriva cetăţenilor paşnici, nevinovaţi, aflaţi din neşansă într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit.
Fenomenul terorist nu este întâmplător sau circumstanţial. El nu a răsărit din senin, ci s-a născut şi s-a dezvoltat pe un teren favorabil, presărat cu sărăcie, violenţă, ură, criminalitate, corupţie, nedreptate, fanatism etc, toate alimentând apariţia şi extinderea acestui flagel teribil şi înfiorător.
România, ţară NATO şi membră a Uniunii Europene, aflată la confluenţa marilor interese mondiale, nu este scutită de toate aceste probleme grave ale planetei, ce constituie factori majori de risc terorist, ba chiar, pe fondul unei crize morale interminabile, acestea se amplifică simţitor şi se văd aievea. După Revoluţia din decembrie 1989 şi trecerea la economia de piaţă, schimbându-se un regim comunist totalitar cu unul democratic, s-au perindat la putere preşedinţi şi formaţiuni politice de toate orientările şi culorile, care, în unanimitate, au promis îmbunătăţirea consistentă a vieţii românilor, dar în practică nu s-a prea văzut.
Din aceste considerente, care includ şi o legislaţie stufoasă, greoaie, contradictorie, s-a ajuns, până acum, la o guvernare inconsecventă şi nepredictibilă, din care cauză au avut de suferit agenţii economici corecţi şi, pe cale de consecinţă, cetăţeanul în general. Lipsa unor programe politice coerente şi bine articulate, care să se reflecte în traiul cotidian al românului de rând, ca şi incompetenţa unor factori de decizie şi de răspundere determină o critică perpetuă a actului de guvernare, atât din partea politicului cât şi a cetăţenilor ţării.
De altfel, elaborarea unui program de guvernare profesionist nu este o treabă simplă şi nu e la îndemâna oricui, cu atât mai puţin a unor funcţionari publici mai bine sau mai slab pregătiţi. Un program performant ar trebui conceput de o echipă complexă, multidisciplinară (nu neapărat politică), alcătuită din experţi din varii domenii, să fie bine documentat şi argumentat, inclusiv cu consultare de specialitate, onestă, din străinătate, numai că asta costă scump, iar guvernul politic nu are nici voinţa şi nici disponibilitatea materială de a apela la firme specializate în materie. Programul de guvernare este şi trebuie să fie un document managerial extrem de serios şi cuprinzător, nu un plan cincinal ca pe vremea lui Ceauşescu, când principala lege economică ce opera era cea a dezvoltării planificate, caracteristică economiei etatizate.
De altfel, dezvoltarea programatică nu este o chestiune nouă şi nici ceva rău, în esenţă. O arată în prezent şi Franţa, o forţă economică mondială indiscutabilă, care are actualmente un Minister al Planificării, cu atribuţii similare celor avute odinioară în România de Comitetul de Stat al Planificării – organism guvernamental cu funcţie de prognoză şi programare, care, dincolo de implicarea politică, avea şi o importantă componentă social-economică. Nu facem analogia acestui sistem, dar putem minimaliza importanţa predictibilităţii şi planificării în dezvoltarea unei societăţi moderne.
De asemenea, campania de realizare a actului de guvernare prin televiziune („teleguvernarea”) ca şi cea de înfăptuirea justiţiei „la televizor” („telejustiţia”) nu fac bine evoluţiei societăţii, chiar dacă opinia publică doreşte multă informaţie, iar presa i-o oferă din belşug, chiar în exces. Mass-media, în goană după senzaţional şi scandal, exagerează realitatea, lansează bombe de presă, de natură să manipuleze populaţia şi să-i abată atenţia de la problemele majore cu care se confruntă, servind interese oculte şi substituindu-se adesea opziţiei politice fireşti.
Pe de altă parte, hemoragia de servicii secrete şi structuri informative, la toate nivelurile, fac din România o ţară mai puţin atractivă în relaţiile cu partenerii economici şi politici internaţionali. Dacă în regimul trecut exista o singură structură informativă atotputernică şi omniprezentă – securitatea – în fapt, poliţia politică a vremii, astăzi funcţionează foarte multe servicii secrete (SRI, SIE, STS, SGIPI din MAI, Direcţia de Informaţii a Armatei, SIPA etc), toate specializate pe culegerea de informaţii, intersectându-se adesea în activitatea desfăşurată pe această linie. Fără discuţie, acestea nu mai au în prezent atribuţii de poliţie politică, dar prin modul de funcţionare şi de acţiune pot interfera cu viaţa intimă a cetăţeanului şi folosi abuziv informaţiile obţinute, în diverse scopuri subterane. „Scandalul SIPA” din ultima perioadă de timp a luat o amploare neaşteptată în urma dezvăluirilor privind imixţiuni în viaţa privată a unor funcţionari publici şi magistraţi, în măsură a alimenta suspiciunea că, aflând şi utilizând anumite informaţii confidenţiale, respectivii angajaţi puteau fi constrânşi a acţiona într-un anume fel contrar legii şi justiţiei.
Mai nou, dezvăluirile publice referitoare la cele întâmplate în seara alegerilor din 6 decembrie 2009 în „Sufrageria lui Oprea” (bănuită de blestemele fantomei staliniste Ana Pauker, care în anii ’50 a locuit în vila cu pricina), inflamate şi de eschivarea protagoniştilor de a explica prezenţa acolo şi detaliile participării, creând suspiciunea că s-au trucat voturile electoratului, sădesc îndoiala asupra legitimităţii mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu. Iar dacă s-ar adeveri că alegerile au fost măsluite s-ar împroşca cu mizerie obrazul întregii Românii. Căci aceasta este percepţia compatrioţilor noştri, care vedeau clar cum persoane privilegiate din anturajul preşedintelui se îmbogăţesc peste noapte şi prosperă pe timp de criză, afişând o opulenţă sfidătoare, cu ţinute şi obiecte de un lux exorbitant (genţi, pantofi, rochii, bijuterii de zeci de mii de euro), se plimbă pe la Paris, cazându-se la cele mai costisitoare hoteluri şi făcând cumpărături de la cele mai renumite şi scumpe magazine şi case de modă, în timp ce ni se cerea austeritate şi sacrificii (care s-au dovedit ulterior nejustificate).

Scandalurile cotidiene pe care presa le prezintă cu generozitate au darul de a deturna opinia publică de la problemele grave şi greutăţile majore cu care românii se confruntă zilnic. Politicienii, indiferent de culoare şi direcţie ideologică, au demonstrat în cei peste 25 de ani trecuţi de la Revoluţie dispreţ şi nepăsare faţă de nevoile oamenilor, preocupaţi fiind doar de interesele şi câştigurile lor cât mai mari. Odată văzuţi în Parlament sau Guvern, ignoră în totalitate promisiunile anterioare, lăsând ţara de izbelişte, dezamăgindu-i sistematic pe românii minţiţi cu neruşinare. De-a lungul timpului, au fost înstrăinate fabrici, uzine, case, terenuri, păduri etc, vândute pe nimic sau tăiate pe furiş, iar sumele încasate nu se regăsesc în nivelul de trai al populaţiei. Dintr-o ţară numită cândva „grânarul Europei”, în măsură să „hrănească 80 de milioane de suflete”, dintr-un producător de vinuri renumite în toată lumea, am ajuns să importăm alimente, băuturi ş. a., de calitate îndoielnică, îndatorându-ne forurilor financiare internaţionale. Aici intră şi obedienţa şi „ploconeala” în faţa „stăpânului” occidental, azi cu sediul la Bruxelles, înlocuind acum „închinarea şi pâra la înalta Poartă Otomană” din perioada feudală, esenţa slugarnică şi imorală fiind, în fond, aceeaşi.
Dar cea mai mare lovitură dată moralei româneşti, cu consecinţe malefice, dramatice pentru societate, o constituie crearea şi înflorirea „mafiei doctorale” ajunsă la dimensiuni apocaliptice, avându-l în prim plan pe acelaşi Gabriel Oprea, a cărui impostură a fost demascată în cartea Emiliei Şerban, „Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei naţii”, lansată în ziua de 28 mai a. c. la Salonul de carte „Bookfest”. În prezentarea făcută de Gabriel Liiceanu în faţa numerosului public aflat la eveniment, consemnată şi în post-faţa lucrării, arată textual: „În România, de la doar 1500 de titluri de doctor în ştiinţă acordate timp de aproape o sută de ani (1900-1990) s-a ajuns la 67.000 de titluri în nici treizeci de ani (1990-2017). Cele mai multe, peste 30.000, în ultimii şase ani. …În academii create ad-hoc, pulsează într-un ritm greu de urmărit falsul intelectual, în care doctori plagiatori devin peste noapte profesori coordonatori de doctorate plagiate. Ies pe bandă rulantă, cu zecile de mii. Dintre aceşti infractori protejaţi se aleg în România prim miniştri, miniştri, generali, comisari, procurori, oameni politici, primari, profesori universitari etc, elita ţării…”.
Ticăloşia de proporţii nu constă doar în faptul că prin aceste practici abjecte s-au „sifonat“ câteva milioane bune de euro din banul public – reprezentând totalitatea indemnizaţiilor de 15% din salariu pentru calitatea de doctor încasate fraudulos de către aceşti infami – cât mai ales că, prin josnicia lor, au demonetizat complet prestigiul titlului de doctor în ştiinţe, iar cei care au trudit decenii întregi în biblioteci şi în cercetare se văd puşi pe picior de egalitate sau chiar surclasaţi de plagiatori perfizi şi agramaţi profitori de corupţia sistematică, ce, aşa cum bine se arată în menţionata carte, „sapă adânc la fundamentele naţiei”.
Că s-a ajuns la asemenea cote incredibile, este desigur şi vina noastră, a celor „mulţi şi fraieri” (între care mă număr), care ne-am lăsat manipulaţi şi din diverse raţiuni n-am reacţionat, permiţând să se dezvolte această ciumă imorală, dar poate nu-i totul pierdut. Istoria a mai arătat-o. Pentru a încheia totuşi într-o notă optimistă – căci fatalismul nu duce la nimic bun – nutrim sincer speranţa că toată această hidoasă radiografie a manipulărilor şi frământărilor de tot felul să rămână, nu peste mult timp, de domeniul trecutului, ca pilde negative de neurmat şi de evitat de către viitori politicieni şi guvernanţi.
România este o ţară frumoasă, bogată şi ospitalieră, cu tradiţii minunate şi oameni deştepţi şi prietenoşi, iubitori şi cu credinţă în Dumnezeu, iar inteligenţa, corectitudinea şi omenia să primeze (şi să conducă), nu trădarea, necinstea, crimin alitatea sau slugărnicia!
Poate şi acest semnal de revoltă împotriva manipulatorilor şi nelegiuirilor de tot felul să-i îndemne la meditaţie pe toţi cei care pot face ceva în acest sens.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU